Topul Naţional al Firmelor la a 20-a ediţie, semn de renaştere a economiei naţionale

foto topul national firmeCamera de Comerţ şi Industrie a României a premiat „învingătorii” competiţiei din economia reală a anului 2012, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor, ediţia a XX-a, cel mai important eveniment al elitei oamenilor de afaceri din România.

Dumneavoastră sunteţi aici pentru a aduce un semn că nu suntem în colaps şi că avem şansa de a renaşte ca pasărea Phoenix”, a spus în deschiderea galei ES Preşedintele Camerei Naţionale, Dl. Mihail M. Vlasov, exprimând respectul şi recunoştinţa Sistemului Cameral, faţă de toţi cei care au reuşit să realizeze performanţă economică în anul 2012.

Felicitând Camera Naţională pentru păstrarea tradiţiei şi premianţii Topului Naţional al Firmelor, care, „în vremuri grele au reuşit să ţină steagul sus şi să facă profit în România”, ES Ministrul Economiei, Dl. Andrei Dominic Gerea s-a referit la „metodologia foarte complexă şi obiectivă”, care a consacrat aceste trofee ca pe „cea mai importantă distincţie pentru mediul de afaceri, un reper pentru mediul de afaceri şi o emblemă pentru România”.

Ministerul Economiei intenţionează să dea un nou impuls cooperării economice internaţionale prin intermediul celor 83 de consilieri economici şi să ofere mai mult sprijin firmelor româneşti pentru cucerirea pieţelor externe, în contextul în care anul 2014 se anunţă a fi un an de dezvoltare economică.

În cadrul Topului Naţional al Firmelor 2013, Domnia Sa a acordat distincţia unică Personalitatea Anului 2012, Domnului dr. Raed Arafat, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii.

Anticipând premiul pe care avea să-l acorde, ES Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dl. Cristian David, s-a referit la cele peste 2 milioane de români care trăiesc şi muncesc în afara graniţelor României şi care constituie o piaţă potenţială importantă pentru producătorii autohtoni de produse tradiţionale, evaluată la 30 de milioane euro anual. Ţinând cont de această oportunitate, guvernul pregăteşte un program special de încurajare a consumului produselor tradiţionale româneşti, a anunţat în premieră Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, care a înmânat Dnei Bibiana Stanciulov distincţia unică Excelenţă în Afaceri pentru produsul special marcă înregistrată, recunoscută internaţional, Magiunul natural de prune – Topoloveni, mândrie a brandului „Fabricat în România”.

La a XX-a ediţie a Galei Topului Naţional al Firmelor, Dna Bibiana Stanciulov, Director General al SC Sonimpex Serv. Com SRL, a prezentat varianta eco a acestui produs unic în lume, realizat după o reţetă de 100 de ani.

În continuare, vorbind în numele Corpului Diplomatic prezent la eveniment, ES Dl Michael Schwarzinger, Ambasadorul Austriei la Bucureşti, a exprimat aprecierea comunităţii de afaceri din ţara sa pentru performanţele obţinute de premianţii Topului Naţional al Firmelor. Excelenţa Sa a acordat premiul pentru Responsabilitate Socială pentru proiectele derulate pe parcursul anului 2012 în domeniile: mediu, guvernanţă, social şi economic companiei DHL International Romania SRL.

În cadrul Galei au fost selectate pentru Premiul Naţional un număr de 920 firme dintr-un total de 6516, câte s-au calificat în Topul realizat la nivel naţional, în cele şase domenii majore de activitate, respectiv: cercetare, dezvoltare şi high-tech (600); industrie (2477); agricultură, pescuit, piscicultură (261); construcţii (281); servicii (1977); comerţ-turism (920). Clasificarea s-a făcut conform legii 335/2007 a Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, modificată şi completată, pe baza unei metodologii complexe, implementate şi validate de Sistemul Cameral din România, ca încununare la scara întregii ţări a clasamentelor operatorilor economici la nivelul judeţelor

 „Premiul ne încurajează şi ne îndatorează,  este  premiul care  ne oferă posibilitatea de a continua ceea ce am început. Regretăm că Magiunul de Topoloveni este singurul produs alimentar care reprezintă în acest moment România, fiind singurul produs alimentar care are certificarea Uniunii Europene”, a declarat Doamna Bibiana Stanciulov, Director General al SC Sonimpex Serv. Com SRL.

Este un premiu care încununează activitatea anului 2012 şi care va fi aşezat în expoziţia firmei, alături de produsele importante cu care ne mândrim,” a spus Domnul Gligor Câmpean, Directorul General al Întreprinderii Accesorii pentru Maşini Unelte Blaj.

Sunt emoţionată şi foarte onorată şi doresc să mulţumesc Camerei de Comerţ pentru că reuşeşte să aducă în acelaşi loc reprezentanţi ai industriei, ai economiei şi personalităţi de seamă care ridică la un înalt nivel acest eveniment. De asemenea, doresc să felicit Camera Naţională pentru iniţiativa de a premia an de an performanţa economică, spiritul antreprenorial, curajul de a inova şi de a investi în inovaţie, criterii care ne caracterizează şi pe noi, ca şi companie”, a afirmat la finalul galei, Doamna Adina Tâmplaru, reprezentant al companiei Metro Cash& Carry Romania.

În cadrul evenimentului a fost lansat catalogul „Topul Naţional al Firmelor, ediţia 2013”, care cuprinde cea mai valoroasă bază de date pentru mediul de afaceri românesc, reprezentând coordonatele celor 6516 companii clasate pe primele 10 locuri la nivel naţional dintre care 920 companii ocupă locul I.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *