Vladimir Putin: Siria se va confrunta cu un război civil de durată dacă Bashar Al-Assad va fi demis

Siria s-ar putea confrunta cu război civil de durată în cazul în care preşedintele Bashar Al-Assad va fi destituit în mod “neconstituţional”. “Ne temem că, dacă actuala conducere a ţării va fi demisă în mod neconstituţional, opoziţia şi actualul partid de guvernământ pur şi simplu vor schimba rolurile”, a declarat Putin, potrivit Mediafax.

În acest caz, războiul civil va dura mult timp“, avertizează preşedintele rus.

“Liderii sirieni şi opoziţia trebuie să găsească forţa pentru organizarea unui proces de negocieri şi pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru viitorul ţării”, subliniază Putin.

Siria se confruntă, de 16 luni, cu revolte violente şi confruntări armate între forţele proguvernamentale şi cele ale opoziţiei, soldate cu peste 19.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  politicianpinkpanther.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *