Traian Basescu: Am promulgat bugetul de stat pentru ca Guvernul a fost de acord sa amane cu 3 luni acciza la motorina si benzina

Presedintele Traian Basescu a anuntat miercuri ca a promulgat legea bugetului de stat dupa ce Guvernul a fost de acord sa amane cu 3 luni acciza la motorina si benzina.

traian basescuSeful statului a precizat ca isi va asuma amanarea acestei taxe in fata misiunii Fondului Monetar International si a Comisiei Europene, adaugand ca in discutiile cu reprezentantii creditorilor internationali are drept obiectiv convingerea acestora ca acciza poate fi evitata complet.

Declaratiile facute de seful statului:

<< Bună seara. Am convocat această mică declaraţie de presă pentru a informa că am promulgat bugetul de stat. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţa de 2,4 miliarde cât erau prevăzute în bugetul de stat venituri de pe urma acestei taxe suplimentare pe motorină şi benzină, suspendarea aplicării pe termen de trei luni înseamnă 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat. Este o sumă foarte mică în raport cu excesele care sunt în buget şi care pot fi ajustate în foarte multe zone ale bugetului unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, fie că vorbim de excesul de prevedere bugetară la serviciul datoriei externe, fie că vorbim la minimalizarea unor încasări cum ar fi cele din taxa pe stâlp care în buget sunt prevăzute a fi doar circa 480 de milioane, în realitate se pot încasa cel puţin 2 miliarde, dar este suficient dacă Guvernul ia în calcul o cifră de un miliard, faţă de 480 de milioane, cât au prevăzut; şi, de asemenea, veniturile din impozitarea suplimentară pe gaze. Deci sunt resurse foarte mari pentru ca această taxă barbară să nu fie introdusă. Obiectivul meu nu a fost unul legat de o confruntare, ci obiectivul meu a fost legat de a corecta o greşeală în negocierile cu FMI şi cu UE în care, în mod egal, în opinia mea, atât Guvernul, cât şi FMI şi CE au greşit încărcând excesiv cu o taxă nenecesară consumul de motorină şi benzină. În acest sens, când va veni misiunea FMI şi a UE la Bucureşti, în ianuarie, voi fi cel care îşi asumă explicarea către partenerii noştri externi a erorii introducerii acestei taxe care avea rolul să frâneze creşterea economică şi să crească preţurile, deci să crească până la urmă impactul pe cei mai săraci dintre români, pentru că ei ar fi suferit cel mai mult. Chiar cei care au o prăpădită de Dacie sau o maşinuţă cu care merg la serviciu sau în weekend-uri ar fi plătit acest cost, nu numai creşterea preţurilor la alimente şi la toate cele, inclusiv la transport. Sunt convins că taxa poate fi evitată complet şi acesta va fi obiectivul meu în discuţiile cu FMI şi cu UE, pentru că discuţiile vor avea loc în luna ianuarie iar eu nu voi valida nici o scrisoare către boardul FMI în care se pune problema creşterii taxelor pe combustibil.

În ceea ce mă priveşte, mă bucură faptul că, în cele din urmă, Guvernul a adoptat o soluţie înţeleaptă şi acest lucru creează premisele să colaborăm, Guvern şi Preşedinţie, pentru a obţine nişte condiţii realiste, favorabile ţării şi relansării creşterii economice în anul 2014, în discuţiile pe care le vom avea cu partenerii în luna ianuarie. Personal, vă spun ca om cu experienţă mare în a privi într-un buget, dacă se consolidează şi capacitatea ANAF-ului de a diminua evaziunea fiscală pe măsurile şi veniturile pe care le are bugetul de stat în momentul de faţă, am convingerea că, de la mijlocului anului, fără să introducem taxe suplimentare pe combustibil, putem să începem primii paşi de reducere a CAS-ului. Sunt convins că acest lucru se poate. Totul este să vrem şi să lucrăm prioritar pentru relansare economică cu efecte pozitive, inclusiv pentru populaţie, nu numai pentru economie, dar cu diminuarea dorinţei de a privi bugetul ca pe un instrument cu care să ne servim baronii locali. Şi aici vreau să fiu foarte clar: nu este vorba numai de interesele unui partid aflat la guvernare, ci toate partidele aflate la guvernare, ca o tradiţie, îşi construiesc bugetul şi cu gândul la susţinerea electorală de care au nevoie în an electoral. N-a făcut-o numai acest Guvern, au făcut-o cam toate, doar cele care n-au putut pe timp de criză n-au avut în vedere acest lucru, însă este clar că bugetul trebuie să reflecte interesul naţional şi nu interese de partid. Nu este de conceput în ziua de astăzi că impunem o taxă nenecesară care generează creşteri de preţuri la transport, la alimente, la agricultură, la orice, în viaţa de zi cu zi, doar pentru că trebuie să creăm nişte resurse necesare baronilor locali. Baronii locali să privească cu multă atenţie şi cu îndrăzneală la fondurile europene, cu prioritate. Deci, cam asta este. Convingerea mea este că cele trei luni vor fi prelungite la „pentru totodeauna”. Ce înseamnă trei luni? Deci, ianuarie, februarie, martie – sunt trei luni. Deci, când ar fi prima zi de introducere a taxelor? (n.r. Un jurnalist raspunde “1 aprilie”)Sigur, e o păcăleală, e o poantă.>>

“Reintroducerea acestei accize trebuie făcută în urma unei înţelegeri cu FMI şi cu UE. După cum vedeţi, deşi se ştia disputa internă pe această temă, cele două instituţii nu au reacţionat negativ, şi-au menţinut neutralitatea. Reluăm discuţiile în ianuarie, când vine misiunea de evaluare a Fondului şi a UE, iar ceea ce eu v-am spus mai înainte este că niciodată nu voi aproba un mandat care prevede creşterea taxelor pe combustibili. Este dreptul meu constituţional. De ce? Nu pentru că nu vreau, ci pentru că văd bugetul, văd resursele şi îmi dau seama că nu este necesară introducerea acestei taxe suplimentare.”, a adaugat presedintele Basescu, raspunzand intrebarilor presei.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *