Connect with us

ROMÂNIA

VIDEO Dacian Cioloș, mesaj pentru România înaintea deținerii președinției UE din 2019: ”Dați-mi o viziune națională despre dezvoltarea socio-economică a României și vă voi construi o poziție eficientă a României în interiorul UE”

Published

on

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene bate la ușă, iar cu trei ani înainte de acel moment România trebuie să se pregătească pentru o astfel de responsabilitate, a declarat premierul Dacian Cioloș în deschiderea forumului de dezbateri europene Eurosfat 2016.

”Ceea ce se va întâmpla în 2019 este că România va avea pentru prima dată ocazia să își asume poziția și viziunea în Uniunea Europeană într-o calitate în care își poate exercita influența”, a spus prim-ministrul României. 

”Este un subiect prin definiție îndepărtat”, însă ”o astfel de responsabilitate se pregătește din timp, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când vom deține această președinție”,a continuat acesta. 

Exercitarea influenței la nivel european ”nu înseamnă că impunem ce vrem, ci ne asumăm capacitatea de a media puncte de vedere comune între statele membre, ținând cont de agenda de la acel moment. Va fi o agendă impusă de realitățile momente, dar și subiecte pe care România le va putea propune dezbaterii, în măsura în care va găsi aliați: alte state membre, Comisia Europeană, Parlamentul European”, a mai spus Cioloș.

Fost comisar european, premierul a punctat că ”va trebui să ținem cont de contextul european și să urmărim modul în care vor evoluța dezbaterile la nivel european. Ne aflăm într-un moment de cotitură în UE. Trebuie să finalizăm digestia extinderii masive. Imediat după finalizarea acestui proces de masiv de extindere al UE a apărut criza financiară și cea economică, în care Europa a trebuit să gestioneze într-un nou format.

Nu există altundeva în lume un proiect ca cel al Europei Unite

Într-o perioadă în care există tendințe ale unei epidemii naționaliste și în care populismul este practicat foarte des, Dacian Cioloș a spus că ”trebuie să ne reamintim că proiectul european este unul unic la nivel internațional și acesta să fie un modus vivendi. Nu avem de unde să luăm lecții despre asta, deci trebuie să depunem eforturi pentru modalități de conviețuire dinamică și constructivă. Europa e construită pentru ca orice problemă regională devine una europeană.Când promovăm discursuri naționaliste vrem să nu mai avem responsabilități, dar să ne păstrăm drepturile”.

13140649_1060213624021631_1296359920_n

”Vedem acum ușurința cu care se creează falii. E nevoie de efort la nivelul clasei politice, dar ne confruntăm și cu alte probleme: nevoia de reconectare a leadership-ului politic la problematica socială”, a mai punctat premierul.

Trebuie să fim pregătiți pentru compromisuri: ”Am folosit des acest cuvânt în calitate de comisar european, dar deciziile europene se iau prin compromisuri”.

Ce demersuri face Guvernul Cioloș pentru pregătirea președinției rotative: ”Dați-mi o viziune națională despre dezvoltarea socio-economică a României și vă voi construi o poziție eficientă a României în interiorul Uniunii Europene”

”Avem nevoie de dezbateri realiste, să avem curajul să punem problemele pe masă, indiferent că este vorba de un stat membru mai vechi sau mai nou, mai experimentat sau mai puțin experimentat. Prin prisma acestei responsabilități – de a asigura președinția UE – dacă o pregătim bine, aceasta se poate transforma în ocazia de a contribui la viitorul proiectului european.Și nu doar de a sta pe margine și a ne plânge de ceea ce se decide la Bruxelles. Să ne punem în valoare, în primul rând, prin dialog. ”, a mai declarat premierul.

Parafrazându-l pe Nicolae Titulescu, care spunea că ”dați-mi o politică internă bună și vă voi construi o politică externă bun”, premierul Dacian Cioloș a enunțat: ”Dați-mi o viziune națională despre dezvoltarea socio-economică a României și vă voi construi o poziție eficientă a României în interiorul Uniunii Europene pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială a României. Trebuie să știm ce vrem de la noi”.

