Twitter ar putea să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA

Mesajele pe Twitter, utilizate de către candidaţii la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie pentru a mobiliza alegătorii, a colecta fonduri sau a face campanie ar putea, pentru prima dată, să influenţeze alegerile.

Twitter poate “influenţa cursul dezbaterii naţionale”, apreciază Zach Green, directorul firmei de studii media 140Elect, care oferă consiliere politicienilor cu privire la utilizarea Twitter, potrivit Mediafax.

“Twitter poate injecta un mesaj în dezbaterea naţională şi poţi să îţi exprimi opinia în această privinţă înainte să apară vreun articol de presă”, declară Green pentru AFP. “Poţi intra, de asemenea, într-o dezbatere naţională, pentru că Twitter permite candidaţilor să se adreseze oamenilor direct”, continuă el.

“Nu numai că poţi să adresezi un mesaj unor milioane de oameni, dar poţi totodată să răspunzi foarte repede unor acuzaţii. Înainte trebuia să creezi un mesaj pentru televiziune sau să scrii un comunicat de presă”, aminteşte Fratto.

“Cu Twitter, imediat ce apare o critică sau o publicitate negativă, poţi răspunde imediat şi-i poţi determina pe susţinătorii tăi să reacţioneze” adaugă el.

Preşedintele democrat Barack Obama îl domină, de departe, pe rivalul său republican pe Twitter, cu 18,7 milioane de abonaţi, faţă de mai puţin de 900.000 câţi are Mitt Romney.

Puteti citi mai multe aici.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  twitter.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × two =