UE îl somează pe Victor Ponta să restaureze puterile Curţii Constituţionale. Premierul promite că va da curs solicitărilor UE

Uniunea Europeană l-a somat joi pe Victor Ponta să restaureze puterile Curţii Constituţionale. Premierul român a promis la Bruxelles că va da curs solicitărilor Uniunii Europene (UE), în vederea “disipării îngrijorărilor” cu privire la respectarea statului de drept în ţara sa, anunţă Mediafax.

“Voi răspunde Comisiei (Europene, CE) în foarte scurt timp, poate chiar mâine, oferind răspunsuri şi arătând Comisiei angajamentul clar al Guvernului faţă de respectarea tuturor normelor europene“, a declarat Ponta într-un interviu pentru AFP.

“Preşedintele Barroso a exprimat serioasele sale preocupări în ceea ce priveşte recentele evoluţii politice din România în legătură cu respectarea statului de drept, cu independenţa sistemului de justiţie şi cu rolul Curţii Constituţionale. El a subliniat că trebuie garantate mecanismele necesare funcţionării unui sistem democratic. Preşedintele Barroso a subliniat în mod clar că Guvernul României trebuie să respecte independenţa totală a sistemului judiciar, să restabilească puterile Curţii Constituţionale şi să se asigure că deciziile acesteia sunt respectate, să numească un Avocat al Poporului ce se bucură de sprijin transpartinic, să garanteze o nouă procedură deschisă şi transparentă pentru numirea Procurorului-General şi a directorului DNA, precum şi să facă din integritate o prioritate politică“, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

“Vom asigura astfel încă o dată că tot ce a fost ca bătălie politică săptămâna trecută nu afectează şi nu va afecta în niciun fel statul de drept, ordinea constituţională şi stabilitatea instituţiilor noastre la standarde europene”, a spus Ponta, după discuţia avută, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că a primit din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, o listă cu întrebări la care Executivul comunitar aşteaptă răspunsuri foarte clare din partea Guvernului de la Bucureşti şi a precizat că va răspunde vineri sau luni acestor întrebări.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *