Zelul austerităţii din Europa riscă sa agraveze problemele Uniunii

Atitudinea Europei de a încerca să rezolve criza datoriilor suverane prin sacrificii riscă să exacerbeze problemele uniunii, sufocând chiar creşterea de care este nevoie pentru a obţine banii necesari plăţii datoriilor, potrivit unei analize Mediafax.ro.

De la Atena la Dublin, şi aproape peste tot între, guvernele impun tot mai multe măsuri de austeritate şi majorări de taxe pentru a convinge investitorii că iau în serios îmbunătăţirea situaţiei finanţelor publice, iar aceştia să începă să împrumute din nou statele din zona euro.

Zelul austerităţii riscă să împingă din nou Europa în recesiune, iar spirala reducerii de cheltuieli, în contextul unei perspective economice slabe, subminează ţintele bugetare şi creşte povara îndatorării, situaţie care face necesare noi măsuri de austeritate.

“Povestea contracţiei şi expansiunii fiscale spune că arăţi că eşti serios prin reduceri de cheltuieli, după care zâna încrederii va veni şi va atrage investiţii private. Povestea aceasta este o minicună. Nu susţii creşterea prin reduceri”, a afirmat Stephen Kinsella, profesor de economie la University din Limerick, Irlanda.

Criza se extinde cu rapiditate în zona euro, urcând costurile de împrumut ale statelor până la niveluri nesustenabile, iar ţările recurg tot mai mult la reduceri de cheltuieli în locul unor reforme structurale dificile.

Urmările sunt cozile mai mari pentru ajutor de şomaj, prăbuşirea companiilor şi presiunea foarte mare asupra serviciilor publice.

Sursa articol: Mediafax.ro

Sursa foto: kontacto.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Zelul austerităţii din Europa riscă sa agraveze problemele Uniunii

  1. obiectiv 17/12/2011 at 21:29

    Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − 5 =