Ziua Mondială a Sănătății: Editorial comun semnat de comisarul european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis și directorul regional al OMS, Zsuzsanna Jakab

de Vytenis Andriukaitis, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, și Zsuzsanna Jakab, director regional al Biroului regional pentru Europa al OMS

Depresia afectează persoane de toate vârstele, din toate categoriile sociale și în toate țările. Ea provoacă suferință psihică și poate afecta capacitatea oamenilor de a duce la bun sfârșit cele mai simple sarcini de zi cu zi. Depresia netratată poate împiedica oamenii să lucreze și să participe la viața familială sau la cea socială.

FOTO: European Commission

În cele mai grave cazuri, depresia poate duce la sinucidere – o cauză semnificativă de deces în multe state ale UE. Deși depresia este mai frecventă în rândul femeilor, ratele mortalității prin sinucidere sunt, în medie, de aproape patru ori mai mari în rândul bărbaților, în special la cei care provin din grupuri cu venituri mai mici[1].

Depresia este un fenomen răspândit – în Europa, una din 20 de persoane suferă în prezent de depresie și una din patru va trece printr-un episod depresiv la un moment dat în viață. Nu este surprinzător faptul că riscul de depresie și riscul de alte tulburări conexe, precum tulburarea anxioasă, cresc considerabil în urma expunerii la violență, la conflict sau la migrație forțată. Nu trebuie să ne fie rușine de depresie. Nu trebuie să o trecem sub tăcere sau să permitem ca stigmatizarea să îi împiedice pe oameni să ceară ajutor. Trebuie să vorbim despre depresie!

Cu ocazia Zilei mondiale a sănătății de anul acesta, dorim să atragem atenția asupra depresiei. Mesajul nostru este: „Să vorbim!”

Dacă sunteți deprimat, faptul că discutați despre acest lucru cu o persoană de încredere poate fi un prim pas spre recuperare. Însă discuțiile trebuie să aibă loc, de asemenea, pe o scară mai largă: între responsabili politici, profesori, angajatori, profesioniști din domeniul sănătății, membri ai familiei, prieteni, colegi. Trebuie să transmitem un mesaj clar referitor la rolul pe care fiecare dintre noi îl poate juca în prevenirea, identificarea și tratarea depresiei. În definitiv, căminul, școala, locul de muncă și instituțiile medicale – toate pot avea un efect protector asupra sănătății mintale.

FOTO: World Health Organization

Întrucât reprezintă prima noastră instituție, școlile joacă un rol important în prevenirea și depistarea depresiei și în dezvoltarea capacității de rezistență. La copii și la adolescenți, depresia poate duce la izolare, rezultate școlare slabe și poate spori riscul de a dezvolta alte tulburări de sănătate mintală. Inițiativele cofinanțate de UE, precum proiectul SUPREME[2], demonstrează că intervențiile în cadrul școlilor pot reduce simptomele depresiei. Pentru idei privind modul în care școlile pot sprijini starea de bine a elevilor, consultați recomandările pentru acțiuni în școli[3], elaborate de Acțiunea comună privind sănătatea mintală și bunăstarea, o inițiativă cofinanțată de UE. Întrucât depresia este principala cauză a concediilor medicale și a pierderii productivității în majoritatea țărilor dezvoltate, este în interesul angajatorilor să încurajeze o cultură a muncii care protejează sănătatea mintală. Locurile de muncă pot reprezenta un factor agravant în caz de stres, de depresie și de epuizare psihică. Prin urmare, ne bucurăm să vedem o disponibilitate din ce în ce mai mare a organizațiilor nu doar de a interveni atunci când un coleg este vizibil deprimat, ci și de a pune în practică strategii și programe de prevenție. Pentru idei despre cum să acționați la locul dumneavoastră de muncă, consultați recomandările Acțiunii comune ale UE[4].

În ultimii ani, am asistat la apariția unor instrumente digitale pentru tratarea problemelor de sănătate mintală. Poate părea contradictoriu să nu se includă mereu contactul uman în tratarea depresiei. Cu toate acestea, s-a dovedit că tratarea sănătății mintale în mediul online poate înlătura obstacolele din calea celor care preferă anonimatul și confidențialitatea și, prin urmare, poate îmbunătăți accesul la îngrijiri medicale[5].

Există multe alte resurse disponibile pentru ca fiecare persoană în parte, școlile, locurile de muncă și unitățile medicale să poată afla mai multe despre cum pot fi de folos. Instrumentele Organizației Mondiale a Sănătății[6] destinate celor care doresc să organizeze evenimente de sensibilizare, o serie de materiale de prezentare privind campania „Să vorbim”[7] și „Bune practici în materie de sănătate mintală și bunăstare”[8], colectate de mecanismul „Busola UE” finanțat de Comisie[9], sunt doar câteva dintre instrumentele disponibile.

Depresia este o afecțiune care poate fi tratată, însă trei din patru cazuri de depresie severă nu beneficiază de un tratament corespunzător minim. Trebuie să facem mai mult. Ne angajăm amândoi să păstrăm depresia pe un loc prioritar în agenda noastră. În 2017, activitățile Comisiei privind sănătatea mintală se vor axa pe sănătatea mintală la locul de muncă și în școli și pe prevenirea suicidului. OMS se va concentra pe furnizarea de materiale și de asistență tehnică pentru guverne, în vederea instituirii sau a îmbunătățirii serviciilor acordate persoanelor care suferă de depresie, și pe colaborarea cu partenerii pentru a integra sprijinul împotriva depresiei în programele lor de lucru.

Astăzi, cu ocazia Zilei mondiale a sănătății, vă îndemnăm pe toți să vorbiți despre depresie și să căutați soluții acolo unde putem aduce o schimbare: în sălile de clasă, în birouri, în grupurile noastre de prieteni. Să vorbim despre depresie nu doar astăzi, ci și mâine și în ziua, luna și anul care urmează și să întindem o mână de ajutor pentru a aduce o schimbare în viața cuiva.

***Editorialul comun al comisarului european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis și al directorului regional al Biroului regional pentru Europa al OMS, Zsuzsanna Jakab, a fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar opiniile exprimate reprezintă viziunile autorilor***

Surse de informare:

[1] Sursa: OMS (2017) Depression and other common mental disorders: Global health estimates. (Depresia și alte tulburări psihice răspândite. Estimări privind sănătatea la nivel mondial) http://www.who.int/mental_health/management/depression/prevalence_global_health_estimates/en/

[2] Suicide Prevention through Internet and Media Based Mental Health Promotion (SUPREME) (Prevenirea suicidului prin promovarea sănătății mintale cu ajutorul internetului și al mass-mediei): http://www.supreme-project.org/

[3]http://www.mentalhealthandwellbeing.eu/assets/docs/publications/Mental%20Health%20and%20Schools_feb2316.pdf

[4] http://www.mentalhealthandwellbeing.eu/assets/docs/publications/WP6%20Final.pdf

[5] http://www.mentalhealthandwellbeing.eu/assets/docs/publications/WP4%20Final.pdf

[6] http://www.euro.who.int/en/media-centre/events/events/2017/04/world-health-day-2017-depression-lets-talk

[7] http://www.who.int/campaigns/world-health-day/2017/handouts-depression/en/

[8] https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/mental_health/docs/ev_20161006_co05_en.pdf

[9] Informații suplimentare: https://ec.europa.eu/health/mental_health/eu_compass_en

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *