Connect with us

BUSINESS

Venizelos: Grecia nu are nicio şansă să economisească 11,5 mld. euro în doi ani

Published

on

Grecia nu are aproape nicio şansă să economisească 11,5 miliarde de euro în doi ani, aşa cum solicită Comisia Europeană şi FMI înainte de a mai acorda ţării vreun nou împrumut, a declarat liderul partidului socialist PASOK, Evangelos Venizelos, fost ministru al Finanţelor, potrivit Mediafax.

PASOK este unul dintre cele trei partide aflate la guvernare în Grecia.

“Este foarte dificil, este aproape imposibil să obţinem 11,5 miliarde de euro prin economii bugetare în 2013 şi 2014”, a afirmat Venizelos.

El a adăugat că aceste dificultăţi existau oricum, dar sunt amplificate de recesiune.

Potrivit guvernului elen, PIB-ul Greciei s-ar putea contracta cu 6,7% în 2012, faţă de un declin de 4,5% anticipat iniţial, în special din cauza reducerii drastice a cheltuielilor publice, cuplate cu concedieri masive.

Grecia trebuie să economisească 11,5 miliarde de euro prin măsuri care au ca termen de transmitere către Comisia Europeană şi FMI finele lunii iulie, pentru a rămâne sub protecţia lor financiară.

Planul de austeritate urmează să fie supus miercuri aprobării celor trei partide din coaliţia guvernamentală, conservatorii din Noua Democraţie, condus de premierul Antonis Samaras, socialiştii din PASOK, şi stânga moderată, condusă de Fotis Kouvelis.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: mysatelite.wordpress.com

BUSINESS

Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă

Published

on

© Rareș Burlacu - Facebook

Președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvan, și Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, prilej cu care oficialul român a subliniat importanța identificării unor noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă. 

„Am accentuat, în timpul discuției, că este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă, pentru a reduce și mai mult deficitul comercial, aflat oricum în scădere față de anul 2022. Potențialul de intensificare a colaborării există în domenii cum ar fi energie, transporturi, agricultură, IMM-uri, dar și în domeniul industrial, domnul ambasador anunțând un fapt îmbucurător și anume că România reprezintă prima destinaţie externă a investiţiilor turce în domenii industriale”, a transmis președintele ARICE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook. 

De asemenea, Rareș Burlacu a reamintit mai multe rezultate importante ale relației economice româno-turce: „Turcia este cea mai mare țară de export din afara Uniunii Europene pentru companiile românești. La capitolul investiții, cele peste 18 mii de companii cu capital turcesc ridică cifra investițiilor la aproximativ 8-9 miliarde de euro, poziționând Turcia în primii 5 investitori din țara noastră. Schimburile comerciale dintre cele două țări depășesc 10 miliarde de euro doar anul trecut. Cifre impresionante.”

Continue Reading

BUSINESS

Alessio Menegazzo, director general al PPC România, a fost numit președinte interimar al Institutului Aspen România pentru un mandat de 12 luni

Published

on

Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), a fost numit la începutul lui 2024 în calitate de președinte interimar al Institului Aspen România, pentru un mandat de 12 luni, a anunțat vineri organizația.

“La începutul noului an, dorim să îi mulțumim domnului Teddy C. Dumitrescu, pentru excelenta sa activitate în calitate de Președinte interimar pe parcursul anului 2023 și să anunțăm recenta alegere a domnului Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), în calitate de Președinte interimar, pentru un mandat de 12 luni. Suntem recunoscători PPC România pentru sprijinul continuu acordat în calitate de membru corporativ, începând cu anul 2006, și în special domnului Alessio Menegazzo, a cărui implicare dedicată, atât în calitate de membru personal, cât și în numele membrului nostru corporativ, a contribuit enorm la creșterea și diversificarea activității noastre în general, și în special la dezvoltarea programului nostru de leadership dedicat sectorului public”, a transmis Institutul Aspen, într-un mesaj pe rețelele de socializare.

 

Alessio Menegazzo a fost numit de PPC, cel mai mare grup de energie din Europa de Sud-Est, în funcţia de director general şi country manager al companiilor deţinute în România în luna octombrie. Menegazzo s-a alăturat Enel România în 2009 şi a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă şi de integrarea sustenabilităţii în centrul culturii corporative.

Institutul Aspen România este o asociație non-profit, apolitică, ce are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească.

Institutul este recunoscut pentru devotamentul cu care promovează deschiderea către un model de leadership inovativ și un dialog informat între reprezentanții sectorului public, mediului de afaceri şi ai societății civile.

Continue Reading

BUSINESS

Strategia Industrială a României 2023-2027, în dezbatere publică. Documentul a fost publicat pe site-ul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Published

on

© MEAT

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat în dezbatere publică Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 – 2027, potrivit unui comunicat difuzat vineri de MEAT.

“Documentul programatic are dublu scop, respectiv definirea viziunii naţionale asupra politicii industriale, prin raportare la contextul european şi internaţional şi propunerea de intervenţii de sprijin pentru sectorul industrial, ca urmare a procesului de adaptare al acestuia la dubla tranziţie, digitală şi verde”, se menţionează în comunicat.

Totodată, planul de acţiune al strategiei propune priorităţi şi acţiuni care să răspundă schimbărilor structurale din domenii precum: tehnologii avansate, inteligenţă artificială sau industrie 4.0. Prin urmare, Strategia industrială a României reuneşte măsurile şi răspunsurile pe care autorităţile cu responsabilităţi şi atribuţii cu impact asupra industriei naţionale le pot adopta pentru a răspunde ameninţărilor sau oportunităţilor identificate în document.

Prin această strategie, MEAT trebuie să ghideze transformarea industriei României în următorii 5 ani printr-un proces de retehnologizare, adaptare la procesele de digitalizare şi de tranziţie la o economie verde şi sustenabilă.

Scopul strategiei este cel de dezvoltare a unui sistem industrial eficient, competitiv şi orientat spre viitor, prin retehnologizare şi inovaţie, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi prosperitatea ţării.

“Trebuie subliniat faptul că pentru elaborarea prezentei Strategii, MEAT a consultat principalele organizaţii şi asociaţii de profil din ţară, dintre care amintim: Alro SA, Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România – APMR, Asociaţia Producătorilor de Ţevi din România, Azomureş, Azur SA, Brenntag SRL, Chimcomplex SA, Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii – PATROMAT, Liberty Steel Galati, Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România – CIROM, ROMCHIMICA – Asociaţia Companiilor Chimice din Romania, Saint Gobain, Societatea Română de Metalurgie, Tenaris Silcotub, Uniunea Producătorilor de Oţel din România – UNIROMSIDER, Uniunea Romana a Producătorilor de Cosmetice şi Detergenţi – RUCODEM. Astfel, documentul a fost îmbunătăţit graţie contribuţiilor aduse de acestea în cadrul procesului de elaborare”, se precizează în documentul citat.

Persoanele și entitățile interesate pot consulta proiectul publicat pe site-ul MEAT (https://shorturl.at/gikrZ) și pot transmite propuneri, sugestii şi opinii privind proiectul de act normativ, în termen de 10 zile de la data publicării, prin Formularul pentru colectarea de propuneri , opinii, recomandări.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 mins ago

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

CHINA17 mins ago

Mark Rutte a discutat cu Xi Jinping despre ”preocupările” UE potrivit cărora Beijingul ”pune obstacole nedrepte companiilor europene care doresc să facă afaceri” pe piața chineză

NATO21 mins ago

Șeful diplomației SUA vine în Europa: Întâlnire cu Macron la Paris, urmată de reuniunea miniștrilor de externe NATO cu ocazia a 75 de ani de la înființarea Alianței

U.E.1 hour ago

Cehia a demascat o rețea finanțată de Rusia care descuraja țările din UE să continue sprijinul pentru Ucraina și a cărei activitate ajungea până în Parlamentul European

ROMÂNIA18 hours ago

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

U.E.19 hours ago

Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

Al 9-lea raport privind coeziunea relevă că șase din cele opt regiuni de dezvoltare ale României se confruntă cu o diminuare a populației apte de muncă, fapt ce le plasează sau potențează riscul de a fi într-o ”capcană a dezvoltării”

REPUBLICA MOLDOVA20 hours ago

Premierul R. Moldova, primit de către Marcel Ciolacu la Palatul Victoria: România este partenerul care ne ajută să pășim pe calea spre aderarea la UE

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Maia Sandu: Cel mai bun mod de a celebra 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este să devenim un stat liber, alături de România, în marea familie europeană

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA21 hours ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA23 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI24 hours ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL7 days ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, cere României să accelereze ritmul reformelor: Mesajul meu este unul al urgenţei. 2024 ”va stabili succesul sau eșecul țării”

Trending