Traian Băsescu: Interesul României este să aibă un Guvern legitim. Trebuie să avem măcar legitimitate parlamentară

traian basescu

Preşedintele Traian Băsescu a făcut azi o declarație de presă 

Caleaeuropeana.ro a  transmis LIVE TEXT declarațiile președintelui.

– Nu se poate continua cu un program în care este menţionat USL-ul când USL nu se mai află la guvernare.

Trebuie respectată Constituţia şi guvernul trebuie instalat legitim.

– Au apărut noi obiective care trebuie incluse prin programul de guvernare.

-Trebuie respectat spiritul Constituției.

– Interesul României este să aibă un guvern legitim, nu este vorba de un joc politic

– Măcar legitimitate parlamentară trebuie să avem. Am avut discuții cu premierul, există deschidere totală din partea mea.

– Cred că ar fi trebuit să scriu premierului de ieri.

– Nu vreau să creez un precedent. Articolul 114 din Constituție dă posibilitatea Guvernului să-și asume răspunderea pe program. Opoziția poate depune moțiune de cenzură.

-Dacă nu procedăm așa,  va fi imposibilă instalarea Guvernului în noaptea asta, va trebui să aștept până se pronunță CCR.

 

În cursul dimineții, președintele Traian Băsescu i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare în care îl roagă să respecte procedurile constituționale la instalarea noului Guvern.

Șeful statului îl atenționează pe Victor Ponta că anterior aprobării de către Parlament a propunerii  de modificare a structurii şi compoziţiei politice a Guvernului, este necesar să solicite aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare în raport cu noua componenţă politică, pentru că actualul program este asumat în numele USL, alianță care s-a destrămat.

Textul scrisorii, redat de Administrația prezidențială:

Având în vedere că, în cursul zilei de astăzi, este programat votul Parlamentului pentru aprobarea remanierii guvernamentale, în calitate de Preşedinte al României şi în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, în temeiul dispoziţiilor Art. 80 alin. (2) din Constituţia României, vă solicit să luaţi măsurile necesare pentru instalarea noului Guvern cu respectarea procedurilor constituţionale.

Astfel, anterior aprobării de către Parlamentul României a propunerii dumneavoastră de modificare a structurii şi compoziţiei politice a Guvernului este necesar să solicitaţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare în raport cu noua componenţă politică.

În urma înţelegerilor politice pe care le-aţi parafat, noul Guvern este susţinut de Partidul Social-Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Naţională pentru Progresul României, Uniunea Democrată Maghiară din România şi Minorităţile Naţionale reprezentate în Parlamentul României. Noua configuraţie este de natură a produce o fractură puternică a votului acordat de către cetăţeni la alegerile din decembrie 2012, care, cu o majoritate covârşitoare, au încredinţat Uniunii Social-Liberale mandatul de a forma Guvernul.

Apreciez că respectarea regulilor democratice şi a normelor care instituie reguli procedurale constituţionale trebuie realizată întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Constituţie, dar şi faţă de votul exprimat democratic la alegerile parlamentare. În măsura în care veţi solicita aprobarea Parlamentului, menţinând programul cu care a fost învestit Guvernul USL şi care în prezent nu mai există, consimţiţi la delegitimarea Guvernului României.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + 13 =