”Acest lucru vrea acest guvern să-l înceapă și este responsabilitatea întregii clase politice, a Parlamentului și a societății civile. Așa cum sunt construite economia și dezvoltarea societății sau strategia de securitate energetică ne arată că suntem din ce în ce mai conectați între noi și tocmai din aceea avem nevoie de acest dialog. Cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană are reguli pentru aceste dialoguri”, a mai spus Cioloș.

Nici subiectul aderării la moneda comună nu a fost ignorat de premier: ”Pregătirea președinției înseamnă pentru mine o viziune la noi acasă despre ce vrem să facem în anii următori. Eu încadrez aici și proiectul nostru de aderare la zona euro, iar asta rămâne o prioritate pentru noi. E nevoie de o anumită pregătire a economiei și a societății”.

Mesaj către partidele politice

Dacian Cioloș și-a manifestat interesul pentru un dialog cu actorii politici după alegerile locale pentru a iniția un dialog constructiv în vederea deținerii președinției române a UE.

”Imediat după alegerile locale sper să găsim o fereastră de interes și la nivelul partidelor politice. Cu atât mai mult cu cât vin alegerile parlamentare, iar Parlamentul ales va acoperi și perioada președinției Consiliului. Vrem să lansăm o dezbatere structurată și cu partidele politice și cu societatea civilă și despre o dezvoltare pe termen mediu a României, dar și de pregătire a președinției, în sensul de a putea defini prioritățile României pentru acel moment”, a spus Cioloș.

”Pregătirea președinției presupune și o pregătire administrativă și logistică, cu atât mai mult cu cât noi avem nevoie de o reformă administrativă. Pentru a ne atinge obiectivele avem nevoie să pregătim administrația românească pentru această responsabilitate. Sunt mai mult de 100 de comisii și comitete pe care înalții funcționari români le vor prezida și vor trebui să găsească compromisuri și să medieze dialogul. Cu trei ani înainte de președinție nu e prea devreme. Trebuie să obținem un acord politic pentru ca un astfel de staff să aibă continuitate”, a mai declarat prmierul.

La final, Cioloș a subliniat că guvernul său a început pregătirile administrative pentru această președinție și speră ca guvernul numit după alegerile parlamentare să continue demersurile începute.

După alegerile parlamentare vom avea un guvern asumat politic, iar pentru noi este important să avem o continuitate pentru ca o astfel de echipă să existe și să se pregătească la nivel administrativ. Avem la nivelul guvernului un Comitet pentru afaceri europene în care fiecare minister este reprezentat la nivel de secretar de stat. Acolo nu discutăm doar problematica europeană, ci începem să pregătim fiecare minister pentru președinția ce va urma”.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Ministerul Finanțelor a primit de la Banca Europeană de Investiții 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova 

Published

on

© eiah.eib.org

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Christian Kettel Thomson, au discutat luni, la sediul instituției, despre modalitățile de a operaționaliza cât mai rapid și eficient contractul de finanțare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al instituției, împrumutul este al treilea din seria finanțărilor acordate de BEI în perioada 2021-2022 pentru sprijinirea construcției spitalelor regionale de urgență din România, după investițiile în spitalele regionale de urgență din Iași și Cluj, în valoare totală de 555 milioane de euro.

”Banca Europeană de Investiții este un partener cheie pentru investițiile în domeniul medical din România. Este o investiție în oameni și pentru oameni. Peste 1,9 milioane de persoane din sud-vestul României vor beneficia de servicii medicale de calitate în urma construirii noului Spital Regional din Craiova. Unitatea va avea 807 paturi pentru spitalizări și 130 de paturi și tărgi pentru tratamente ambulatorii și va oferi servicii medicale de ultimă generație, inclusiv tratamente pentru cancer, traume și asistență maternală. De asemenea, după finalizarea noului spital sperăm să creăm peste 3000 de noi locuri de muncă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor și guvernator al BEI.

”Investițiile în sănătate sunt în beneficiul tuturor. Banca Europeană de Investiții este încântată sã sprijine noul spital regional din Craiova prin cel mai mare împrumut pe care l-am acordat vreodată pentru investiții în domeniul sănătății în România. Această nouă investiție, consolidată de sprijinul consultativ și de asistența tehnică oferite de Centrul european de consultanță pentru investiții, vine după sprijinul recent acordat de BEI pentru noile spitale regionale din Iași și Cluj” , a declarat Christian Kettel Thomson, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Contractul de finanțare a fost semnat, din partea României, de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor și Guvernator BEI și de Christian Kettel Thomson, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Construcția spitalului de urgență din zona de Sud-Vest a României va contribui la reducerea inegalităților privind accesul la asistență medicală, cu precădere pentru persoanele din zonele rurale și defavorizate, asigurând în același timp stabilirea unor diagnostice și tratamente din timp, ceea ce va duce la scăderea ratei mortalității și a dizabilităților pe termen lung.

Mai mult, infrastructura și echipamentele moderne, precum și o mai bună organizare și management, vor asigura un tratament mai eficient al bolilor mortale. În plus, proiectul are drept obiectiv reducerea exodului de personal medical din regiune prin oferirea unui mediu de lucru atractiv pentru medici și asistente.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, care ar urma să fie operațional din 2027, va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre. Acesta va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană va oferi sprijin tehnic pentru a ajuta 9 state membre, inclusiv România, să primească și să sprijine persoanele care fug din calea războiul din Ucraina

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a anunțat marți că va oferi expertiză tehnică pentru a ajuta nouă state membre, printre care și România, să primească și să sprijine persoanele care fug din calea războiul din Ucraina, informează comunicatul oficial

Statele membre care au depus o cerere de sprijin vor primi experitiza în lunile următoare. Este vorba despre Belgia, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Italia, Polonia, România și Slovacia.

„Invazia Rusiei în Ucraina a declanșat o criză umanitară fără precedent. Este de datoria noastră să îi ajutăm pe cei care fug din calea războiului și caută siguranță în UE. Acest lucru înseamnă să le oferim acces la locuințe, educație, asistență medicală și locuri de muncă. Prin intermediul Instrumentului de asistență tehnică, Comisia Europeană sprijină statele membre pentru ca acest lucru să se întâmple fără probleme și rapid”, a transmis comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

Expertiza tehnică este furnizată în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic (IST), gestionat de Comisia Europeană.

Acesta va ajuta statele membre în ceea ce privește absorbția fondurilor UE în scopul primirii și integrării, precum și în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei privind protecția temporară; facilitarea recunoașterii calificărilor și diplomelor refugiaților ucraineni pentru a facilita intrarea acestora pe piața muncii din UE; adaptarea programelor școlare la nevoile elevilor ucraineni; și îmbunătățirea coordonării interministeriale.

La 21 martie 2022, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, Comisia a lansat un apel special pentru a sprijini statele membre care primesc refugiați din Ucraina și pentru a renunța treptat la dependența lor de combustibilii fosili din Rusia. Cererile depuse de statele membre au fost evaluate și aprobate în prezent de Comisie.

În cadrul IST 2022, Comisia Europeană ajută deja Croația, Danemarca, Finlanda, Grecia, Italia, Olanda și Portugalia în cadrul unor proiecte emblematice de sprijin „Integrarea resortisanților țărilor terțe în statele membre ale UE”.

Aceste proiecte îmbunătățesc capacitatea administrațiilor naționale de a furniza servicii de integrare favorabile incluziunii, precum și de a contribui la păstrarea talentelor și de a facilita accesul resortisanților țărilor terțe la piața muncii.

Sprijinul acordat de IST completează activitatea agențiilor UE și, în special, a Agenției Europene pentru Azil, care este activă în Malta, Italia, Grecia, Spania, Cipru, România, Belgia, Letonia și Lituania și, în curând, în Cehia și Olanda.

În cadrul eforturilor UE de sprijinire a Ucrainei în urma invaziei Rusiei, ambasadorii la UE au aprobat în urmă cu o lună o propunere care le permite statelor membre să aibă acces imediat la o finanțare inițială mai importantă din partea REACT-EU (Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei) și care facilitează acordarea de sprijin pentru a se răspunde nevoilor de bază ale refugiaților din Ucraina. 

În total, în acest an va fi plătită o sumă de 3,5 miliarde EUR ca prefinanțare inițială suplimentară din partea REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe de redresare post-pandemie care urmărește să consolideze fondurile politicii de coeziune și Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Potrivit datelor la zi ale Agenției ONU pentru Refugiați, România a primit aproape 924.869 de refugiați din cele 6,2 milioane de cetățeni ucraineni care au fugit din calea războiului. Doar Polonia – 3,3 milioane de refugiați – a primit mai mulți ucraineni decât România.

Continue Reading

ROMÂNIA

Eurostat: În primul trimestru din 2022, România a avut cea mai mare creștere economică din UE, înregistând un avans de 5,2%

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

În primul trimestru din 2022, Produsul Intern Brut al UE a înregistrat o creșrere de 0,4%, comparativ cu trimestrul precedent, însă România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, înregistând un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată marți de Eurostat.

În zona euro, PIB-ul a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent. 

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,2% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz Românian se numără printre statele cu cea mai puternică creştere economică, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) şi Danemarca (6,8%), scrie Agerpres

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, PIB-ul României a înregistrat o creștere cu 6,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2022 cât și a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră, informează Institutul Național de Statistică. 

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât și a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021. Astfel :

  •  rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la
    101,1% ;
  • rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la
    103,3% ;
  • rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la
    97,1%;
  • rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la
    101,0%.

Comisia Europeană și-a revizuit în jos perspectivele de creștere economică în Uniunea Europeană, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, care ridică noi provocări și presiuni asupra prețurilor la materiile prime, generând noi întreruperi ale aprovizionării, fapt ce sporește incertitudinea și accentuează obstacolele preexistente din calea creșterii economice, în legătură cu care existau speranțe de diminuare înainte de izbucnirea războiului.

Potrivit previziunilor economice de primăvară ale anului 2022, PIB-ul UE va rămâne  în teritoriu pozitiv datorită efectului combinat dintre redeschiderea economiilor după perioada de izolare și măsurile politice ferme adoptate în timpul pandemiei pentru a sprijini creșterea economică.

În ceea ce privește România, Comisia Europeană anticipează că economia țării noastre își va încetini ritmul de creștere până la 2,6% în 2022, după o ascensiune robustă în 2021.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL24 mins ago

Volodimir Zelenski și Olaf Scholz au discutat despre situația de pe frontul ucrainean: Contăm pe asistența din partea Germaniei în vederea aderării Ucrainei la UE

NATO59 mins ago

Oficial: Suedia a semnat cererea de aderare la NATO printr-o “scrisoare istorică” transmisă secretarului general Jens Stoltenberg

ROMÂNIA1 hour ago

Ministerul Finanțelor a primit de la Banca Europeană de Investiții 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova 

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană va oferi sprijin tehnic pentru a ajuta 9 state membre, inclusiv România, să primească și să sprijine persoanele care fug din calea războiul din Ucraina

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Timiș și Cluj-Napoca, printre cele 63 de regiuni, șapte orașe și patru țări UE selectate de Comisia Europeană și CoR pentru o nouă acțiune-pilot privind parteneriatele pentru inovare regională

ROMÂNIA2 hours ago

Eurostat: În primul trimestru din 2022, România a avut cea mai mare creștere economică din UE, înregistând un avans de 5,2%

ENERGIE2 hours ago

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu conducerea Black Sea Oil & Gas: Exploatarea gazelor din Marea Neagră va asigura din acest an 10% din producția necesară la nivel național

U.E.3 hours ago

Șeful diplomației UE: Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va întări capacitatea Europei de a face față amenințărilor. Este “contrariul” a ceea a vrut Putin

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele ADR: Cloudul guvernamental este un cloud privat, iar arhitectura acestuia este deschisă operatorilor economici

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Canada face apel la Occident să ”elibereze grâul ucrainean” blocat de invazia rusă: Suntem pregătiți să trimitem nave în România pentru a-l exporta

U.E.6 hours ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA23 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO2 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO2 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL2 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO2 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE7 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

Team2Share

Trending