Traian Băsescu, după votul în cazul lui Chiţoiu: „Se confirmă că Guvernul Ponta este un guvern corupt”

Traian Băsescu a declarat că prin votul dat astăzi în cazul lui Daniel Chiţoiu s-a confirmat că Parlamentul nu respectă statul de drept şi împiedică justiţia. Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie despre “noul episod din Parlamentul României”, menţionând că prin votul în cazul fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, “majoritatea parlamentară a refuzat azi, din nou, să lase justiţia liberă în condiţiile în care Parlamentul României este acuzat în raportul UE care vizează actele de corupţie”. De pe altă parte, preşedintele a făcut un apel pentru ca nouă taxă pe carburant să nu fie introdusă începând cu 1 aprilie.

pontaopreachitoiu“Noul episdod, cel legat de fostul ministru al Finanţelor, domnul Chiţoiu, este o confirmare că ceea ce s-a înscris în raportul MCV, dar şi în cel cu privire la corupţia din UE este adevărat”, a spus şeful statului.

Potrivit lui Băsescu, se confirmă că Guvernul Ponta este unul corupt.

“Facem eforturi uriaşe să deschidem porţile Schengen, pentru populaţie. Parlamentarilor din majoritatea parlamentară nu le pasă”, a spus Băsescu.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu. Au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale 248 de deputaţi, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi. De asemenea, trei voturi au fost anulate.

În aceeaşi intervenţie, preşedintele Traian Băsescu a reiterat faptul că introducerea accizei la carburanţi de la 1 aprilie nu este necesară, pentru că “sunt suficienţi bani ascunşi în buget”.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 + 4 =