Traian Băsescu: Guvernul are 9 ministere din 17 ocupate de interimari, asta arată un guvern instabil. Antonescu şi Ponta au simţit nevoia să facă un joc “cine comunică cu preşedintele”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în acest moment Guvernul României este unul instabil, întrucât are 9 ministere din 17 ocupate de interimari. Şeful statului a declarat că Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt “atât de mărunţi”, încât au simţit să facă un joc “cine comunică cu preşedintele”, adăugând că  instituţional comunică cu toţi, dar nu face aranjamente politice cu niciunul.

traian basescu

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

– Mi s-a solicitat ca alte şapte ministere să fie ocupate de interimari, actuali membri ai Guvernului. Am fost de acord să semnez imediat decretele de numire ale acestora.

– Au plecat către Monitorul Oficial

–  În acest moment, Guvernul are 9 ministere din 17 ocupate de interimari, asta arată un guvern instabil.

– Este ceva ce mă deranjează, aceea că cei doi lideri sunt atât de mărunţi încât au simţit nevoia să facă un joc cu cine comunică cu preşedintele. Pasiunea de a pune criza pe seama intervenţiilor mele între cei doi lideri lipsiţi de responsabilitate pentru ţară este greşită şi mincinoasă. În perioada asta de când se chinuie să arate cine e vinovat de ruperea USL mă întrebam ce s-ar fi întâmplat dacă în timpul crizei din 2011 la Guvern ar fi fost astfel de oameni şi nu Emil Boc.

-A fost o șansă pentru România că oameni de proastă calitate ca Ponta și Crin nu au fost atunci la guvernare.România s-ar fi îngropat cu astfel de oameni, lipsiți de responsabilitate față de cei care i-au ales

Despre scrisoarea FMI:

-Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată, voi da mandat de semnare de către ministrul de finanţe – Ponta, şi Isărescu, cu 2 condiţii:

1-  în scrisoare nu poate să apară creşterea taxelor pe combustibil, cum vrea Ponta, şi această condiţie nu o pun de dragul de a o pune, premierul e un om profund corupt, iar el nu are nevoie de aceşti bani pentru închiderea corectă a bugetului, ci pentru a umple buzunarelor baronilor locali de la nivel judeţean. Nu voi fi partenerul lui la un act de corupţie. La el, corupţia e parte a funcţionării instituţionale.

2. În scrisoare să nu apară electorata. Chiar dacă a avut asistenţa BNR pentru a lansa proiectul, acesta e un proiect destinat să-i înşele pe români, vor plăti mai mult.

-Voi semna scrisoarea imediat ce va trece prin Guvern, sper azi.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Traian Băsescu: Guvernul are 9 ministere din 17 ocupate de interimari, asta arată un guvern instabil. Antonescu şi Ponta au simţit nevoia să facă un joc “cine comunică cu preşedintele”

  1. Pingback: Traian Băsescu pune condiţii pentru semnarea acordului cu FMI | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *