Previziunile economice al UE vor fi publicate vineri

euro-coinComisia Europeană va publica previziunile economice de primăvară pentru perioada 2012-2014, vineri (3 mai) , care cuprind, printre altele, date referitoare la produsul intern brut (PIB), inflație, ocuparea forței de muncă, deficitele bugetare publice și datoria publică.

Aceste previziuni vizează toate cele 27 de state membre ale UE, plus Croația, în calitate de țară în curs de aderare, și Turcia, Islanda, Muntenegru, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, în calitate de țări candidate, precum și alte țări terțe cum ar fi SUA, Japonia, China și Rusia.

Un număr de state membre, printre care Franța și Spania- au dificultăți grave în a respecta obligațiile UE în ce privește reducerea datoriilor.

Comisia Europeană publică previziuni macroeconomice pe termen scurt de trei ori pe an: primăvara, toamna și iarna. Aceste previziuni stau la baza diferitelor proceduri de supraveghere economică, în special în cadrul semestrului european.

În acest context, Comisia va utiliza previziunile la întocmirea analizei economice necesare elaborării recomandărilor specifice fiecărei țări, care urmează a fi prezentate de către aceasta la sfârșitul lunii mai. De asemenea, previziunile oferă o imagine mai clară a modului în care statele membre aplică recomandările Consiliului de Miniștri în cadrul procedurilor privind deficitele excesive și dezechilibrele macroeconomice.

Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 5 =