Ultima zi de strângere a semnăturilor pentru obţinerea venitului minim fără muncă, necondiţionat, de la UE. Cum au votat românii

500_Euro_BanknotenPe 14 ianuarie expiră termenul până la care trebuie strânse un milion de semnături pentru a susţine o petiţie în baza căreia Comisia Europeană poate fi convinsă să adopte un normativ privind venitul minim necondiţionat. Acest venit s-ar acorda lunar, fără muncă, tuturor cetăţenilor UE „pentru a scăpa de stresul supravieţuirii“, potrivit iniţiatorilor petiţiei lansate anul trecut.

Până în această seară, în loc de un milion de semnături s-au strâns mai puţin de 260.000, astfel că petiţia are puţine şanse să fie luată în seamă, informează Adevarul.ro. Pentru a fi atinsă suma de un milion, fiecare ţară era aşteptată cu un număr-ţintă de semnături. Bulgaria este singura ţară care a depăşit numărul-ţintă de semnături (114%), în timp ce România a trimis doar 9,1% din numărul-ţintă. Cea mai slabă participare (sub 2%) a fost din Letonia şi Lituania, iar printre cele mai active (peste 60% din ţinte) sunt Belgia, Slovenia şi Croaţia.

Ce vor petiţionarii

Iniţiatorii demersului solicită un text de lege care să stipuleze că „fiecare persoană, indiferent de vârstă, strămoşi, loc de domiciliu sau de rezidenţă, profesie etc. va avea dreptul să primească o alocaţie“. Banii urmează să fie acordaţi necondiţionat. „Noi privim venitul de bază ca pe un drept al omului care nu trebuie să depindă de nici o precondiţie sau obligaţie de a avea salariu plătit, de a fi integrat în serviciul public sau de a se comporta potrivit cu rolurile tradiţionale de gen. Venitul de bază nu va fi condiţionat de alte venituri, economii sau proprietăţi“, afirmă iniţiatorii demersului.

Detalii complete privind această iniţiativă pot fi găsite AICI.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + 6 =