Connect with us

EDITORIALE

“4+1” concluzii după Conferința de la München: Criza securității europene provocată de Rusia, sincronizată cu unitatea Alianței transatlantice

Published

on

© Munich Security Conference

Sincronizarea ediției din acest an a Conferinței de Securitate de la München cu cea mai gravă criză de securitate din Europa de la finalul Războiului Rece provocată de Rusia a oferit relației transatlantice mai mult decât cadrul de etalare a unei reînnoite unități și a convergenței intereselor comune. Desfășurată într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică, cu o Europă aflată literalmente în pragul unui război a cărui declanșare ar aparține exclusiv (i)responsabilității Rusiei, tradiționala adunare a liderilor, instituțiilor și organizațiilor occidentului democratic și lumii civilizate nu numai că ne-a îndepărtat de concluziile amare ale “Westlessness-ului“, ci a reconfirmat că “simfonia transatlantică” virtuală de anul, trecut orchestrată de Joe Biden, Angela Merkel, Emmanuel Macron, și ceilalți nu a fost o diplomatică zvâcnire a unei alianțe care a garantat pacea, securitatea, prosperitatea și unitatea în Europa ultimelor aproape opt decenii, ci angajamentul de a întări și calibra alianța atlantică la provocările politice, economice, securitare, tehnologice și sociale ale următoarelor decenii ale veacului al XXI-lea.

Un maraton de conversații strategice având în fundal peisajul geopolitic al unei invazii sau unui atac militar rus în Ucraina, Conferința de Securitate de la München a avut loc în timp ce talia mobilizării forțelor militare rusești înrăutățește pe zi ce trece perspectiva că diplomația ar fi piedica trăgaciului. 

Boicotată de Rusia prin absență, Conferința de Securitate de la München a tras cortina ediției în care “Westlessness-ul” a fost înlocuit de consensul unității occidentale și în care avertismentul sentimentului de “neputință” (Helplessness) colectivă a democrațiilor liberale a fost un fel de ceas deșteptător pentru era competiției strategice către o nouă ordine globală în care am intrat de câțiva ani. Și pentru că în fiecare criză există și o oportunitate, nimic nu se poate compara cu o criză pentru a însufleți și a potența valoarea adăugată a relației transatlantice

Ca un preambul pentru cele ”4+1″ concluzii ale Conferinței din acest an, președintele MSC din ultimii 14 ani, ambasadorul Wolfgang Ischinger, a primit drept suvenir la momentul retragerii un volum de viziuni diplomatice al cărui motto “Speak softly and carry a big stick book!” reprezintă o adaptare a viziunii de politică externă a fostului președinte american Theodore Roosevelt cu care aproape secularul Henry Kissinger își începe desăvărșita operă “Diplomația”.

Cele “4+1” concluzii propuse ar putea fi adaptate “Speak resolute and carry a big unity“, căci fiecare înfățișare transatlantică din desfășurătorul Conferinței a căutat să simbolizeze dimensiuni aparte ale alianței dintre cele două maluri ale Atlanticului de Nord. Prima zi a aparținut alianței transatlantice de pe axa Washington – Berlin, a doua redutei SUA – NATO – UE, iar cea de-a treia consacrată limbajului puterii pe care Uniunea Europeană trebuie să-l învețe și să-l practice.

1. Consens, unitate și coordonare

Până anul trecut, trecuseră aproape cinci ani din clepsidra relației transatlantice de la cele din urmă discursuri consonante între cele două maluri ale Atlanticului de Nord și de la intrarea într-un roller-coaster, cu momente dintre cele mai tensionate. Discursurile și dialogurile de la MSC 2022 au fost însă de un nivel superior fără precedent în ultimele decenii pentru istoria legăturii transatlantice. Erodată de multe aspecte până la anii administrației Trump – disensiunile privind invazia din Irak dintre anglo-saxoni (SUA și UK) și puterile continentale (Franța și Germania) sau chiar Declarația Summitului NATO de la București din 2008 când SUA doreau să ofere Georgiei și Ucrainei calea spre aderare la Alianță – alianța dintre Europa și Statele Unite ale Americii și-a regăsit cadența, agenda comună și sincronizarea. Iar o dovadă la îndemână, până la unitatea cu care tratează Rusia, este dezamorsarea relativ rapidă a celei mai recente crize diplomatice transatlantice, când SUA și Regatul Unit au creat o alianța de securitate AUKUS cu Australia, ocolind fără memento Franța și ceilalți parteneri din Uniunea Europeană care lansau propria lor strategie pentru Indo-Pacific și contracararea influenței Chinei.

Faptul că în paragraful de mai sus am menționat Declarația NATO de la București ne întoarce la una dintre originile acestei crize și la cascada de acțiuni revanșarde ale Rusiei, cu războiul ruso-georgian la patru luni de la summitul aliat din România, cu ocuparea ilegală a Crimeei și cu sprijinirea separatismului în bazinul Donbas din estul Ucrainei. Treptat, Occidentul a cunoscut acel modus operandi al conflictelor prelungite care, din punct de vedere juridic, plasează zona geografică dintre NATO și Rusia într-o delimitare, fie gri, fie de tipul sferelor de influență după care Moscova tânjește.

Fiecare discurs și intervenție transatlantică pe scena Conferinței de la München a avut același sens, iar structurile cuvântărilor au fost similare. Rând pe rând, șeful diplomației americane, secretarul general al NATO, președinta Comisiei Europene, vicepreședinta Statelor Unite și președintele Consiliului European au aplicat un silogism politic în care diferitele concluzii precum “mai multă prezență NATO pe flancul estic”, “mai multă unitate între SUA și Europa”, “cimentarea alianței transatlantice”, “set de sancțiuni severe și fără precedent” sunt deduse din premisele acțiunilor agresive ale Rusiei, care a avansat cereri de garanții de securitate sub forma unor pretenții care aduc atingere securității euro-atlantice și care a comasat cea mai amplă desfășurare de forțe de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial la câteva sute de kilometri de flancul estic al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.

2. La capătul răbdării strategice. Viraj cu tot arsenalul politic în pilonii regimului Putin

Mesajul Occidentului este cât se poate de limpede. SUA și Europa nu mai acceptă, indiferent de costurile economice, acest modus operandi post-Război Rece al Rusiei. Fie regimul de la Kremlin se potolește, fie va fi aruncat în irelevanță fără ca NATO, Statele Unite și Europa să facă altceva decât să-și apere valorile, economiile și societățile. La Conferința de la München, toți interlocutorii transatlantici au pendulat între prudența afirmațiilor și avertismente exemplificate ale măsurilor draconice de pe urma cărora Rusia ar putea suferi dacă atacă Ucraina. Chiar și această pendulare cu tact a reliefat că această triadă de “consens, unitate și coordonare” a produs un manual de măsuri pe care Occidentul le va adopta cu fiecare pas în plus pe care Moscova îl va face către Ucraina.

Toți liderii transatlantici au expus aceeași abordare multifațetată: 1) dialog diplomatic până la primul trăgaci sau vârf de bocanc militar rus în interiorul Ucrainei; 2) pachet vast și sever de sancțiuni – dacă președintele Vladimir Putin dă ordinul de atac – precum decuplarea Rusiei de la instituții financiare, privarea industriei rusești de componente de import esențiale, transformarea gazoductului Nord Stream 2 într-un proiect complet nefuncțional, urmărirea, anchetarea și înghețarea fondurilor și companiilor oligarhilor ruși, sancționarea oficialilor din anturajul președintelui Putin; 3) o continuă ranforsare a prezenței militare de apărare și descurajare pe flancul estic, ceva mai mult decât contrar a ceea ce a solicitat Rusia, anume retragerea militară a NATO din țările care au aderat la Alianță după 1997.

Dar acest manual de sancțiuni este însoțit de un al doilea care arată nu numai gravitatea situației, ci disponibilitatea Europei și solidaritatea Statelor Unite de a nu permite Rusiei să retraseze granițele și să încalce normele internaționale prin folosirea forței. Acesta se referă la pregătirea Uniunii Europene pentru efectele sancțiunilor care vor fi impuse Moscovei, de care Europa depinde în proporție de peste 40% pentru aprovizionare cu gaze naturale, și atât președinta Comisiei Europene, cât și președintele Consiliului European au asigurat că UE este pregătită să gestioneze aceste efecte. Washington-ul și Bruxelles-ul au început planificările de urgență pentru a asigura alimentarea energetică și securitatea aprovizionării pentru întreaga UE, transporturile de gaz natural lichefiat din SUA, cel mai mare producător mondial, prin apele Atlanticului de Nord, către Europa sunt în plină desfășurare, iar SUA și Comisia Europeană poartă discuții cu actori precum Qatarul sau alte state bogate sau deținătoare de rezerve de hidrocarburi pentru a furniza alternative energetice Europei.

3. Personalizarea agresorului – Rusia Kremlin

Atunci când securea Războiului Rece a fost îngropată de Bush senior și Gorbaciov în Marea Mediterană, în largul apelor teritoriale ale Maltei, pentru a permite istoriografiei să consemneze “De la Ialta la Malta”, NATO a rămas unicul bloc politico-militar ce a supraviețuit confruntării bipolare, chiar dacă prestigioși specialiști americani ai “școlii realiste” de relații internaționale, precum John Mearsheimer, invocau demersul următor al dizolvării Alianței pentru că dispăruse inamicul comun. Dar natura politică a NATO i-a justificat supraviețuirea într-o lume în care superioritatea unipolară americană avea premisele unei proiecții a valorilor democratice în lume. Până când momentul unipolar al SUA a fost zguduit de atacurile de la 11 septembrie 2001, iar laitmotivul fondator al NATO – clauza de apărare colectivă – a fost declanșat în premieră. Și până când inamicul tradițional a revenit în rolul său. De altfel, în timeline-ul celor 31 de ani de când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, în ultimii 14 ani Rusia a revenit la practica sferelor de influență, încălcând suveranitatea și integritatea teritorială a statelor din vecinătatea sa europeană.

Totuși, ceea ce am putut observa la München este o personalizare a agresorului. În 2020, când opoziția democratică din Belarus a aprins flacăra speranței scăpării de sub dictatura lui Aleksandr Lukașenko, Uniunea Europeană s-a mobilizat pregătind un plan pentru un Belarus democratic și operând o distincție clară între regimul de la Minsk și măsurile restrictive aplicate acestuia și poporul belarus.

Rând pe rând, pe scena Conferinței, liderii occidentali prezenți au pus reflectoarele pe Kremlin și locatarul palatului prezidențial de la Moscova, Vladimir Putin, plasând pe umerii regimului care conduce Rusia cu mână de fier din 31 decembrie 1999 responsabilitatea declanșării unui conflict armat în Europa. 

4. Competiția către o nouă ordine globală. De la disputa Occident – Rusia la confruntarea sistemică dintre democrații și autocrații

Faptul că această “criză a Rusiei”, după cum a denumit-o titulara portofoliului de politică externă în noul guvern federal de la Berlin, a rulat pe tot parcursul Conferinței nu înseamnă că tema mainstream a relațiilor internaționale în următorii ani a căzut într-un punctual con de umbră. Singurul reprezentant al unui regim autocrat care s-a adresat Conferinței de Securitate de la München a fost ministrul de externe chinez Wang Yi, într-un semnal că deteriorarea severă a relațiilor dintre democrațiile liberale și Beijing încă nu s-a produs.

Astfel se produce și distincția majoră a ciocnirilor sub-sistemice și sistemice, precum și completarea decupajului cu care a fost secționat aproape fiecare discurs occidental la München.

Disputa dintre Occident și Rusia are multiple componente, de la securitate și militare la politice, economice și ideologice, dar este dominată de un caracter regional specific cu potențialul unui ricoșeu asupra întregii stabilități globale. Confruntarea cu China, după cum a fost sintetizată anul trecut la München de Joe Biden, este bătălia pentru secolului al XXI-lea între democrații și autocrații, unde democrațiile înseamnă Occidentul transatlantic și țările like-minded din Asia-Pacific și unde Beijingul reprezintă forța predominantă care contestă ordinea liberală democratică.

Paragraful anterior întregește și preocupările pe care liderii transatlantici le-au rostit în capitala Bavariei, iar cel puțin doi dintre ei – șefa Comisiei Europene și șeful diplomației UE – le-au formulat explicit, referindu-se la declarația comună anti-occidentală pe care președinții Chinei și Rusiei au semnat-o recent și în raport cu care liderii instituționali europeni au decis să se poziționeze, calificând-o un “manifest revizionist” al ordinii mondiale.

Această bucată lipsă din puzzle explică și importanța celorlalte mesaje pe care Occidentul le-a transmis la München, precum faptul că NATO rămâne piatra de temelie a securității europene, iar eforturile apărării europene vor veni numai în completare, precum sinergia dintre proiectele de conectivitate Global Gateway (UE) și Build Back Better World (SUA), agenda comună transatlantică pe teme de energie și tehnologie, asumarea Busolei Strategice a UE, a unei noi declarații de cooperare UE – NATO și a noului Concept Strategic al NATO.

+ 1. România și nevoia de mai multă proiecție a intereselor sale de politică externă

Pentru lumea relațiilor internaționale, München-ul este scena geopolitică și strategică unde se ia pulsul dimensiunii de securitate globală, iar Davos-ul este cadrul de referință pentru trend-ul, direcția și ritmul economiei globale, a fenomenului globalizării și a revoluțiilor economice. Pentru România, Davos-ul rămâne în mare parte un miraj, un obiectiv neatins la nivel de reprezentare guvernamentală. Însă München-ul reprezintă o necesitate strategică.

Participarea la Conferință presupune două aspecte: 1) prezență pe scena Conferinței a reprezentanților statului român, cu discursuri și dezbateri și 2) participare în marja Conferinței la evenimente adiacente și reuniuni bilaterale. Prin cea de-a doua componentă, participăm în fiecare ediție, iar 2022 nu face excepție prin întrevederile și dezbaterile la care statul român a fost reprezentat la nivelul ministrului de externe, valorificându-se astfel succesele recente ale suplimentării prezenței SUA și aliate în România, ale pregătirii unei decizii NATO pentru un grup de luptă în România, dar și urmărirea obiectivelor galvanizării unor relații de parteneriat cu actori like-minded din Indo-Pacific sau ale elaborării unei strategii pe termen lung pentru regiunea Mării Negre.

Cu toate acestea, ar trebui să fie un obiectiv de prim rang pentru toate echipele de politică externă de la palatele decizionale de la București, ca parte a eforturilor României de a fi mai influentă pe scena europeană și transatlantică, să fim prezenți pe podiumul Conferinței de Securitate de la München în fiecare an pentru a ne promova contribuția la agenda de securitate euro-atlantică și pentru a susține cauza intereselor geostrategice ale României.

Desfășurată sub dilema capacității democrațiilor liberale și a alianței transatlantice de a ieși din neputința colectivă pentru a schimba cursul crizelor în desfășurare, Conferința de Securitate de la München a galvanizat perspectiva strategică că alianța dintre Europa și America de Nord nu și-a spus ultimul cuvânt dominant pe arena internațională, și că recesiunea geopolitică a Occidentului democratic a luat sfârșit în perspectiva asumării unei partituri comune în competiția către o nouă ordine globală.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Bruxelles, Elmau și Madrid. Reduta UE – G7 – NATO și summit-urile repornirii puterilor democratice în epoca “întoarcerii geopoliticii”

Published

on

© European Union, 2022

Corespondență din Bruxelles & Madrid

Geopolitica s-a întors. Sunt cuvintele cu care șefa diplomației britanice, Liz Truss, a lansat, pe fondul războiului Rusiei în Ucraina, îndemnul ca lumea liberă să își remodeleze abordarea și acțiunea globale pentru a descuraja agresorii care amenință să răstoarne ordinea internațională bazată pe reguli. Întoarcerea geopoliticii și răzbunarea puterilor revizioniste a fost diagnosticul comunității de relații internaționale și după anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Însăși teoria seculară a “heartland-ului” geopolitic promovată de Halford Mackinder pornea de la premisa că oricine va controla Europa de Est va controla și lumea. Opt ani mai târziu de la momentul Crimeea, Europa, Occidentul și Alianța Transatlantică au suferit momente de cumpănă. Acestora le-au inventat un panaceu: reziliența ori rezistența și adaptarea la șocuri. 

Unda de șoc declanșată în zorii zilei de 24 februarie 2022, când Federația Rusă a atacat deliberat Ucraina, a pus capăt păcii pe continentul european, a elucidat eșecul politicii conciliante europene față de Moscova, a reechilibrat și mai mult pivotarea americană spre Pacific și a sfârșit de-a binelea epoca celor 30 de ani în care preeminența ordinii occidentale a favorizat unificarea economică europeană, extinderea politică a Uniunii Europene și lărgirea și transformarea alianței politico-militare NATO. Cele trei mari realizări strategice ale prăbușirii URSS și demantelării regimurilor comuniste au atins și ele un apogeu. Dar un nou început al acestor realizări, bazat și pe continuitate, este imperativ. 

Arena politică internațională s-a schimbat în ultimele 365 de zile. Dacă summit-urile UE, G7 și NATO de anul trecut au marcat “întoarcerea Americii” și l-au propulsat pe Joe Biden către un summit unu-la-unu cu Vladimir Putin, aceleași summit-uri de anul acesta sunt despre “întoarcerea geopoliticii”, cu Rusia în rolul de putere revizionistă și beligerantă.

Pe rând, la Bruxelles, Elmau și Madrid, liderii Uniunii Europene, ai G7 și ai NATO vor avea dificila misiune de a dovedi nu doar reconfirmarea unității, ci și capacitatea de a fi arhitecții ordinii ce se va instala ca rezultat al păcii negociate post-război. Dar pentru a fi în această poziție sunt necesare mai multe tipuri de decizii cu caracter transformator, unele specifice stării de război de uzură și de durată de la porțile UE și NATO și altele care să doteze pe termen lung democrațiile lumii cu capacitatea de a garanta pacea și securitatea post-conflict.

Un summit geopolitic al Uniunii Europene

Avalanșa creșterii prețurilor la gaze și energie și securitatea lanțurilor de aprovizionare alimentară și cu energie pe fondul presiunilor de a adopta noi sancțiuni care să pună presiune suplimentară pe Rusia sunt teme complicate și cu un impact social major. Într-o UE cu decalaje de dezvoltare care reflectă intensitatea impactului crizelor, cu o teamă pronunțată privind riscurile din proximitate și ceva mai diluată pentru pericolele aflate la distanță pe toate axele sale geografice, liderii europeni vor fi iarăși în fața unor reflecții care reclamă decizii vizionare: viitorul european al Balcanilor de Vest, ridicarea Ucrainei și Republicii Moldova la statut de țări candidate, comunitatea politică europeană și reforma politică a Uniunii Europene.

Balcanii de Vest, o întârziere către eșec. Inevitabil, momentul în care Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE în timp ce rachetele și bombele rusești cădeau pe solul țării sale, a demonstrat că extinderea Uniunii Europene nu este un proiect de succes care a murit, ci care a fost trecut pe linie moartă. Efectul de domino politic și simbolic care a împins și Republica Moldova și Georgia în decizii similare a reaprins discuția privind perspectiva europeană a Balcanilor de Vest. Trei state din regiune – Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord – sunt state membre NATO, dar se află în situații complicate în ce privește aderarea lor la Uniunea Europeană. Muntenegru este stat candidat de mai bine de un deceniu și se află în faza de negociere a jumătate din cele 33 de capitole negociere, cu puține dintre ele bifate, și o altă jumătate pentru care nu au fost demarate tratative. Albania și Macedonia de Nord așteaptă de trei ani să primească statutul țări candidate la Uniunea Europeană, în timp ce Ucraina și Republica Moldova îl vor obține în trei luni. Riscul contrastelor este unul major: sucombarea summitului UE – Balcanii de Vest premergător Consiliului European și deciziile istorice ale acceptării candidaturii Kievului și Chișinăului la UE.

Ucraina și Republica Moldova sau cum ne ridicăm la înălțimea momentelor. Summitul Consiliului European de la Bruxelles va detemina pecetluirea celei de-a doua consecințe strategice majore a invaziei militare ruse în Ucraina vecină. Prima – cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO – va fi urmată de decizia acordării statutului de țări candidate la Uniunea Europeană pentru Ucraina și pentru Republica Moldova. O decizie politică istorică cu un efect răsunător pentru vecinătatea estică. Bravura ucrainenilor de a-și apăra țara și libertatea de a-și alege singuri viitorul va fi ascultată la Bruxelles. Dublul plebiscit prin care cetățenii Republicii Moldova și-au ales o președintă pro-europeană și o majoritate parlamentară pro-europeană nu va rămâne nici el fără rezultat. Va fi, într-o măsură considerabilă, unul dintre cele mai mari succese politice ale României după aderarea sa la UE, acela de a pava calea regăsirii cu țara-soră ruptă de URSS din componența României Mari. Oferirea statutul de țară candidată pentru Ucraina și Republica Moldova va impulsiona conversația politică europeană pe tema extinderii, dar prezintă și un risc: “balcanizarea” Georgiei, prin menținerea acestei țări în zona importantă a perspectivei europene, dar incertă din cauza modelului aplicat până acum pentru țări din Balcanii de Vest și întârzierii perspectivelor politice de aderare

Comunitatea (geo)Politică Europeană. Ca orice idee rostită din glasul lui Emmanuel Macron, propunerea îndeamnă la prudență. O comunitate politică europeană care să reunească țările europene aspirante la a deveni membre ale Uniunii Europene cu cele care deja compun construcția continentală este o ingeniozitate geopolitică. Să le oferi celor juni șansa de a sta la masa seniorilor, dar fără a avea aceleași beneficii și fără a putea decide meniul, oferă statut și recunoaștere și alimentează cu entuziasm motorul reformelor. Dar o face pentru un timp limitat și condiționat de acordarea nivelului următor. Dacă această comunitate politică europeană este o ante-cameră care să delimiteze condiții și reforme pentru aderarea la UE, atunci ea va impulsiona candidații și aspiranții. Dacă ea va fi un înlocuitor nedeterminat al aderării, atunci scopul ei este din fașă greșit. Dacă această comunitate politică va crea clase de state, de ranguri, ritmuri și intensități diferite chiar în interiorul Uniunii Europene, atunci nu va face decât să arunce în decor noul început de care politica de extindere a Uniunii Europene are nevoie.

Reforma (din interiorul) tratatelor. 13 state membre, între care și România, se opun “încercărilor necugetate” de a deschide discuții privind revizuirea tratatelor, deși ele nu exclud nicio opțiune. Este un număr suficient de state pentru a bloca acest proces dintr-un motiv foarte simplu: deținerea tuturor pârghiilor pentru a-și proteja propriile interese, inclusiv prin dreptul de veto. Pentru a fi un actor geopolitic care să conteze – nu în șlapi, ci în bocanci -, Uniunea Europeană are nevoie să fie înzestrată cu capacitatea de a lua decizii de politică externă cu majoritate calificată (55% din țările UE, deci 15 din 27, care însumează 65% din populația UE). Alte reforme importante vizează, de asemenea, 

După șapte ani, liderii G7 se întrunesc în Bavaria

La precedenta președinție germană a grupului celor mai industrializate democrații, țările G7 s-au reunit tot la Schloss Elmau. Acela era al doilea summit al grupului după excluderea Rusiei, fapt petrecut în 2014 drept consecință a anexării ilegale a Crimeei. Cu Angela Merkel ieșită din scenă și cu ștafeta predată lui Olaf Scholz, niciunul dintre liderii de atunci nu mai este în funcție, chiar dacă și în acele momente Joe Biden era vicepreședintele lui Barack Obama. Există o unanimitate de neclintit asupra faptului că prioritatea centrală a G7 a devenit concurența strategică dintre democrații și autocrații și cine va câștiga bătălia geopolitică a secolului al XXI-lea. De aceea, Rusia, cu războiul său în Ucraina, și China, cu refuzul de a condamna acțiunile Moscovei și cu intimidările sale în Asia-Pacific și către Taiwan, vor fi temele centrale al summitului.

Mizele reuniunii vor fi dense, de la decizii privind sprijin continuu pentru Ucraina, inclusiv reconstrucția post-conflict a țării, la la potențiale noi sancțiuni împotriva Rusiei. De la măsuri de combatere a creșterii prețurilor la gaze, energie și petrol la identificarea de soluții alternative la gazul rusesc pentru aprovizionarea Europei. Finanțarea reconstrucției Ucrainei va fi mulată pe cel puțin două coordonate, un fond de solidaritate/ un plan Marshall și discuția despre confiscarea activelor rusești înghețate de către Occident. O dimensiune aparte va fi reprezentată de lansarea unei Alianței globală pentru securitate alimentară pentru a contracara efectele războiului din Ucraina asupra piețelor de mărfuri.

NATO 4.0: Către o alianță transformatoare și cu anticiparea strategică în codul său genetic

Summitul NATO de la Madrid va fi unul al deciziilor transformatoare. La 25 ani de la precedentul summit din capitala iberică, unde Alianța număra doar 16 state membre, Alianța Nord-Atlantică își va adopta următorul Concept Strategic, document care va avea o greutate net superioară declarației comune a summitului. Un sfert de secol mai târziu, Madridul va fi gazda unor noi decizii istorice euro-atlantice. Summitul din 1997, coincident cu anul semnării Actului Fondator NATO-Rusia, a deschis calea extinderii Alianței Nord-Atlantice către est, cu decizia acceptării Cehiei, Poloniei și Ungariei în Alianță începând cu anul 1999. Summitul din 2022 va fi dominat, alături de Conceptul Strategic, de recalificarea fundamentală a relațiilor cu Rusia, de afirmarea unui NATO global în timp ce China va fi recunoscută ca provocare sistemică și extinderea istorică a Alianței, care prin eventualul compromis pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO ar lărgi Alianța la 32 de membri.

Conceptul Strategic – un NATO 4.0. Documentul programatic pe care liderii nord-atlantici îl vor adopta reprezintă al doilea cel mai important act al Alianței după Tratatul de la Washington. El definește viziunea de securitate, amenințările, domeniile de interes și capacitatea NATO de a se adapta, păstrând sarcina primordială și originară a Alianței – apărarea colectivă. Istoric vorbind, gândirea strategică a NATO s-a încadrat în trei perioade diferite: epoca Războiului Rece, existența Alianței post-Război Rece și securitatea lumii post 11 septembrie 2001. Va fi al patrulea Concept Strategic al NATO de la căderea Cortinei de Fier, după cel de la Roma din 1991, de la Washington din 1999 și cel de la Lisabona din 2010. Epoca pentru care Conceptul Strategic din 2022 va fi adoptat este una în care arhitectura de securitate din Europa postbelică și post-Război Rece a fost prejudiciată radical. Practic, un Concept Strategic pentru o eră a competiției strategice.

Conceptul Strategic – amenințarea Rusiei și apărarea înaintată. Fiecare din precedentele trei documente a definit realitatea vremurilor respective, fie că vorbim despre securitate prin consultare cu vecinii, de recunoașterea identității securității și apărării europene sau de parteneriatul cu Rusia, în cel mai recent Concept. NATO a constatat deja că, de facto, Actul Fondator semnat cu Rusia în 1997 nu mai există, el fiind încălcat de Rusia. Astfel că invadarea militară a Ucrainei de către Rusia a creat ceea ce NATO numește o nouă realitate de securitate în Europa. De aceea, definirea Rusiei ca principală și imediată amenințare la adresa securității euro-atlantice, localizată inclusiv de la Marea Baltică la Marea Neagră, este un fapt care necesită recunoaștere strategică. 

Conceptul Strategic – apărarea înaintată pe flancul estic. Încadrarea Rusiei la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece, având în vedere că în precedentul Concept Strategic (Lisabona, 2010) Federația Rusă este tratată ca un partener. Conceptuală desigur, această definire este esențială pentru a rezuma noua realitate de securitate din Europa în baza căreia NATO discută resetarea posturii sale de descurajare și apărare, mai ales pe flancul estic. Este acea “apărare înaintată” pe care am văzut-o înscrisă în declarația summitului B9 ce ar semnifica omogenizarea conceptuală flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Însă, consolidarea pe termen lung se referă la mai mult, iar aici merită urmărit conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară aliată în România și în celelalte țări ar putea crește substanțial și va avea un caracter pe termen lung.

Conceptul Strategic – China și drumul către un NATO global. Summitul de la Madrid va marca o serie de premiere. După ce a fost menționată pentru prima dată într-o declarație a unui summit NATO (Londra 2019), China nu a mai fost exclusă din aceste texte aliate. Dar în următorul Concept Strategic China își va face loc pentru prima dată, urmând a fi definită ca provocare sistemică. La Summitul NATO vor participa în premieră liderii Australiei, Coreei de Sud, Japoniei și Noii Zeelende, cei patru organizând inclusiv un summit centrat pe China în marja reuniunii. Va fi pecetluită astfel direcția către un NATO care își construiește alianțe globale. O organizație a Atlanticului de Nord aliată cu democrațiile din Pacific. Geopolitica nu doar că s-a întors, dar creează contextul unor noi realități de securitate. Iar pentru că geopolitica secolului al XXI-lea este interconectată de competiția pentru supremație, care fi în mare măsură tehnologică, la același capitol ar putea fi încadrate și deciziile de NATO de a crea inițiative de inovare – fondul și acceleratorul DIANA – cu scopul de a menține avantajul tehnologic global al Alianței. 

Continue Reading

EDITORIALE

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan”: La Marea Nordului și la Marea Neagră, România își negociază mizele pentru summit-urile NATO și UE

Published

on

© Dragoș Asaftei/ Administrația Prezidențială

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan”, România este în fața unor momente cheie de fructificat – politico-diplomatic și strategic. Declarația finală a reuniunii liderilor B9 de la Palatul Cotroceni, un fel de mini-summit NATO la nivelul flancului estic, conține o frază asupra căreia merită să reflectăm – “Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a utilizat Marea Neagră ca platformă de lansare”. Ani la rândul, chiar și după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă, România a fost parțial văduvită de măsurile luate la nivel aliat. Deși deciziile de securitate nord-atlantice au adus de fiecare dată un plus de siguranță și stabilitate, România era mereu cu un pas în spatele țărilor din zona de nord a flancului estic – Polonia și republicile baltice – a căror omogenitate în obiective strategice și viziune despre amenințarea Rusiei a fost mai articulată decât disonanțele dintre București și celelalte capitale regionale.

Războiul ruso-ucrainean a resetat însă filosofia descurajării și apărării NATO pe flancul estic. Utilizarea Mării Negre ca platformă de lansare a primului război convențional declanșat în Europa postbelică de un stat suveran împotriva altui stat suveran și impunerea unei adevărate blocade economice pentru a perturba lanțurile de aprovizionare alimentară demonstrează că pledoaria României, de multe ori poate frustrantă, a fost precisă, corect evaluată, însă nu a putut depăși până la acest conflict anumite vicisitudini de parcurs.

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan” (expresia atribuită de un parlamentar ucrainean posibilei vizite a liderilor Franței, Germaniei, Italiei și României la Kiev), România se îndreaptă spre summitul Consiliului European de la Bruxelles și spre summitul NATO de la Madrid cu câteva obiective pe care le putem lua în considerare din discursurile decidenților sau din comunicatele oficiale. Iar o parte dintre acestea vor fi negociate marți și miercuri, la Haga și la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Adică la Marea Nordului și la Marea Neagră, acolo unde președintele României va purta o rundă de discuții cu liderii Olandei, Belgiei, Portugaliei, Danemarcei, Poloniei și Letoniei, pentru ca miercuri să fie amfitrionul lui Emmanuel Macron pe flancul estic al NATO, în ultimele zile ale președinției franceze a Consiliului UE.

Perspectivă clară de aderare la UE pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia, unde centrul de greutate pentru interesele României cade pe viitorul european al țării soră de peste Prut. Formularea este semi-ambiguă, dar probabil că ținta maximală vizează acordarea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, mai ales că majoritatea liderilor europeni care au poposit la București în ultima perioadă și-au prelungit itinerariul politic și la Chișinău, iar Emmanuel Macron nu va face o excepție. De interes major în acest context este și trio-ul croit recent între Germania, Franța și România ca fondatori ai platformei de sprijin pentru Republica Moldova, a cărei a doua rundă de reuniuni va avea loc în iulie la București.

România a învățat să spună și “nu”, iar acest lucru contează pentru negocierea intereselor. Nu este niciun secret că Bucureștiul a adoptat o atitudine rezervată în privința revizuirii tratatelor Uniunii Europene, în timp ce nu s-a poziționat clar asupra ideii președintelui francez Emmanuel Macron de a iniția o comunitate politică europeană care să cuprinde țările aspirante la Uniunea Europeană sau democrații consolidate prietene ale construcției continentale. Aceste lucruri lasă fie o marjă de negociere, fie reprezintă o poziție tranșantă pe care partenerii europeni vor trebui să o accepte. Parteneriatul Strategic dintre România și Franța a devenit al doilea cel mai important după cel cu Statele Unite ale Americii. Prin decizia Franței de a conduce un grup de luptă al NATO pe teritoriul României și de a amplasa un sistem de apărare antiaeriană de ultimă generație, Parisul își manifestă pentru prima dată în mod concis atenția militară și de securitate pentru fosta Europă comunistă, deja tradițional anglo-saxonă și atlantistă. O astfel de implicare militară franceză în România sub steag NATO semnifică și faptul că Parisul și Bucureștiul devin capetele unei punți de reașezare a rolului militar al Franței în cadrul Alianței, pe care nu demult a considerat-o ca fiind în “moarte cerebrală”.  Dar dincolo de dimensiunea euro-atlantică, pentru Franța, cea mai puternică armată din UE, rămâne fundamentală dimensiunea europeană, inclusiv a apărării, dar mai ales a noilor idei de reformă. Cu al doilea mandat pe rol și cu un cancelar german care își găsește cu dificultate cadența, Emmanuel Macron este în permanentă căutare de aliați care să-i secondeze ideile înnoirii proiectului european. România a fost mai mereu, în istoria sa de un deceniu și jumătate de apartenență la UE, o voce pro-europeană și favorabilă integrării mai sporite. Lucrurile nu s-au schimbat, abordarea României rămâne una moderat-constructivă, chiar dacă uneori este comunicată mai puțin. Dar dacă la mijloc este o marjă de negociere, aceea poate implica mai multe dosare, inclusiv eterna aderare la Schengen sau statutul de țară candidată la UE pentru Republica Moldova. Însă este dificil de anticipat sau crezut că această marjă de negociere va presupune un accept al României pentru modificarea tratatelor UE în detrimentul propriilor interese strategice, cum ar fi ariile de politici unde se votează cu unanimitate, și nu cu majoritate calificată.

Definirea Rusiei ca principală amenințare la adresa securității euro-atlantice în următorul Concept Strategic și consolidarea pe termen lung a prezenței militare a NATO pe întreg flancul estic ca parte a deciziilor summitului NATO de la Madrid. Încadrarea Rusiei la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece, având în vedere că în precedentul Concept Strategic (Lisabona, 2010) Federația Rusă este tratată ca un partener. Conceptuală desigur, această definire este esențială pentru a rezuma noua realitate de securitate din Europa în baza căreia NATO discută resetarea posturii sale de descurajare și apărare, mai ales pe flancul estic. Este acea “apărare înaintată” pe care am văzut-o înscrisă în declarația summitului B9 ce ar semnifica omogenizarea conceptuală flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Însă, consolidarea pe termen lung se referă la mai mult, iar aici merită urmărit conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară aliată în România și în celelalte țări ar putea crește substanțial și va avea un caracter pe termen lung.

Rămâne de văzut dacă aceste obiective vor fi îndeplinite, însă mizele sunt epocale. Iar într-un timp în care atenția pozitivă cade înspre reduta pe care o afișează Statele Unite, Regatul Unit, Polonia și țările baltice în sprijinirea Ucrainei, Ungaria își păstrează deriva controlată față de UE, Franța și Germania sunt criticate pentru că își asumă comunicarea cu Putin și oferă prea puțină susținere Ucrainei, România lasă impresia unui actor moderat, echilibrat și calculat care manifestă susținere pentru Ucraina, care este o voce-lider pe flancul estic al NATO (a se vedea formatul B9), care investește intens în relațiile sale strategice cu SUA și Polonia, dar timid cu Marea Britanie, și care are acordă un interes major și relațiilor strategice cu marile puteri din UE. Aceste trăsături nu compensează comunicarea latentă, dar au rostul de a facilita îndeplinirea obiectivelor strategice.

Continue Reading

EDITORIALE

Editorial | David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA în România: Toți ochii ațintiți asupra Ucrainei. Promisiunea noastră că Rusia va fi trasă la răspundere

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

Editorial semnat de David Muniz, Chargé d’ Affaires al SUA

Războiul neprovocat și nedrept pe care l-a început președintele Rusiei, Vladimir Putin, în Ucraina a dezlănțuit violență teribilă și a cauzat enorm de multe decese și distrugeri. Lumea a văzut ororile acestui război în imaginile din orașele ucrainene cum sunt Bucea, Irpin și Hostomel, dar și din orașele încă ocupate sau asediate de forțele rusești, ca Mariupol. Această violență a îmbrăcat forma atacurilor care au rănit și au ucis civili și au distrus infrastructura civilă, inclusiv spitale, școli, un teatru în care se adăposteau copii și o gară aglomerată și a generat o traumă colectivă, națională, a ucrainenilor, care nu se va putea uita vreodată. Au fost semnalate, din surse credibile, și acte de o violență brutală, interpersonală: oameni executați, cadavre care prezentau semne de tortură și violență sexuală împotriva femeilor și copiilor.

Aceste evenimente îngrozitoare din Ucraina nu par să fie incidente izolate sau cazuri individuale de soldați insubordonați care ignoră ordinele sau „acționează la întâmplare, pe cont propriu”. Evenimentele acestea implică ceea ce pare a fi o campanie intenționată, deconcertantă și un șablon foarte tulburător de tortură, viol, crimă și alte atrocități. Cei răspunzători pentru astfel de atrocități – inclusiv cei care le-au ordonat – trebuie să fie trași la răspundere.

Atacuri precum cel cu rachete din 28 aprilie, asupra Kievului, demonstrează o desconsiderare flagrantă a vieții civililor. Conform datelor din 19 mai, Organizația Națiunilor Unite a confirmat oficial că  8.089 de civili ucraineni au fost răniți sau uciși, și a subliniat că numărul real este foarte posibil să fie mult mai mare. Aceste cifre nu includ Mariupol, un oraș în care oficialii spun că au fost uciși mai mult de 10.000 de civili. Printre victimele din Mariupol a fost și o supraviețuitoare a Holocaustului,  în vârstă de 91 de ani, care a murit într-un adăpost subteran, în timpul asediului efectuat de Kremlin. A supraviețuit naziștilor, dar și-a pierdut viața din cauza agresiunii Rusiei.

Președintele Biden și Secretarul Blinken au condamnat evidentele crime de război pe care soldații ruși le-au comis în Ucraina. Statele Unite și aliații și partenerii noștri monitorizează și adună dovezi despre atrocitățile comise în Ucraina, pentru a putea transmite informațiile instituțiilor care lucrează pentru a trage la răspundere vinovații. Statele Unite sprijină o serie de investigații internaționale ale atrocităților comise în Ucraina. Printre acestea, se numără cele conduse de Curtea Penală Internațională, Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Sprijinim și societatea civilă și ONG-urile care adună dovezi despre abuzurile care țin de nerespectarea drepturilor omului.

În data de 17 mai, Departamentul de Stat al SUA a lansat un nou „Observator al Conflictului” (Conflict Obervatory) pentru a aduna, analiza și publica pe scară largă dovezi ale crimelor de război și altor atrocități săvârșite de Rusia în Ucraina. Programul este menit să sprijine potențialele condamnări în instanțele naționale din Ucraina, instanțele din țări terțe, instanțele din SUA, și în alte tribunale relevante. La solicitarea Procurorului General al Ucrainei, sprijinim și o echipă de procurori și experți în crime de război internaționali, care oferă consultanță și sprijin autorităților din Ucraina pentru a strânge, păstra și analiza dovezi ale atrocităților, în vederea condamnării. Am contribuit la eforturile de  evaluare în teren (fact finding), prin Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și prin Mecanismul „Moscova” al OSCE. În data de 13 aprilie, misiunea de experți în evaluarea în teren a OSCE a dat publicității un raport meticulos și convingător despre modul în care Rusia a încălcat drepturile omului și dreptul internațional umanitar și a comis abuzuri legate de nerespectarea drepturilor omului. Raportul menționa dovezi ale faptului că civilii au fost luați în vizor ca ținte directe, ale atacurilor asupra instituțiilor medicale, ale violurilor, execuțiilor, jafurilor și ale deportării forțate a civililor în Rusia. Avocatul Poporului pentru drepturile omului din Ucraina a semnalat faptul că forțele armate ruse au reținut și au violat în repetate rânduri numeroase fete și femei, iar unele au rămas însărcinate, ulterior; s-a spus că intenția ar fi fost ca victimelor să le fie frică de sex, pe viitor, și să nu mai nască niciodată următoarea generație de copii ucraineni.

Există un consens puternic la nivel internațional că modul în care se comportă statul rus este intolerabil, iar cei care se fac răspunzători nu trebuie să rămână nepedepsiți, pentru că au dezlănțuit o asemenea violență și pentru că au încălcat flagrant principiile care stau la baza păcii și securității internaționale. Împreună cu aliații și partenerii noștri, vom continua să lucrăm pentru a trage la răspundere pe cei vinovați de comiterea de crime de război și alte atrocități în Ucraina, folosindu-ne de toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, inclusiv de urmărire penală, după caz. Este esențial ca cei din comunitatea internațională să continue să își coordoneze eforturile de adunare de dovezi despre aceste abuzuri, de analizare a probelor și de asigurare că sunt păstrate și catalogate. Mesajul nostru simplu către conducerea militară și politică a Rusiei, precum și către cei cu diferite funcții și grade militare, care comit crime de război sau alte atrocități este: lumea întreagă vă vede și veți fi trași la răspundere. Vom continua să furnizăm Ucrainei armele și echipamentele de care are nevoie pentru a se apăra și vom continua să oferim asistență umanitară pentru cei afectați de războiul brutal, lipsit de sens al Kremlinului.

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL17 mins ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

SUA20 mins ago

Secretarul de stat american: Putin a eșuat în obiectivul său strategic în Ucraina, acela de a pune capăt suveranității și independenței acestei țări

U.E.25 mins ago

Josep Borrell subliniază că extinderea UE cu țările care doresc și sunt capabile să îndeplinească condițiile nu este o „favoare”: Este în interesul nostru strategic

ROMÂNIA55 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu îl primește la București pe omologul sârb. Se va discuta parcursul european al Serbiei și viitorul proiectelor comune

G71 hour ago

G7: Johnson a arătat “entuziasm” pentru Comunitatea Politică Europeană propusă de Macron, care ar permite “reangajarea” Regatului Unit în Europa după Brexit

G72 hours ago

Liderii G7 îl ironizează pe Putin: “Ne păstrăm sacourile? Sau le scoatem?”/ “Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol”

ROMÂNIA13 hours ago

Nicolae Ciucă: Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane de dolari studiile pentru reactoare modulare în România confirmă soliditatea Parteneriatului Strategic

ROMÂNIA15 hours ago

Klaus Iohannis salută anunțul lui Joe Biden de la summitul G7: SUA vor aloca 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a dezvoltării unui reactor nuclear modular în România

G715 hours ago

Liderii G7 au lansat Parteneriatul pentru infrastructură globală. Construirea unui reactor nuclear modular în România, printre proiectele emblematice ce vor fi finanțate

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Președinta Comisiei Europene anunță că „impactul global negativ al războiului Rusiei în Ucraina” este în centrul discuțiilor de la summitul G7

INTERNAȚIONAL17 mins ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi4 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL6 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL7 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Team2Share

Trending