Vacanţe mai scurte pentru liderii europeni

francois hollande  elysee.frCriza i-a determinat pe liderii din Europa de Vest să renunţe la tradiţionalele vacanţe prelungite de vară, politicienii optând în această perioadă pentru repausuri de scurtă durată, petrecute aproape de capitale.

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a luat numai o săptămână de concediu, pe care a petrecut-o într-o vilă deţinută de guvern la 20 de minute de Paris. Mai mult, liderul de la Paris le-a cerut miniştrilor să nu se îndepărteze prea mult de capitală în timpul concediului, notează Bloomberg, potrivit Mediafax.

În Italia, premierul Enrico Letta a dat asigurări că fie el, fie vicepremierul vor fi prezenţi la Roma pe toată durata lunii august.

La Atena, premierul Antonis Samaras şi-a luat un concediu de numai patru zile în această vară, pe care l-a întrerupt pentru a-l demite pe şeful fondului de privatizare a activelor statului, nemulţumit de rezultatele instituţiei.

Cancelarul german Angela Merkel a optat în această vară pentru două săptămâni şi jumătate de concediu, petrecute însă acasă şi în Alpii Italieni, la o oră de zbor de Berlin.

“Criza a impus moda unor vacanţe mai scurte pentru liderii europeni. Totodată, în contextul crizei, alegătorii se simt tot mai îndreptăţiţi să-şi judece aleşii după astfel de criterii”, comentează pentru Bloomberg un analist de la Bruxelles.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: elysee.fr

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + two =