UE va interveni în disputele comerciale dintre Argentina şi Marea Britanie privind insulele Malvine

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că va iniţia “demersurile diplomatice necesare” faţă de Argentina pentru a încerca să rezolve litigiul comercial cu Marea Britanie pornit de la disputa între cele două state cu privire la insulele Malvine.

“Uniunea Europeană va iniţia demersurile diplomatice necesare cu scopul de a clarifica aceste preocupări comerciale legitime” ale Marii Britanii, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pe probleme de comerţ, John Clancy, citat de Mediafax.

Acesta a răspuns astfel apelului lansat anterior de Marea Britanie care a invitat Uniunea Europeană să ia în considerare preocuparea sa cu privire la Argentina şi tentativa de a împiedica schimburile comerciale dintre cele două ţări.

Tensiunile legate de arhipelag au sporit o dată cu apropierea celei de-a 30-a comemorări în aprilie a conflictului dintre cele două state (2 aprilie-14 iunie 1982) cu privire la suveranitatea insulelor Malvine.

Insulele Malvine, situate în largul coastei din sudul extrem al Argentinei, se află sub controlul Regatului Unit din 1833, însă Buenos Aires continuă să revendice regiunea.

Sursa articol: Mediafax

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × five =