Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Varșovia consideră drept “scandaloasă și partizană” rezoluția PE privind statul de drept. Ungaria îi oferă asigurări Poloniei că va bloca activarea articolului 7 din Tratatul UE

Published

on

Executivul polonez a calificat meircuri drept “scandaloasă” și “partizană” rezoluția adoptată de către Parlamentul European, în care este stipulat că Polonia a încălcat normele statului de drept prin reforme judiciare propuse sau puse deja în aplicare și în care se solicită aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, și anume suspendarea dreptului de vot, reprezentând astfel ultima etapă a procedurii de infringement deja declanțate de către Comisia Europeană împotriva Poloniei, a precizat PAP, citat de Agerpres.

FOTO: Wikimedia Commons

Această rezoluție reprezintă un “instrument politic de exercitare a unor presiuni asupra Poloniei”, se arată într-un comunicat al MAE polonez. “Este un document partizan, bazat mai degrabă pe judecăți politice decât pe o analiză a legilor”, continuă comunicatul, care conchide că “o astfel de abordare dăunează procesului integrării europene, întrucât conduce numai la stigmatizarea unui stat membru”.

Rezoluția evocă toate controversele pe tema statului de drept ce au urmat preluării puterii de către conservatorii formațiunii conservatoare Lege și Justiție (PiS) în anul 2014, și anume reforma Tribunalului Constituțional — în urma căreia conservatorii au înlocuit judecătorii numiți cu puțin timp înaintea alegerilor legislative de fostul guvern—, reformele ce au vizat funcționarea tribunalelor de drept comun și a Consiliului Național al Magistraturii. Comisia Europeană consideră aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în fața celei executive, în timp ce guvernul de la Varșovia susține că a luat aceste decizii pentru a pune capăt “castei corupte” a judecătorilor.

Executivul polonez a primit din partea Comisiei Europene patru invitații la dialog, toate rămase fără răspuns. La acest aspect se adaugă și faptul că Executivul european a acordat Varșoviei în luna decembrie a anului trecut un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de Tribunalul Constituțional, primind în schimb din partea Poloniei un răspuns în ultima zi a termenului în cauză, respingând toate acuzațiile.

Pe de altă parte, rezoluția adoptată miercuri de PE “condamnă puternic marșul fascist și xenofob desfășurat la Varșovia” sâmbătă de Ziua Independenței Poloniei, la inițiativa extremei drepte. Cei circa 60.000 de participanți la acel marș au intonat vechi cântece patriotice și religioase poloneze: “Dumnezeu, Onoare, Patrie” “Slavă eroilor noștri” sau “Îl vrem pe Dumnezeu”, din ultimul citând câteva versuri și președintele american, Donald Trump, într-un discurs ținut la Varșovia în luna iunie. Grupuri mai mici au scandat sloganuri xenofobe ca “Polonia pură, Polonia albă” sau “Refugiații afară”.

Executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură de infringement pe tema respectării statului de drept în Polonia, urmată anul acesta, tot în iunie, de o alta privind neaplicarea cotelor obligatorii de refugiați. Ultima etapă a acestei proceduri este suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar Ungaria a reafirmat că va bloca prin veto o asemenea decizie.

“Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluții nu intră în discuție”, a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenția MTI. Întrebat dacă Ungaria își va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns: “Da”. Este “inacceptabil” ca “Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane” și să “pedepsească guverne alese în mod democratic”, a apreciat Semjen.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan (PNL, PPE): Sprijinim tranziția verde, dar nu ideologic împotriva agriculturii, ci împreună cu fermierii. Am votat ca din 2027 subvenția pentru fermierii români să ajungă la media UE

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Agricultura este, în prezent, mai importantă ca oricând, subliniază europarlamentarul Siegfried Mureșan, precizând că grupul PPE din Parlamentul European și Partidul Național susțin tranziția verde, însă nu “într-un mod ideologic, nu împotriva industriei, nu împotriva agriculturii, ci împreună cu aceștia”.

Într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeană.ro, vicepreședintele grupului PPE și al Partidului Popular European a răspuns criticilor din partea celorlalte familii politice privind angajamentul forțelor de centru-dreapta față de politicile de mediu și tranziția către neutralitate climatică.

“Partidul Național Liberal și toate partidele pro-europene de centru dreapta din Uniunea Europeană, grupate în Partidul Popular European, dorim un mediu curat, dorim reducerea poluării, dorim emisiile de dioxid de carbon, dorim combaterea schimbărilor de climă. Dorim să facem această tranziție pe bază de cercetare, inovare, investiții, creând locuri de muncă în domenii noi, de viitor. Dorim să facem această tranziție ajutând economia, ajutând industria, nu afectând-o”, a explicat Siegfried Mureșan.

La rândul său, eurodeputatul PPE a criticat abordările ideologice ale celorlalte grupuri politice.

“Există politicieni extremiști, ideologici de stânga extremă, chiar și fundamentaliști verzi care spun că dacă industria europeană nu se adaptează, atunci să moară. Noi spunem că vrem să apărăm zecile de milioane de locuri de muncă din industria din România și Uniunea Europeană”, a spus el.

Potrivit lui Mureșan, nu trebuie luată nicio decizie privind sectorul agriculturii care are un impact asupra fermierilor fără ca fermierii să fie ascultați, fără a exista studii de impact și fără ca impactul asupra fermierilor să fie cunoscut.

“Dacă impactul este negativ, dacă există costuri, atunci să știm cum sunt ajutați fermierii. Susținem această tranziție, însă nu într-un mod ideologic, nu împotriva industriei, nu împotriva agriculturii, ci împreună cu aceștia. Agricultura este astăzi mai importantă decât oricând“, a afirmat europarlamentarul PNL și PPE.

În egală măsură, referindu-se la sprijinul acordat fermierilor în contextul protestelor agricole la nivel național și european, Siegfried Mureșan a evidențiat impactul pozitiv al apartenenței României la Uniunea Europeană din perspectiva agriculturii. Astfel, de când a aderat la UE, România a primit 40 de miliarde de euro fonduri europene nerambursabile pentru agricultură.

“În această perioadă, valoarea producției agricole a României s-a dublat de la 10 miliarde de euro pe an la 20 de miliarde de euro pe an. Agricultura României este mai mare, nu este mai mică decât a fost la momentul aderării“, a spus el.

În același timp, europarlamentarul liberal a amintit că Parlamentul European a votat o creștere graduală a subvenției la hectar pentru fermierii din România, astfel încât să ajungă până în anul 2027 la nivelul subvenției medii de la nivelul Uniunii Europene.

Alte măsuri menționate de Siegfried Mureșan vizează reducerea birocrației, limitarea accesului produselor din Ucraina și Republica Moldova în cazul în care perturbă piața europeană și eliminarea propunerii de reducerii a pesticidelor, astfel încât “să fie reduse cele dăunătoare și păstrate cele sănătoase”.

“A spune Comisiei Europene stop când afectează fermierii este un lucru pe care noi, PPE ca familie politică, îl facem. Partidul Național Liberal a fost întotdeauna în cadrul familiei politice, în cadrul PPE, un puternic apărător al agriculturii, al fermierilor (…) În ultimii cinci ani, la nivel european, Partidul Popular European a fost singura familie politică care a apărat cu adevărat fermierii”, a conchis vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Europarlamentarul Dan Motreanu salută intrarea oficială a României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu 31 martie 2024, lucru datorat „eforturilor depuse de președintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.”

„Procedurile de control la frontieră se simplifică semnificativ pentru zborurile și călătoriile maritime către statele Schengen. Intrarea României în spațiul Schengen este rezultatul eforturilor depuse de președintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu. Guvernările PNL au acordat o atenție deosebită integrării României în spațiul Schengen, un exemplu elocvent în acest sens fiind închiderea MCV, obținută în urma reformelor realizate de un ministru liberal al Justiției. Toți reprezentanții PNL care au condus ministerele Afacerilor Interne, Justiției și al Afacerilor Externe în ultimii patru ani de zile au considerat dosarul Schengen o prioritate”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, europarlamentarul liberal a subliniat că România nu este singura țară care a reușit inițial o intrare doar pe cale aeriană: „Să nu uităm că și alte țări au intrat în Schengen prima dată cu spațiul aerian. Negocierile s-au dovedit soluția corectă până acum, iar această strategie ne poate aduce integrarea completă. Consiliul UE a anunțat, în decizia oficială, că depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne.”

„Partidul Popular European, formațiunea europeană din care face parte PNL, susține aderarea României la spațiul Schengen, fapt reafirmat cu prilejul Congresului PPE desfășurat recent la București”, a mai reamintit Dan Motreanu.


În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria şi aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024, precum şi discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere şi aplicarea Acordului Dublin.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, o hotărâre care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Grupul PPE din Parlamentul European susține utilizarea veniturilor generate de activele înghețate ale Federației Ruse pentru a sprijini Ucraina și pentru a recupera pagube generate de invazia ilegală a armatei ruse în Ucraina, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

Decizia de a îngheța acele active ale Băncii Naționale a Rusiei este corectă“, a precizat Mureșan, explicând totuși că din punct de vedere legal este complicată utilizarea acelor active.

Însă, a punctat eurodeputatul liberal, utilizarea profiturilor obținute de pe urma înghețării acelor active a dobânzilor este “din punct de vedere legal mai simplă”.

“De aceea, susținem utilizarea acestor venituri generate de activele înghețate ale rușilor și utilizarea acestor venituri pentru a recupera pagube generate de invazia ilegală, ilegitimă a rușilor în Ucraina“, a spus el.

Mureșan a indicat că, în momentul de față, Ucraina are nevoie mai mult decât orice altceva de arme pentru a ține agresorul departe.

Este justificat ca acele profituri să fie folosite într-o pondere semnificativă echiparea, înzestrarea armatei ucrainene, astfel încât să poată scoate agresorul din țară. Cu cât armata ucraineană este mai bine înzestrată, mai bine echipată și poate face față acestei agresiuni, cu atât și populația civilă este mai bine protejată și astfel reușim să reducem numărul de vieți pierdute în Ucraina”, a conchis Siegfried Mureșan.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au agreat săptămâna trecută o decizie de moment prin care invită Consiliul Uniunii Europene să ducă mai departe discuțiile privind utilizarea profiturilor din activele înghețate ale Rusiei pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, în ceea ce reprezintă un compromis de etapă având în vedere opoziția mai multor state, dar și temerile exprimate de instituții bancare privind potențiale acționări în instanță din partea Rusiei.

Consiliul European a analizat progresele înregistrate cu privire la următorii pași concreți în sensul direcționării veniturilor extraordinare provenite din activele blocate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei, inclusiv posibilitatea de a finanța sprijinul militar. Acesta invită Consiliul să ducă mai departe lucrările referitoare la propunerile recente ale Înaltului Reprezentant și ale Comisiei“, se arată în concluziile adoptate.

Șeful diplomaţiei Uniunii Europene Josep Borrell a propus ca Uniunea Europeană să utilizeze 90% din veniturile obţinute din activele ruseşti îngheţate în Europa pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, iar restul de 10% să fie utilizat pentru a spori capacitatea de industriei ucrainene de apărare.

El a estimat la 3 miliarde de euro anual profiturile care se pot obţine din acest active.

Propunerea lui Borrell i-a plasat pe liderii europeni în mai multe tabere, cu Ungaria și Austria opunându-se parțial acestor confiscări, și cu state precum Belgia, republicile baltice sau România fiind de acord.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA13 mins ago

Ecosistemul de inovare de la Cluj își continuă dezvoltarea, subliniază Emil Boc în cadrul evenimentului de lansare a fundației UNITECH, instrument care urmărește să apropie studenții de antreprenori

ROMÂNIA1 hour ago

Marcel Ciolacu, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Timișoara: Investiții ca aceasta arată că România este pregătită să adere la Schengen cu frontierele aeriene și maritime

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Guvernul României a adoptat Programul multianual strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară 2024-2027. R. Moldova va continua să fie beneficiarul prioritar

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă: Noul terminal de la Aeroportul Timișoara, un succes “clădit cu bani europeni”. Următorul obiectiv este aderarea deplină cât mai rapidă la Schengen

G202 hours ago

O invitare a lui Vladimir Putin la summitul G20 din Brazilia trebuie să fie rezultatul unui consens, consideră Emmanuel Macron

ROMÂNIA2 hours ago

Lucian Bode: Inaugurarea terminalului de plecări externe al Aeroportului Timișoara marchează simbolic aderarea României la spațiul Schengen

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele ARICE, Rareș Burlacu, prezintă avantajele României în vederea intensificării colaborării economice cu țările din OIF: Suntem ”un vector al inovației și perseverenței”

NATO3 hours ago

Ambasadorul Franței, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Cooperarea armatelor noastre pe flancul estic, dovada că relațiile franco-română nu au fost niciodată atât de puternice în NATO

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Volodimir Zelenski îi cere președintelui Camerei Reprezentanților să ”adopte rapid” ajutorul militar american ”vital” pentru Ucraina

U.E.5 hours ago

Donald Tusk consideră că ”războiul nu mai este un concept din trecut”: Invazia rusă în Ucraina anunță o nouă eră în Europa

ROMÂNIA1 hour ago

Marcel Ciolacu, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internațional Timișoara: Investiții ca aceasta arată că România este pregătită să adere la Schengen cu frontierele aeriene și maritime

ROMÂNIA24 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

Trending