Uniunea Europeană deschide un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia

eu flagUniunea Europeană și Turcia au deschis marți un nou capitol în negocierile de aderare a acestei țări și și-au exprimat dorința de a accelera procesul după mai bine de trei ani de blocaj, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Este o cotitură în relațiile dintre UE și Turcia, după o pauză de 40 de luni”, a declarat ministrul turc pentru afaceri europene, Egemen Bagis, la încheierea celei de-a 10-a reuniuni consacrate procesului de aderare a Turciei.

Bagis și comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, au deschis oficial Capitolul 22, referitor la politica regională.

Füle a făcut apel la Turcia ”să se angajeze mai mult”, pentru a permite deschiderea a altor două capitole, 23 și 24, referitoare la drepturile fundamentale, justiție, libertate și securitate. ”Aceasta va lua, să sperăm, mai puțin de trei ani și jumătate”, termenul de la ultima deschidere a unui capitol, a declarat comisarul european în fața presei.

Sursa: Agerpres
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

18 + 13 =