UE îndeamnă puterea din Ucraina să-şi îndeplinească promisiunile făcute opoziţiei

Zemanta Related Posts ThumbnailUniunea Europeană a îndemnat luni puterea ucraineană să-şi “îndeplinească promisiunile” făcute opoziţiei în weekend, iar opoziţia să se desolidarizeze de manifestanţii care recurg la violenţă, notează Mediafax.

“Cerem Guvernului să-şi îndeplinească promisiunile şi anunţurile făcute la negocierile cu opoziţia”, a declarat Delegaţia UE la Kiev, într-un comunicat.

“Negocierile este necesar să continue”, a continuat ea.

La finalul negocierilor de sâmbătă, preşedintele Viktor Ianukovici a propus postul de premier opozantului Arseni Iaţeniuk şi pe cel de vicepremier fostului boxer Vitali Kliciko.

UE şi-a exprimat, în plus, “îngrijorarea faţă de deterirorarea situaţiei drepturilor omului”, denunţând “arestări ale unor persoane rănite în faţa unor clinici, mai multe cazuri de dispariţie şi tortură”.

“Încetarea acestor practici este o condiţie preliminară în vederea restabilirii încrederii între Guvern şi societate”, a subliniat Delegaţia.

UE s-a adresat şi opoziţiei, îndemnând-o să “menţină caracterul paşnic al manifestaţiilor şi să se disocieze în mod clar de toţi cei care au recurs la violenţă”.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 10 =