Vladimir Putin i-a promis lui Igor Dodon că va face ”tot ce este necesar pentru soluționarea conflictului transnistrean”

Moscova va face tot posibilul pentru soluționarea diferendului transnistrean, a promis președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-o întâlnire cu omologul său moldovean Igor Dodon, marți, la Soci în marja Consiliului șefilor de stat din CSI și a Consiliului economic eurasiatic, relatează agenția de presă TASS, conform Agerpres.

FOTO: Kremlin

Vom face tot ce este necesar pentru soluționarea conflictului transnistrean, vom garanta cu siguranță acele înțelegeri care pot și trebuie să apară în cele din urmă pentru a rezolva această problemă o dată pentru totdeauna în interesul tuturor persoanelor care trăiesc acolo“, a afirmat Putin.

La rândul său, Dodon și-a exprimat recunoștința față de Rusia — “din partea poporului moldovenesc din partea stângă și dreapta a Nistrului” — pentru poziția acesteia în procesul de soluționare a conflictului transnistrean.

Discuțiile celor doi președinți au avut loc și în contextul în care guvernul de la Chișinău, condus de premierul Pavel Filip, a solicitat retragerea trupelor rusești din Transnistria inclusiv prin depunerea unui document la nivelul Adunării Generale ONU privind “Retragerea completă a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Solicitarea executivului a urmat unei declarații adoptate de Parlamentul Republicii Moldova în luna iulie în care deputați au cerut finalizarea retragerii trupelor ruse din regiunea separatistă.

În prezent, conform Curții Constituționale, pe 11% din teritoriul R. Moldova – în partea sa transnistreană – se află trupe rusești. Prezența trupelor rusești în regiunea transnistreană este o urmare a implicării Armatei a 14-a în războiul din Transnistria, care a condus la crearea regiunii separatiste ce are parlament propriu, imn și steag propriu sau monedă proprie.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *