Zgonea: Voi scrie preşedinţilor parlamentelor UE, condamnând faptul că Băsescu blochează Guvernul

Valeriu-ZgoneaPreşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că va scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din UE pentru a condamna “atitudinea nedemocratică manifestată de preşedintele Traian Băsescu”, care blochează instituirea unui nou Guvern încălcând regulile democraţiei.

“Sunt dezamăgit şi regret. Voi scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din UE cu privire la acest fapt şi această atitudine incalificabilă a preşedintelui statului român, care ne pune pe noi într-o situaţia delicată, într-o zonă instabilă, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, de încredere şi pe pieţele financiare, şi internaţionale, iar BNR are nevoie de un Guvern cu care să lucreze”, a spus Zgonea, citat de Mediafax.

El a arătat că va adresa scrisoarea în cursul zilei de miercuri şi că l-a informat pe premierul Victor Ponta că va întrepirnde această acţiune.

“Preocuparea noastră e să creăm locuri de muncă, să atragem investiţii, nu să ne războim între noi căutând tot felul de chichiţe constituţionale care nu există. Mi se pare o abordare profund neconstituţională cea pe care o face azi preşedintele, iar blocajul pe care îl face opoziţia, de fapt Traian Băsescu, că dânsul e liderul opoziţiei în România, încalcă toate regulile democratice şi toate cutumele stabilite în Parlament”, a spus Zgonea.

El a precizat că Parlamentul a respectat prevederile constituţionale privind procedura schimbării compoziţiei politice a Cabinetului.

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − 1 =