Uniunea Europeană ar putea fi exceptată de taxele vamale impuse de SUA asupra oţelului şi aluminiului

Uniunea Europeană ar putea fi exceptată de la impunerea noilor tarife asupra anumitor bunuri importate de SUA, printre care se aflî și produse din oțel sau aluminiu, potrivit secretarului american pentru comerț, Robert Lighthizer, notează EU Observer.

Foto: European Commission

Într-un alocuțiune din Camera Repezentanților din SUA, acesta a precizat că alături de UE vor mai fi scutite de noi taxe Coreea de Sud, Australia, Argentina și Brazilia. Cu toate acestea, informațiile trebuie a fi confirmate și de Donald Trump, cel care și-a făcut publică nemulțumirea în ceea ce privește importurile din Uniunea Europeană. 

Donald Trump a avut la începutul lunii martie un ton provocator, declarând că războaiele comerciale sunt bune şi sunt uşor de câştigat, după ce planul său de a impune tarife la importurile de oţel şi aluminiu a provocat critici în întreaga lume şi a dus la scăderea pieţelor bursiere globale.

Mai târziu, acesta a precizat că va excepta UE de la  taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului dacă UE va renunţa la propriile bariere impuse produselor americane.

Citiți și Donald Trump a început “războiul” comercial cu Uniunea Europeană. SUA vor impune taxe de până la 25% anumitor bunuri importate din Europa

Taxele vamale de 25% asupra importurilor de oţel şi de 10% la asupra celor de aluminiu sunt contestate de europeni şi alţi parteneri comerciali ai Statelor Unite precum Japonia, care însă nu au reușit să obțină conditii mai avantajoase după o serie de întrevederi desfăşurate la Bruxelles.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *