”Un nou plan vechi”. Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a prezentat ”masterplan”-ul privind migrația, care nu cuprinde și compromisul la care a ajuns cu partenerii de guvernare

Ministrul german de Interne a prezentat ieri ”planul măreț” privind migrația, la o lună după ce acesta a fost blocat în ultima clipă de cancelarul Angela Merkel, precipitând o criză care aproape că i-a costat pe ambii funcția, informează Deutsche Welle.

Înaltul oficial european a invitat jurnaliștii la sediul Ministerului de Interne pentru a prezenta planul care a nu a inclus și compromisurile la care au ajuns partidele aflate la guvernare în Germania după 11 ore de negocieri.

Seehofer, care este și președinteke Uniunii Creștin-Sociale (CSU), partenerul bavarez al partidului Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a subliniat că ”acesta nu este un plan al coaliției, ci un plan al acestei case”. El se referea la Ministerul de Interne, dar ar putea reprezenta și un plan al partidului său.

Un nou plan vechi

Cel mai sfidător aspect al documentului făcut public de Seehofer este faptul că în acesta este încă stipulat termenul de ”centre de tranzit” – înființate la frontiera cu Austria – pe care Partidul Social Democrat (SPD), membru al coaliției de guvernare din Germania, l-a respins în favoarea alternativei de ”centre de transfer”, pentru a nu se crea impresia că e vorba de niște centre închise pentru refiugiați.

Seehofer a explicat însă că documentul, care a fost dat publicității marți, a fost finalizat pe data de 4 iulie, lucru care presupune că nu cuprinde și compromisul la care a ajus săptămâna trecută cu Merkel și cu Partidul Social Democrat (SPD).

Strategia liderului Uniunii Creştin Sociale din Bavaria prevede între altele diminuarea sprijinului financiar pentru migranţii care nu colaborează cu autorităţile în stabilirea precisă a identităţii lor, regândirea ajutoarelor sociale, aşa încât ele să nu mai fie atrăgătoare, grăbirea procesului de expulzare pentru migranţii fără perspectivă de şedere, extinderea listei de ţări sigure de provenienţă cu Algeria, Maroc şi Georgia, o mai bună protecţie la graniţele externe ale Uniunii Europene, crearea unei legi europene de azil şi posibilitatea introducerii de controale la graniţele interne, în măsura în care situaţia le impune.

La data de 6 iulie, Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a anunţat că a ajuns la un acord privind migraţia cu celelalte două formaţiuni din coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel.

Potrivit şefei SPD, înţelegerea priveşte accelerarea respingerii solicitanţilor de azil deja înregistraţi în alte ţări din Uniunea Europeană şi abţinerea Germaniei de la orice acţiune unilaterală. Lidera social-democrată a insistat că nu vor fi înfiinţate niciun fel de centre de tranzit pentru migranţi, care vor fi trimişi înapoi în ţările europene unde au fost înregistraţi, dar numai dacă vor exista acorduri bilaterale cu acestea.

Ministrul de interne Horst Seehofer, care declanşase în iunie o criză guvernamentală, anunţând că intenţionează să respingă la frontieră migranţii înregistraţi în alte state membre UE, s-a declarat foarte satisfăcut de acord. Partidul său, Uniunea Creştin Socială (CSU), partenerul din Bavaria al Uniunii Creştin Democrate (CDU), reuşise la 3 iulie să aplaneze conflictul cu Merkel.

În cadrul Consiliului European din iunie, liderii UE au convenit, după negocieri intense, să aibă o nouă abordare pentru a rezolva criza migrației și de a institui „platforme regionale de debarcare în strânsă cooperare cu statele terțe relevante și cui UNHCR și OIM”. Conform concluziilor, „aceste platforme ar trebui să funcționeze în funcție de situațiile individuale, în respectarea deplină a dreptului internațional și fără crearea unui factor de atracție.” Mai mult s-a stabilit să se facă trierea rapidă a persoanelor care sosesc în UE și să se facă diferențierea între cei care au cu adevărat nevoie de protecție și de migranți economici.

În ce privește Regulamentul Dublin nu s-au făcut progrese, dar s-a subliniat necesitatea unui consens pe viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.