Va avea loc un nou summit anticriza. Care sunt principalele subiecte pe care le vor aborda liderii UE

Liderii UE se pregătesc să adopte la summit-ul de luni un tratat privind fondul permanent de criză al zonei euro şi ar putea ajunge la un acord pentru introducerea regulii bugetului echilibrat în legislaţiile naţionale, însă discuţiile se desfăşoară pe fondul problemelor încă nerezolvate din Grecia, informeaza publicatia electronica Mediafax.ro.

Şefii de stat sau de guvern din UE vor încerca din nou să facă progrese spre soluţionarea crizei datoriilor de stat la cel de-al 17-lea summit european din ultimii doi ani, ale cărui principale teme oficiale de discuţie sunt crearea de locuri de muncă şi consolidarea creşterii economice, liderii europeni încercând să împingă în plan secund măsurile de austeritate nepopulare adoptate în multe state membre.

Politicienii se pregătesc să adopte redirecţionarea a până la 20 miliarde euro din fondurile structurale UE 2007-2013 neutilizate spre crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, precum şi măsuri de stimulare a creditării către firme şi companii mici şi mijlocii.

Însă discuţiile vor fi dominate de înfiinţarea fondului permanent de criză al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, de pactul fiscal convenit de principiu în decembrie şi de problemele încă nerezolvate ale Greciei.

Liderii UE vor semna probabil, la summit-ul de luni, tratatul de înfiinţare a Mecanismului European de Stabilitate, un fond permanent de criză cu resurse de 500 miliarde euro care ar trebui să devină operaţional din luna iulie, cu un an mai devreme decât se preconiza.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  weblogs.nos.nl

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *