Vice-ministrul italian pentru afaceri externe: Dorim ca Uniunea celor 28 sa fie spatiu unitar

dassùVice-ministrul italian pentru afaceri externe, Marta Dassù a avut o intrevedere, la sfarsitul saptamanii trecute, cu secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, in cadrul unei vizite al oficialului italian la Bucuresti.

Agenda vizitei a fost urmata de o conferinta de presa, organizata la sediul Ministerului Afacerilor Externe, in care cei doi oficiali au prezentat subiectele abordate si discutate.

Printre cele dezbatute de oficialul italian si de cel roman au fost teme de actualitate in contextul european, de perspective de crestere economica nivel european si dezvoltarea relatiilor bilaterale intre cele doua tari si de pregatirea Summit-ului de la Vilnius din luna noiembrie. In acest sens, Marta Dassù a declarat ca Italia sustine intarirea zonei Euro si a pietei unice si ca se doreste ca Uniunea celor 28 de state membre sa fie spatiu unitar. Cei doi au subliniat ca Romania si Italia au obiective si politici comune, si, de asemenea, s-a amintit Presedintia Italiei a Uniunii Europene, in al doilea semestru din 2014, prilej pentru intensificarea parteneriatului in contextul Uniunii Europene. Vice-ministrul de externe, Marta Dassù a reamintit pozitia si sustinerea Italiei in favoarea aderarii Romaniei la spatiul Schengen. Mai departe, Dassù a apreciat intalnirea ca fiind un nou inceput in calendarul vizitelor interinstitutionale intre cele doua tari. Din punct de vedere economic, Dassù a laudat volumul schimburilor comerciale intre Romania si Italia care se ridica la circa 13 miliarde de euro.

In continuare, secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba a tratat teme actuale legate si de fenomenul migratiei, fenomen care a atins cote alarmante, in ultimele luni, in peninsula. S-a amintit tragedia de la Lampedusa, dar si participarea activa a Romaniei, prin nava politiei de frontiera Stefan cel Mare, pentru buna desfasurare a operatiunilor de patrulare coordonate de agentia FRONTEX, in apele teritoriale italiene.

Referitor la parteneriatul estic al Uniunii Europene, vice-ministru Marta Dassù a declarat, pentru Caleaeuropeana, ca noile acordurile care vor fi semnate cu tarile din Estul Europei, in contextul Summit-ului de la Vilnius, sunt printre prioritatile Italiei, in mod special, cele in vederea apropierii Ucrainei si a Republicii Moldova fata de UE.

Alexandru Padure

 

photo: mae.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 + one =