Topul economiilor subterane din UE. Pe ce loc se află România

Economia subterană din România a totalizat anul trecut 41 miliarde de euro, reiese din datele Comisiei Europene, care estimează că economia nefiscalizată reprezintă 29,6% din PIB, procentaj depăşit în UE doar de Bulgaria, potrivit Adevarul.ro.

Bulgaria este singurul stat din Uniunea Europeană unde ponderea economiei subterane, de 32,3% din PIB, depăşeşte nivelul de 30%, potrivit datelor Comisiei Europene comunicate ieri Parlamentului European şi Consiliului.

România este urmată în ordine de Lituania (29% din PIB), Estonia (28,9%) şi Letonia (26,5%). Polonia este pe locul opt cu 25%, iar Grecia pe poziţia a noua, cu 24,3%.

Ungaria ocupă locul 11 (22,8%), iar Cehia locul 17 (16,4%).

Austria, Luxemburg şi Olanda sunt singurele ţări din UE ale căror economii subterane au o pondere de sub 10% din PIB. Ponderi mici ale economiei subterane mai au în ordine crescătoare Marea Britanie (10,5%), Franţa (11%) şi Irlanda (12,8%).

Ţările nordice Suedia, Danemarca şi Finlanda ocupă poziţiile 19-21, cu ponderi de 14,7%, 13,8%, respectiv 13,7%. Italia este pe poziţia 12 (21,2%), Spania pe 15 (19,2%), iar Germania pe locul 22 (13,5%).

CE precizează că a făcut recomandări specifice pentru reducerea economiei subterane Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Maltei, Poloniei şi Slovaciei.

Totodată, Comisia recomandă ţărilor membre care beneficiază de asistenţă financiară prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate Financiară sau potrivit prevederilor Tratatului UE (respectiv Articolul 143) să aplice măsurile existente în deciziile de implementare şi în memorandumurile de înţelegere.

În această categorie se află Grecia, Irlanda, Portugalia şi România.

Media la nivelul Uniunii Europene este o pondere a economiei subterane de 19% din PIB-ul regiunii, iar în raportul CE se arată că fraudele şi evaziunea fiscală limitează capacitatea statelor membre să majoreze veniturile şi să aplice politicile economice.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: mugetulcarpatiloronline.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *