Rovana Plumb, la Congresul PES de la Madrid: “Social-democrația este singura opțiune reală pentru continuitatea construcției europene”

Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene și vicepreședinte PSD, a participat alături de președintele PSD, Liviu Dragnea, și prim-ministrul Viorica Dăncilă, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, care s-a desfășurat vineri și sâmbătă, 22 și 23 februarie, la Madrid.

În cadrul reuniunii, a fost adoptat manifestul electoral “Un nou contract social pentru Europa” – o platformă politică ambițioasă, ancorată în valorile și provocările Uniunii Europene, care își propune să aducă Europa mai aproape de cetățeni după alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro

,,Direcția asumată de PES se traduce prin crearea de locuri de muncă, politici mai bune în sănătate și mediu, educație și răspunsul la revoluția digitală. Preocuparea noastră principală este să facem o politică inclusivă, modernă și rezonabilă – să răspundem la nevoile cetățenilor prin soluții moderne, realiste și moderate.”, transmite ministrul Rovana Plumb, cu referire la manifestul electoral. 

,,Social-democrația este singura opțiune reală pentru continuitatea construcției europene, cât timp este înțeleasă și aplicată adecvat în fiecare țară membră UE. PSD construiește în fiecare zi o Românie socială, pe baza unui program de guvernare ambițios, prin care ne-am propus să reducem sărăcia și să eliminăm mari nedreptăți sociale. De aceea, suntem încrezători că ‘un nou contract social pentru Europa’, un reper valoric pentru toate statele membre UE, este extinderea firească a unor politici naționale de succes,” mai adaugă ministrul fondurilor europene.

În ceea ce privește participarea social-democraților europeni la alegerile pentru Parlamentul European, vicepreședintele PSD a comentat că ,,social-democrații europeni au pierdut teren în ultimii ani în fața popularilor europeni, care fac o politică de dreapta. La rândul lor, popularii europeni sunt depășiți în multe țări și înlocuiți treptat de lideri cu viziuni naționaliste și chiar extremiste. Acesta este un pericol real pentru continuitatea proiectului european. Ca social-democrați, avem datoria să ne adaptăm la vremurile în care trăim și să venim cu o viziune în care orice european să se poată regăsi, fie că votează la București, la Madrid sau la Berlin”.

Din delegația PSD la Congresul PES de la Madrid au mai făcut parte și liderul social-democraților români în PE, Dan Nica, eurodeputatul Răzvan Popa și fostul ministru delegat al afacerilor europene, Victor Negrescu.

Rovana Plumb este, din decembrie 2018, membră în biroul de conducere al Partidul Socialiștilor Europeni (PES).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare