Victor Ponta: Proiectul privind Roşia Montană va fi respins şi de Senat şi de Cameră. “Antonescu nu mai susține proiectul pentru că are alegeri prezidențiale”

victor pontaPremierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că, din moment ce liderii politici s-au pronunţat deja, înaintea dezbaterii, împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, acesta va fi respins în procedură de urgenţă în Parlament.

“Trebuie doar dat votul pe proiect (n.r. în Parlament) pentru a se închide discuţia. Ce rost mai are să facem comisie dacă liderii politici s-au pronunţat înainte de dezbatere. Trebuie ca Senatul, unde e proiectul, să îl respingă în procedură de urgenţă, apoi la Cameră se va întâmpla la fel. Eu, ca prim-ministru, trebuie să găsesc alte soluţii pentru investiţii străine şi crearea de locuri de muncă”, a precizat Ponta, potrivit Jurnalul.ro.

‘Nu mă pot supăra absolut deloc (n.r. pe declaraţiile lui Crin Antonescu). Până la urmă domnul preşedinte Băsescu, în 2009, a susţinut proiectul Roşia Montană că avea alegeri prezidenţiale. Domnul Antonescu nu-l mai susţine în 2014 că are alegeri prezidenţiale. Astea sunt lucruri politice, important e că atâta timp cât există în mod clar o majoritate împotriva proiectului nu mai are rost să mai pierdem foarte mult timp”, a mai spus Ponta, întrebat despre declaraţiile liderului PNL, Crin Antonescu, privind Roşia Montană.

Surse: Jurnalul.ro, Agerpres.ro
F
oto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *