Transparency International: Peste jumătate din populaţia lumii consieră că fenomenul corupţiei s-a agravat în ultimii doi ani

bani coruptieMai mult de o persoană din două (53 la sută) din lume consideră că în doi ani corupţia s-a agravat, potrivit unui raport al organizaţiei Transparency International, publicat marţi şi citat de AFP şi Gandul.info.

În ultimele 12 luni, 27 la sută dintre persoanele intervievate pentru acest barometru mondial al corupţiei afirmă că au fost nevoite să plătească mită pentru a avea acces la unele servicii publice sau unele instituţii.

“Statele trebuie să trateze cu seriozitate vocile care se ridică împotriva corupţiei şi să întreprindă activităţi concrete pentru favorizarea transparenţei şi pentru a incita administraţia să dea socoteală cetăţenilor”, avertizează Huguette Labelle, preşedinta Transparency International, citată într-un comunicat publicat la Berlin, la sediul organizaţiei neguvernamentale.

În 51 de ţări, partidele politice sunt considerate instituţia cea mai coruptă şi 55 la sută dintre persoanele intervievate cred că acţiunea Guvernului se supune intereselor particulare.

Transparency International recomandă, între altele, oficialilor politici să facă publice declaraţiile lor de avere, precum şi pe cele ale familiilor lor.

 

Sursa: Gandul.info
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × 3 =