VIDEO Klaus Iohannis a semnat Declarația UE privind drepturile sociale: România susține o Europă socială care să fie construită pe baza unei abordări inclusive, corecte și echitabile

România susține o Europă socială care să fie construită pe baza unei abordări inclusive, corecte și echitabile, a declarat vineri, la Göteborg, președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a susținut un discurs în cadrul Summitului Social la care a participat alături de ceilalți lideri UE în care a arătat că ”educația este esențială pentru ca cetățenii noștri să fie pregătiți să îndeplinească noile cerințe de pe piața muncii”.

La Summitul în cadrul căruia liderii europeni au semnat și adoptat Declarația Drepturilor Sociale, Iohannis a mai precizat că ”este important să asigurăm oportunități egale, atât în ceea ce privește accesul la educație, cât și în crearea unui cadru educațional care să respecte principiile egalității de gen în educație, prin conținut și metode de predare”.

Redăm integral discursul șefului statului, conform Administrației Prezidențiale:

”Inițiativa Suediei și a Comisiei Europene de a organiza astăzi acest Summit este binevenită, deoarece are ca scop abordarea unui subiect foarte important atât la nivel european, cât și la nivel național, respectiv dimensiunea socială a Europei.

Aș dori să fac câteva observații cu privire la subiectele specifice care stau la baza dezbaterilor noastre de astăzi.

FOTO: Administrația Prezidențială

În primul rând, în ceea ce priveşte principalele provocări care trebuie abordate pentru a îmbunătăți accesul tuturor bărbaților și femeilor pe piața muncii, consider că educația (inclusiv învățarea continuă de-a lungul vieții) este esențială pentru ca cetățenii noștri să fie pregătiți să îndeplinească noile cerințe de pe piața muncii.

De asemenea, este important să asigurăm oportunități egale, atât în ceea ce privește accesul la educație, cât și în crearea unui cadru educațional care să respecte principiile egalității de gen în educație, prin conținut și metode de predare.

În același timp, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe măsurile menite să asigure dobândirea de competențe transversale.

Noua agendă pentru competențe în Europa urmărește tocmai acest lucru, să asigure asimilarea unei game largi de competențe de la o vârstă fragedă, pentru a maximiza astfel capitalul uman al Europei.

Acest lucru va conduce, în cele din urmă, la creșterea ratei de angajare pe piața muncii și a competitivității, precum și la stimularea creșterii economice în Europa.

În ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, consider că politici educaționale mai relevante ar contribui la reducerea ratei șomajului în rândul tinerilor și la certitudinea că aceștia găsesc calea cea mai rapidă și mai ușoară către locul de muncă potrivit.

În plus, ar trebui găsite stimulente pentru angajatori, în vederea creșterii ratei de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor.

Pentru a menține un echilibru între cerere și ofertă pe piața muncii, avem nevoie de inițiative durabile, precum Garanția pentru tineret, Cadrul european al calificărilor sau Cadrul european pentru programe de ucenicie. Trebuie să găsim, în continuare, modalități de a sprijini Uniunea Europeană în această privință, inclusiv în perioada post-2020.

O preocupare aparte o reprezintă integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii. Identificarea vulnerabilităților este importantă, iar măsurile de diminuare sau eliminare a acestora ar trebui implementate în cel mai scurt timp.

Trebuie acordată o atenție sporită integrării pe piața muncii a unor grupuri deosebit de vulnerabile, precum romii, persoanele cu handicap sau persoanele în vârstă.

În ceea ce privește a doua temă, și anume inițiativele naționale sau europene care pot fi dezvoltate în continuare pentru susținerea creării de locuri de muncă, eliminarea obstacolelor și asigurarea de condiții corespunzătoare necesare pentru intrarea și rămânerea pe piața muncii, doresc să subliniez faptul că acțiunile europene ar trebui să se concentreze în primul rând pe actualizarea legislației, pe corectarea lipsurilor, unde este cazul, în conformitate cu competențele Uniunii Europene, evitându-se, în același timp, accentuarea decalajelor dintre statele membre Euro și statele non-Euro, dintre vest și est.

Totodată, ar trebui să împiedicăm transformarea noilor inițiative în norme noi sau mai restrictive pentru aderarea la zona Euro. Avem nevoie de o Europă socială, dar numai dacă este construită pe baza unei abordări inclusive, corecte și echitabile.

La nivel național, România și-a asumat responsabilitatea de a asigura un cadru legal care să ia în considerare atât provocările pe termen scurt, cât și cele pe termen mediu de pe piața forței de muncă.

Modificările legislative recente au oferit un număr suplimentar de stimulente pentru o repartizare echitabilă a forței de muncă la nivel național, dar și pentru asigurarea tranziției de la educație la muncă.

În acest sens, Strategia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați își propune să răspundă prin măsuri și activități concrete la acele situații problematice identificate în acest domeniu.

În încheiere, aș dori să subliniez faptul că implementarea acestei strategii a avut rezultate vizibile, având în vedere faptul că diferențele de gen pe piața muncii sunt unele dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană”.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare