VIDEO Klaus Iohannis se întâlnește la Bruxelles cu președintele Ucrainei și premierul R. Moldova: Suntem hotărâți să negociem o soluție privind chestiunea învățământului în limba română din Ucraina

Corespondență CaleaEuropeana.ro – Teodora Ion

Președintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Summitul Parteneriatului Estic, întrevederi bilaterale cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, și cu premierul Republicii Moldova, a anunțat șeful statului în cadrul unor declarații de presă făcute la sosirea la sediul Consiliului European.

Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi șefi de stat după ce Klaus Iohannis și-a anulat vizita de stat în Ucraina, programată pentru luna octombrie, ca urmare a legii învățământului adoptată de Rada Supremă care diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă.

 

Pentru noi este extrem de importantă legea învățământului din Ucraina și suntem foarte hotărâți să negociem până când se rezolvă chestiunea învățământului în limba română”, a spus Iohannis.

”Voi avea, de asemenea, o întâlnire cu premierul Republicii Moldova, domnul Filip”, a mai anunțat președintele. Ultima întrevedere dintre Iohannis și Filip a avut loc la New York, în marja Adunării Generale a ONU din luna septembrie.

Citiți și Primul summit al Parteneriatului Estic găzduit la Bruxelles: România, reprezentată de Klaus Iohannis la reuniunea în care liderii UE și partenerii din est vor decide viitorul acestor relații

Summitul de astăzi va urmări să confirme progresele acțiunilor care au fost stabilite la summitul anterior, care a avut loc la Riga în anul 2015, cu accent pe tematicile care au fost luate în vedere în dezbaterile de atunci: capacitatea administrativă și bună guvernare, oportunități de piață, interconectări și schimbări climatice, mobilitate și contacte interumane.

Citiți și Summitul Parteneriatului Estic: Klaus Iohannis va solicita la Bruxelles continuarea unei politici solide a Uniunii Europene în vecinătatea estică

Citiți și Al cincilea summit al Parteneriatului Estic are loc vineri la Bruxelles. Care sunt cele mai cunoscute 10 mituri și așteptări false

Despre Parteneriatul Estic

Parteneriatul Estic, o inițiativă polono-suedeză a fost lansat în anul 2009, a fost considerat pentru o bună perioadă un instrument de succes al politicii europene de vecinătate. Eșecul major al summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, atunci când Ucraina condusă de Viktor Ianukovici a decis să nu semneze Acordul de Asociere cu UE și criza de securitate și de instabilitate din regiune ce au decurs de la acel moment, a pus acest instrument de succes într-un con de umbră.

Cu toate acestea, în baza Acordurilor de Asociere și a înțelegerilor cu UE, trei țări ale Parteneriatului Estic – Georgia, R. Moldova și Ucraina – beneficiază de liberalizarea regimului de vize în raport cu UE, dar și de asistență macro-financiară.

Primul summit al Parteneriatului Estic a avut loc la Praga în 2009. Summitul de la Varșovia din 2011 a consolidat în continuare cooperarea sectorială cu partenerii. Summitul de la Vilnius din 2013 a inițiat o abordare diferențiată a partenerilor. La ultimul summit, cel de la Riga din anul 2015, țările UE a reconfirmat importanța strategică a acestui parteneriat.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare