Ultimele 48 de ore ale lui George Papandreou ca prim ministru

 “Azi-noapte Cancelarul Merkel și Președintele Sarkozy au decis că Grecia ar trebui să organizeze un referendum pentru 4 decembrie, cu o singură întrebare: Vrea Grecia să rămână în Zona Euro? Da sau Nu. Acesta este sfârșitul politic pentru George Papandreou”, scrie Ilias Papageorgiadis pe blogul sau, potrivit hotnews,ro.

Mă gândeam, inițial, să pun titlul cu semnul întrebării însă acum sunt sigur că nu va mai rămâne Prim-Ministru până sâmbătă dimineață. Prim-ministrul grec a facut ultima sa greșeală, acceptând să riște viitorul țării sale în urmă cu o zi. Vice-președintele guvernului său a anunțat că nu sprijină această decizie. „Intrarea Greciei în Zona Euro este un moment istoric și nu ne putem permite să riscăm”, a spus acesta.

Își va pierde funcția până sâmbătă dimineață

Cel mai probabil în cursul acestei zile (joi), membrii Paralamentului care țin de guvern se vor retrage din partidul socialist de guvernământ, devenind independenți și refuzând să îl susțină. Dacă prim-ministrul rezistă până vineri seară, când guvernul său va cere un vot de încredere de la Parlament, nu va primi majoritatea. Nu pot spune exact când va fi înlăturat. Dar își va pierde funcția până sâmbătă dimineață.

Care sunt cele 2 scenarii:

– fie guvernul nu va primi votul de încredere și va cădea sâmbătă dimineață…

– fie membrii Parlamentului care aparțin de partidul socialist îl vor forța pe Primul Ministru (și președintele partidului) să accepte o adunare specială (astăzi, joi, sau mâine, vineri), unde vor încerca să îl înlăture votând împotriva lui. În acest scenariu, Dl. Vagelis Venizelos este cea mai probabilă opțiune pentru funcție dar nu putem fi siguri. Doamna Anna Diamantopoulou, actualul ministru al educației, se pregătește și ea.

În cazul în care partidul socialist își schimbă liderul înainte de votul de încredere, vom avea o nouă situație, care va rezolva problema referendumului.

Sursa articol: hotnews.ro

Sursa foto: heraldsun.com.au

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *