Topul global al competitivităţii economice. Pe ce loc se află România

lei_bancnoteRomânia a urcat cu două poziţii, până pe locul 76 din 148 de ţări, în topul competitivităţii economice publicat de Forumul Economic Mondial, cele mai mari probleme ale medului de afaceri fiind, potrivit raportului, regimul fiscal, corupţia, accesul dificil la finanţare şi ineficienţa autorităţilor, informează Mediafax, potrivit Gandul.info.

România s-a plasat pe locul 78 din 144 de ţări în studiul de anul trecut.

În acest an, România apare în topul competitivităţii economice la egalitate cu Croaţia, noul stat membru al UE, şi în apropiere de ţări precum Botswana (lovul 74), Georgia (72), Vietnam (70), Maroc (77) sau Slovacia (78).

România este devansată în topul competitivităţii de Polonia (42), Cehia (46), Bulgaria (locul 57), Slovenia (62), Ungaria (63) sau Rusia (64).

Republica Moldova se plasează pe locul 89, în timp ce Ucraina ocupă poziţia 84.

Principalele probleme identificate în raportul Forumului Economic Mondial în ceea ce priveşte competitivitatea economică a României sunt, în ordinea importanţei, rata taxelor, corupţia, regimul fiscal, accesul dificil la finanţare, birocraţia ineficientă la nivelul autorităţilor, instabilitatea politicilor publice, infrastructura deficitară, inflaţia, o forţă de muncă inadecvat pregătită, cu o slabă cultură a muncii şi reglementări restrictive pe piaţa muncii.

Surse: Mediafax.ro, Gandul.info
Foto: arhivafoto.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *