Connect with us

U.E.

”A face bine Europa”. Succesoarea Angelei Merkel răspunde scrisorii lui Macron: Europa noastră trebuie să devină mai puternică într-o lume minată de replieri protecţioniste şi naţionaliste

Published

on

Președintele Uniunii Creștin-Democrate din Germania (CDU, conservatoare), Annegret Kramp-Karrenbauer, succesoarea Angelei Merkel, a prezentat un plan privind Europa, în ton cu președintele francez Emmanuel Macron, dar diferit în domeniul social, anunță AFP, citat de Agerpres.

Europa noastră trebuie să devină mai puternică într-o lume minată de replieri protecţioniste şi naţionaliste, scrie Kramp-Karrenbauer într-un articol intitulat ”A face bine Europa”, în publicaţia Welt am Sonntag.

În perspectiva alegerilor europene ce vor avea loc în mai, ”preşedintele francez Emmanuel Macron a adresat un apel cetăţenilor Europei în urmă cu câteva zile, spunând că este urgent să se acţioneze. El are dreptate (…)”, estimează Kramp-Karrenbauer, aleasă în decembrie 2018 la conducerea CDU, cel mai mare partid din Germania.

Lidera CDU afimră că vrea să garanteze bazele prosperității europene, preconizează crearea ”unei pieţe comune pentru bănci” şi pledează pentru ”un pact european al climatului”.

Annegret Kramp-Karrenbauer, care, în calitate de lideră a conservatorilor, are mari şanse de a deveni viitorul cancelar al Germaniei după plecarea din post a Angelei Merkel, respinge totuşi unele propuneri franceze, precum cea referitoare la un salariu minim european şi avertizează în legătură cu spectrul privind mutualizarea datoriilor respinsă de către Germania.

Trebuie să ne sprijinim în mod consecvent pe un sistem al subsidiarităţii şi al responsabilităţilor proprii”, a estimat ea.

În viziunea lui Karrenbauer, ”centralismul european, etatismul european, mutualizarea datoriilor, europenizarea sistemelor sociale şi a salariului minim ar fi calea cea rea”.

În ceea ce privește securitatea și politica privind migrația, AKK are o poziție comună cu cea a lui Emmanuel Macron. ”Pentru a ne simţi în securitate în Europa, avem nevoie de frontiere externe mai sigure”, scrie lidera CDU, aprobând ideea unei poliţii a frontierelor comune.

Ea cere de asemenea ”un loc permanent comun în Consiliul de Securitate” al ONU, o revendicare a Berlinului ce datează de mult timp, dar Franţa doreşte să-şi menţină locul în forul mondial.

Articolul Annegretei Kramp-Karrenbauer vine după ce acum o săptămână președintele Emmanuel Macron, printr-o scrisoare publicată pe pagina Președinției franceze în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, le cerea cetățenilor europeni ”să nu lase naționaliștii să exploateze furia publică”.

”Vreau un proiect ambițios care le permite oamenilor să preia controlul înapoi”, scrie Macron pentru Le Parisien și The Guardian, într-un editorial în care face referire la apărarea libertății, la protejarea Europei și la refacerea spiritului progresului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Cancelarul german Olaf Scholz se declară încrezător că Suedia și Finlanda vor putea adera la NATO „foarte rapid”

Published

on

© NATO

Cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat marţi convins că Suedia şi Finlanda vor putea adera la NATO în curând, informează DPA, potrivit Agerpres.

„Am o mare încredere că acest lucru se va întâmpla foarte rapid”, a spus Scholz după o întrevedere, la Stockholm, cu şefa guvernului suedez Magdalena Andersson.

El nu a menţionat vreo dată anume, dar şi-a exprimat încrederea că cele şapte state membre ale Alianţei Nord-Atlantice care încă nu au ratificat aderarea Suediei şi a Finlandei vor face acest lucru în viitorul apropiat. El s-a referit la Turcia, care a blocat mult timp procedura de aderare.

De partea sa, Magdalena Andersson a dat asigurări că Suedia va respecta acordul convenit de Suedia şi Turcia şi i-a mulţumit lui Olaf Scholz pentru sprijinirea cererii de aderare la NATO.

Protocoalele de aderare la NATO în cazul Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles

23 de state din cele 30 au ratificat până acum protocoalele de aderare, printre care SUA, CanadaGermania, Lituania, Franţa,Italia și România, conform numărătorii ţinute de Adunarea Parlamentară a NATO. Toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, Finlanda şi Suedia să poată beneficia de prevederile articolului 5. Articolul 5 din tratatul Alianţei Nord-Atlantice prevede declanşarea unui răspuns comun în cazul unui atac împotriva unuia dintre membri.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 22 iulie decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea protocolului de aderare a Finlandei și a Suediei la NATO, punând capăt procedurii prin care care România a devenit unul dintre primele state aliate care au ratificat aderarea celor două țări scandinave la Alianța Nord-Atlantică.

Finlanda și Suedia au finalizat discuțiile de aderare la sediul NATO din Bruxelles, așa cum au convenit liderii NATO în declarația finală a summitului lor de la Madrid după soluționarea obiecțiilor Turciei. Ambele țări și-au confirmat în mod oficial dorința și capacitatea de a îndeplini obligațiile și angajamentele politice, juridice și militare pe care le presupune statutul de membru NATO.

Finlanda și Suedia au depus la 18 mai, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina.

Continue Reading

U.E.

Letonia, a treia țară din UE care organizează o strângere de fonduri pentru a cumpăra Ucrainei o dronă militară

Published

on

© Wikipedia

Letonia a dat marți, 16 august, startul unei campanii publice de strângere de fonduri pentru a achiziționa Ucrainei o dronă militară Bayraktar TB2, a anunțat ministrul apărării Artis Pabriks, într-un mesaj pe Twitter. Letonia este cea de-a treia țară a UE după Lituania și Polonia care organizează un astfel de eveniment. 

„Este important să arătăm sprijin Ucrainei pe termen lung -până când este complet eliberată de forțele de ocupație ruse”, a declarat ministrul leton.

 

În contextul continuării agresiunii rusești în Ucraina, cetățenii letoni sunt invitați să doneze pentru o dronă Bayraktar, pe care Ministerul Apărării intenționează să o achiziționeze din Turcia pentru a o dona Ucrainei.

„Bayraktar TB2″ (în turcă “purtător de steag”) este un vehicul aerian de luptă pilotat de la distanță (UAV)/dronă fabricată în Turcia. 

Citiți și Letonia trimite Ucrainei încă șase obuziere autopropulsate M109 și patru elicoptere militare Mi-17 și Mi-2

„Donând pentru Bayraktar-ul leton, avem, de asemenea, ocazia de a ne arăta sprijinul pentru Ucraina în acest război crud și, cu mâinile ucrainenilor, de a-i saluta pe ocupanții ruși!” spune Ralfs Eilands, unul dintre inițiatorii campaniei. Prietenul său ucrainean Volodymyr Biryukov, care este și ambasadorul proiectului, adaugă: „Sunt veșnic recunoscător pentru tot ceea ce a făcut deja Letonia pentru Ucraina! O vedem și o apreciem din adâncul inimii noastre. Acest sprijin este, de asemenea, foarte necesar pentru poporul meu. Ocupanții ruși și Vladimir Putin nu vor reuși niciodată, pentru că puternica armată ucraineană a dovedit deja că poate apăra nu numai Ucraina, ci și întreaga lume civilizată, democratică și, mai presus de toate, liberă!”

Letonia nu este prima țară ai cărei cetățeni au decis să își arate sprijinul pentru Ucraina prin colectarea de donații pentru această aeronavă de luptă fără pilot. Campanii similare au avut deja loc în țări precum Polonia, Lituania, Norvegia și Canada.

Continue Reading

U.E.

Eurostat: În iunie, UE a înregistrat un deficit al balanței comerciale de 34 miliarde de euro, în urma majorării importurilor de energie

Published

on

euro bani moneda
© Calea Europeană-Zaim Diana

Uniunea Europeană a înregistrat în iunie un deficit al balanţei comerciale de 34 miliarde de euro, faţă de un excedent de 14 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării importurilor de energie, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 224,9 miliarde de euro, în creştere cu 19,4% faţă de iunie 2021, în timp ce importurile UE au urcat cu 48,5%, până la 258,9 miliarde de euro.

În primele şase luni din 2022, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la importurile şi la exporturile de energie (care au o valoare mai scăzută), astfel încât UE a înregistrat un avans semnificativ al deficitului comercial în domeniul energiei (minus 290,8 miliarde de euro în perioada ianuarie – iunie 2022, comparativ cu minus 105,6 miliarde de euro în ianuarie – iunie 2021), scrie Agerpres.

În perioada ianuarie – iunie 2022, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 1.237,3 miliarde de euro (o creştere de 17,9% faţă de perioada similară din 2021), iar importurile s-au majorat la 1.438 miliarde de euro (un avans de 48,9% faţă de perioada ianuarie – iunie 2021).

Ca rezultat, UE a înregistrat un deficit în perioada ianuarie – iunie 2022 de 200,7 miliarde de euro, faţă de un excedent de 83,2 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

© Eurostat

Zona euro a înregistrat în iunie un deficit al balanţei comerciale de 24,6 miliarde de euro, faţă de un excedent de 17,2 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării importurilor de energie.

În perioada ianuarie – iunie 2022, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 1.393,1 miliarde de euro (o creştere de 18,7% faţă de perioada similară din 2021), iar importurile la 1.533,6 miliarde de euro (un avans de 43% faţă de perioada ianuarie – iunie 2021). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un deficit în ianuarie – iunie 2022 de 140,4 miliarde de euro, faţă de un excedent de 100,6 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

© Eurostat

În perioada ianuarie – iunie 2022, China şi SUA au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE în China au scăzut cu 0,4%, iar cele în SUA au crescut cu 29,1%, în timp ce importurile UE din China şi SUA au urcat cu 43,3% şi, respectiv, cu 51,1%. De asemenea, exporturile UE în Rusia au scăzut cu 30,4%, în timp ce importurile UE din Rusia s-au majorat cu 78,9%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că, în perioada ianuarie – iunie 2022, exporturile au crescut cu 25% (la 44,8 miliarde de euro), în timp ce importurile au urcat cu 29% (la 60,2 miliarde de euro). În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 15,4 miliarde de euro, comparativ cu 11,1 miliarde de euro în primele şase luni din 2021.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA1 day ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA5 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending