Zona Mării Negre: punct de relansare al relaţiilor NATO-Rusia

În luna martie a.c. aliaţii NATO, la propunerea Norvegiei, au desfăşurat exerciţii militare aproape de graniţa nordică a celei din urmă cu Federaţia Rusă, generând astfel o reacţie proporţională din partea Moscovei, ce ameninţa cu declanşarea unei noi curse a înarmării, de această dată în zona Arctică. [1] Mai mult, proiectul scutului anti-rachetă european aprobat de statele membre ale NATO au creat noi valenţe negative în relaţiile est-vest, ajungându-se chiar la situaţia în care Moscova avertizând cu amplasarea mai multor rachete balistice în Marea Neagră şi Kaliningrad pentru a împiedica România sau Polonia să accepte amplasarea unor părţi componente ale scutului pe teritoriul lor naţional. Cu toate acestea, relaţiile dintre Alianţa Nord Atlantică şi autorităţile de la Kremlin par a intra sub egida unui joc cu sumă pozitivă în luna noiembrie a.c. având în vedere că pe 13-14 a avut loc simularea unor exerciţii computerizate ce au avut drept scop testarea Sistemului de Schimb de Informaţii al Iniţiativei de Cooperare Spaţială din cadrul Consiliului NATO-Rusia (the NATO-Russia Council’s Cooperative Airspace Initiative (CAI) Information Exchange System (IES).[2] 

Relaţia dintre cele două puteri regionale este una departe de a putea fi numită uşoară sau simplă, cu toate că într-o oarecare măsură este una de natură previzibilă. Creat pentru a proteja Vestul împotriva expansiunii comuniste în anii ’50 ai Războiului Rece, NATO a fost întotdeuna perceput de către Federaţia Rusă ca fiind un factor competitiv la adresa influenţei ruseşti mai ales în Europa Estică.   Cu toate acestea, relaţiile dintre cei doi actori nu mai pot fi percepute din prisma Războiului Rece, astfel că o cooperare ce ar putea ajuta la creşterea gradului de încredere între părţi este recomandabilă pentru a menţine securitatea zonei est europene şi nu numai. Urmând această raţiune, dar şi necesitatea de a coopera în interiorul unui sistem internaţional într-o continuă schimbare, ambele părţi au decis că este mai productiv şi mai eficient un comportament cooperativ.

Iniţiativa de Cooperare Spaţială a fost lansată la primul Consiliu NATO-Rusia în cadrul summit-ului de la Roma, în mai 2002. Scopul acestei iniţiative este de a promova cooperarea în materie de supraveghere a spaţiului aerian şi coordonare a traficului aerian împotriva atacurilor teroriste care utilizează aeronave civile. Acest lucru ajută la sporirea transparenței, încrederii şi la consolidarea capacităților necesare pentru soluționarea incidentelor de securitate ce afectează aliaţii sau statul rus. Sistemul de schimb de informaţii a fost declarat operaţional în decembrie 2011, după ce exerciţiul „ Cer Vigilent 2011” („Vigilant Skies 2011”) a fost realizat live cu succes în iunie 2011[3].

Simularea ce a avut loc în această lună a fost desfăşurată deloc întâmplător în trei zone de interes strategic şi operaţional: Bodø – Murmansk, Varşovia – Kaliningrad şi Ankara – Rostov-on-Don, iar exerciţiul a purtat denumirea de „ Cer Vigilent 2012” (“Vigilant Skies 2012”). Acesta constituie un prim pas către exerciţiul real, ce ar putea avea loc anul viitor în Marea Neagră, o zonă extrem de importantă din punct de vedere strategic, atât pentru NATO, cât şi pentru Rusia.  Alegerea locaţiilor nu este deloc întâmplătoare sau chiar surprinzătoare, dacă luăm în considerare evenimentele petrecute pe parcursul acestui an.  Aşa cum menţionam mai devreme, zona Arctică este extrem de importantă pentru Rusia, dar şi pentru Norvegia, Canada şi SUA, state care fac parte din Organizaţia Nord-Atlantică, astfel Murmansk vine ca o confirmare a acestui interes. Celelalte două locaţii, Ankara şi Varşovia, am putea spune că sunt şi mai importante, având în vedere că Polonia a acceptat să găzduiască interceptoarele sistemului de apărare anti-rachetă, iar pe teritoriul Turciei va fi amplasat radarul. Într-adevăr programul de cooperare este menit că contracareze activităţile teroriste ce ar putea folosi aer0nave civile, însă nu putem trece cu vederea aceste coincidenţe. Totuşi, putem să ne întrebăm de ce România lipseşte de la o astfel de simulare, mai ales că şi acest stat a acceptat să găzduiască pe teritoriul său naţional interceptoare ale sistemului mai sus menţionat, dar mai ales pentru că este un stat riveran la Marea Neagră, viitoarea locaţie a exerciţiului live ce va fi desfăşurat anul viitor? Poate pentru că România nu a reuşit să dezvolte o relaţie productivă cu Moscova sau poate pentru că anumite dosare împiedică autorităţile de la Bucureşti să iasă din zona gri în care parcă au intrat relaţiile bilaterale dintre cele două state.[4]

Totuşi, indiferent de motive, România ar fi trebuit să îşi exprime şi să îşi promoveze mult mai bine interesele sale naţionale în interioul Consiliului NATO-Rusia mai ales atunci când vine vorba de orice fel de exerciţiu la Marea Neagră, iar un posibil răspuns la această provocare este: fie că are în continuare o putere relativă mică de negociere în interiorul NATO cu toate că este o ţară gazdă a sistemului anti-rachetă, aşa cum şi Turcia şi Polonia sunt, fie există la nivel intern o reticenţă în dezvoltarea unor astfel de relaţii cu Rusia prin intermediul NATO.

 

[1] „NEW COLD WAR: Massive NATO Exercise in Norway Provocation directed Moscow. Russian General sends “Arctic Warning” to US”, Global Research,  15 martie 2012,  http://www.globalresearch.ca/new-cold-war-massive-nato-exercise-in-norway-provocation-directed-moscow-russian-general-sends-arctic-warning-to-us/29793;

[2] „NATO-Russia Council holds Cooperative Airspace Initiative exercise”, site-ul oficial al NATO, 13-14 noiembrie 2012, http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_91277.htm;

[3] „NATO and Russia to exercise together against air terrorism”, site-ul oficial al NATO, 6-10 iunie 2011, http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_74961.htm;

[4] „NATO-Russia Council holds Cooperative Airspace Initiative exercise”, site-ul oficial al NATO, 13-14 noiembrie 2012, http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_91277.htm

 

Articolul face parte din ultimul număr din 2012 al buletinului Politica sub lupa CEPE, disponibil aici.

Autor: Ana Maria Ghimiş , Center for European Policy Evaluation

Foto: nato.int

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *