Connect with us

FONDURI EUROPENE

Absorbţie zero de fonduri europene în octombrie

Published

on

Absorbţie zero de fonduri europene în octombrie 2011. Plăţile intermediare realizate de Comisia Europeană au stagnat la 716 milioane de euro sau 3,7% din totalul fondurilor structurale puse la dispoziţia României pentru perioada 2007-2013, scrie cotidianul.ro.

Autorităţile au realizat, însă, plăţi de peste 100 de milioane de euro către beneficiari, astfel încât valoarea totală a acestora a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro.

Fondurile europene ar trebui să fie motorul economiei româneşti anul viitor, însă, pe moment, nu avem veşti prea bune de pe acest front.

În primele zece luni din acest an s-au făcut plăţi de numai 1,2 miliarde de euro către beneficiari, în condiţiile în care ţinta pe întreg anul este de trei miliarde de euro, arată datele Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Un singur program operaţional are şanse mari să-şi îndeplinească ţinta, cel de dezvoltare a resurselor umane. Pe alte programe importante, însă, absorbţia este mult în urmă. Programul operaţional regional, de exemplu, trebuia să facă plăţi de 1,3 miliarde de euro către beneficiari în acest an, dar a reuşit numai 390 de milioane de euro după primele 10 luni. În schimb, la nivelul absorbţiei efective de fonduri europene nu s-a înregistrat niciun progres în octombrie.

Avansurile şi plăţile intermediare eliberate de Comisia Europeană s-au menţinut la 716 milioane de euro sau numai 3,7% din totalul fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. Cu alte cuvinte, după aproape 5 ani în Uniunea Europeană, Comisia Europeană a plătit României doar a 27-a parte din suma pusă la dispoziţia ţării. Octombrie a fost prima lună în care Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a publicat situaţia plăţilor intermediare realizate de Comisia Europeană.

Autor: Dan Zavaleanu

Sursa foto: positivepersonalfinance.com

FONDURI EUROPENE

MIPE a încheiat consultările și dezbaterile publice privind planul de redresare de 30 miliarde de euro. Documentul actualizat va fi trimis Comisiei Europene

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene/ Facebook

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat seria de consultări interministeriale și dezbateri publice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proces demarat la finalul lunii ianuarie, imediat după aprobarea de către Guvernul României a Memorandumului „Mecanismul pentru elaborarea poziției Guvernului României cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență”, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Actualizarea PNRR urmărește să integreze criteriile stabilite recent prin Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență, precum și contribuția tuturor părților implicate în identificarea, conturarea și elaborarea de proiecte care să țintească reformarea celor mai importante sectoare din România.

„Am notat în toată această perioadă o serie de idei atât din mediul public cât și din cel privat care se pot transforma în reforme și investiții care să răspundă priorităților celor 6 piloni ai PNRR. Urmează partea de structurare și integrare a acestora într-un document coerent care să contureze reforme esențiale pentru România. Interesul participanților care au venit în număr impresionant arată că putem fi optimiști și mizăm pe implicarea reală al tuturor la implementarea acestor inițiative”, a spus Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

După stabilirea calendarului consultărilor, primele runde au vizat schimbul interministerial de idei și informații tehnice, fiind organizate grupuri de lucru pe fiecare domeniu tematic.

Tot în prima parte a lunii au fost organizate dezbaterile publice cu partenerii din mediul de afaceri și ONG-uri, în scopul identificării și centralizării  tuturor ideilor de reformă propuse pentru a fi incluse în PNRR.

La cele 13 dezbateri publice s-au înscris peste 3.900 de persoane, iar 78% dintre acestea s-au înscris la cel puțin două evenimente.

Dezbaterile au fost transmise live pe pagina de Facebook a MIPE. Acestea au adunat un total de 80.000 de vizionări în mediul online. De asemenea, în această perioadă au fost înregistrați peste 13.000 de noi utilizatori ai website-ului www.mfe.gov.ro.

La consultările și dezbaterile organizate pe parcursul a trei săptămâni au avut intervenții Dan Barna (viceprim-ministru), Raluca Turcan (ministrul Muncii și Protecției Sociale), Claudiu Năsui (ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului), Vlad Voiculescu (ministrul Sănătății), Nechita-Adrian Oros (ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), Dragoș Pîslaru (europarlamentar și raportor PE pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență), Elena Tudose (secretar de stat cabinet viceprim-ministru), Cristian Bușoi (președinte Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European), Silvia Dinică (senator), Raed Arafat (secretar de stat Ministerul Afacerilor Interne și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă), Gabriel Carnariu (președinte Consiliul Tineretului din România), Ciprian Păsăilă (secretar general Ministerul Tineretului și Sportului), Radu Szekely (secretar de stat Ministerul Educației), Andrei Popescu (coordonator Corpul European de Solidaritate), Emil Boc (președinte AMR) și alții.

„Avem o comunicare continuă cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a ne asigura că fiecare componentă și reformă propusă se încadrează în condiționalitățile cerute și de asemenea că toate propunerile respectă obligațiile de verde, digital precum și principiul de a nu afecta semnificativ mediul; totodată lucrăm împreună cu reprezentanții Comisiei și cu cei ai Ministerului de Finanțe la definitivarea mecanismului financiar și de implementare precum și la cel de control ale PNRR”, a declarat Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE.

Pe parcursul următoarelor două săptămâni, echipa MIPE dedicată pregătirii PNRR va integra propunerile primite în toată această perioadă iar documentul actualizat va fi transmis Comisiei Europene.

Reamintim faptul că, pentru a facilita transmiterea de propuneri pentru actualizarea PNRR, MIPE a pus la dispoziția tuturor celor interesați o fișă pentru reforme și investițiiDocumentul este disponibil aici: www.mfe.gov.ro/pnrr.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministerul Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidul de finanțare pentru spitale prin care acestea pot primi 50 de milioane de euro, fonduri europene, pentru creșterea siguranței pacienților

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru spitale, prin care acestea pot primi fonduri UE pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor ce asigură creșterea siguranței pacientului în spitalele din România.

Potrivit unui comunicat al MIPE, acest apel prin care sunt alocate 50 de milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM) vizează infrastructura de energie și gaze medicinale.

Ghidul solicitantului va sta în consultare publică timp de 15 zile, până la data de 7 martie, după care va fi pregătit și lansat apelul de finanțare.

Amintim că la începutul lunii februarie Guvernul României a aprobat un Memorandum propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu Ministerul Sănătății prin care se urgenta alocarea a 50 de milioane de euro, fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru creșterea siguranței pacienților în spitale.

Menționăm că o Ordonanță de Urgență care aborda o parte dintre aspectele acoperite de Memorandum a fost inițiată în noiembrie 2020, fiind ulterior blocată pe circuitul de avizare după două restituiri ale documentului de la Ministerul Sănătății către Ministerul Fondurilor Europene (din 23.11.2020 și din 09.12.2020).

Memorandumul aprobat la 3 februarie în guvern reprezenta astfel soluția necesară și suficientă pentru demararea proiectului care va pune la dispoziția spitalului fonduri semnificative.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Klaus Iohannis: Până în aprilie vom depune un plan național coerent la Comisia Europeană. Imediat după aprobare, vom implementa proiecte în spitale, școli, locuri de muncă și mediu

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că discuţiile avute în ultima perioadă cu membri ai Guvernului au vizat pregătirea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, arătând că aceste proiecte vor viza în principal spitalele, şcolile, mediul şi locurile de muncă și subliniind că până în luna aprilie România va avea “un plan național coerent care va fi depus la Comisia Europeană”.

“Am avut în ultimele zile o serie întreagă de discuții foarte importante și foarte bune cu premierul, cu miniștrii din Guvern, pentru a lămuri câteva chestiuni și pentru a găsi soluții, soluții pentru România, soluții pentru români. Tema principală a fost cum pregătim cel mai bine, rapid, bine gândit, proiecte pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, unde, știm cu toții, putem să obținem fonduri europene semnificative. Avem la dispoziție peste 30 – atenție – 30 de miliarde de euro, care pot fi folosiți pentru a pune la punct lucrurile la noi în țară, pentru a ieși cu bine din pandemie și din criza economică generată de pandemie. Sunt oportunități uriașe și vrem să le folosim. Vrem să folosim acești bani pe mai multe paliere și vreau să menționez doar câteva care au fost tema discuțiilor din ultimele zile”, a spus președintele.

Iohannis a avut marți o ședință de lucru cu prim-ministrul Florin Cîțu, cu vicepremierul Dan Barna și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene Cristian Ghinea pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență pe care România trebuie să-l prezinte Comisiei Europene și prin intermediul căruia va putea beneficia de 30,44 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Miercuri, șeful statului a avut două întâlniri de lucru cu premierul Florin Cîțu, cu vicepremierul Dan Barna, cu ministrul sănătății Vlad Voiculescu, cu ministrul muncii Raluca Turcan și cu ministrul economiei Claudiu Năsui.

Președintele a punctat că sunt necesare investiții în domeniile sănătății, locurilor de muncă, școlilor și mediului.

Este nevoie de investiții semnificative în spitalele din România, în sistemul de sănătate publică din România”, a declarat șeful statului.

“O a doua zonă pe care am discutat-o și unde sunt foarte hotărât să găsim împreună soluțiile cele mai bune este zona locurilor de muncă. Foarte mulți români și-au pierdut deja locul de muncă, din cauza pandemiei sau a crizei economice generate de pandemie, și unii, din păcate, sunt și acum în pericol în continuare să-și piardă locul de muncă, deci, este vital pentru noi toți să dezvoltăm mecanisme prin care dezvoltăm locuri de muncă, încurajăm antreprenorii să creeze locuri de muncă pentru românii loviți de pandemie”, a completat el.

Klaus Iohannis s-a referit și la investițiile în sistemul educațional, el abordând acest subiect și într-o declarație de presă susținută săptămâna trecută după o întâlnire cu ministrul Sorin Cîmpeanu.

“Sistemul românesc de învățământ are nevoie de foarte mulți bani. Dacă ne gândim doar la siguranța elevilor, este nevoie, deci, și aici de foarte multe investiții, pentru a nu avea incendii, pentru a nu avea accidente în școli, pentru a avea școli autorizate, pentru a avea elemente simple: să eliminăm încălzirea pe lemne, să eliminăm toaletele din spatele curților și așa mai departe. Pe de altă parte, avem nevoie de materiale didactice moderne, avem nevoie de școli noi, avem nevoie de școli verzi, școli care sunt exemple pentru alții cum putem să ne implicăm pentru mediu”, a arătat președintele.

Șeful statului a mai subliniat că România are nevoie de programe serioase, sustenabile pentru un mediu sănătos, dând ca exemplu programe de împădurire.

“Aceste teme ne preocupă și, până în aprilie, vom avea un Plan Național coerent, care va fi depus la Comisia Europeană și, imediat după ce se primesc toate aprobările necesare, vom începe implementarea – în spitale, în școli, în locuri de muncă și pentru mediu. Sunt doar câteva, vom avea în cadrul acestui Plan și multe alte zone, care sunt extrem de importante pentru români și, la momentul respectiv, voi relua aceste chestiuni”, a completat președintele.

Din Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), România va beneficia de 30,44 miliarde de euro, iar pentru accesarea lor este necesar să prezinte Comisiei Europene un Plan Național de Redresare și Reziliență până la data de 30 aprilie 2021.

Suma menționată este distribuită astfel: 13,77 miliarde de euro sunt structurați sub formă de granturi și 16,67 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Potrivit Parlamentului European, se pot finanța prin MRR și proiecte conexe demarate la 1 februarie 2020 sau ulterior.

Finanțarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii pot cere o prefinanțare de până la 13% pentru planurile lor de redresare și reziliență.

La nivel național, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat recent consultările între ministere, în plan tehnic, pe grupuri de lucru pe domenii, pentru identificarea priorităților și proiectelor care vor fi incluse în versiunea actualizată a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

O primă versiune a acestui plan, lansată în consultare publică anul trecut de fostul guvern PNL sublinia că PNRR va aloca minim 37% din buget pentru schimbări climatice și minim 20% pentru digitalizare, pentru a respecta ambițiile emblematice ale Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen privind tranziția verde și digitală, asumate și de Consiliul European și de Parlamentul European.

În total, însă, României vor reveni 79,94 miliarde de euro, restul fondurilor având ca sursă de proveniență Politica de Coeziune, Politica Agricolă Comună și Fondul pentru o Tranziție Justă (FTJ).

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, care reunește alocările totale ale MRR, Politicii de Coeziune, Politicii Agricole comune și FTJ, anvelopa bugetară a UE va fi de 1.411,5 miliarde de euro, României revenind 79,94 miliarde de euro, reprezentând 5,66%.

Cele 79,94 miliarde de euro de care va putea beneficia România vor fi distribuite astfel: 30,44 miliarde din MRR (reprezentând 4,52% din acest instrument), 28,22 miliarde din fondurile de coeziune (reprezentând 7,52%), 19,34 miliarde din politica agricolă comună (reprezentând 5,58%) și 1,94 miliarde din Fondul pentru o Tranziție Justă (reprezentând 11,09%).

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL33 mins ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

INTERNAȚIONAL48 mins ago

Președintele Joe Biden: SUA nu vor accepta niciodată anexarea ilegală a Crimeei. Crimeea este Ucraina

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

U.E.2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

ROMÂNIA17 hours ago

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Dragoș Pîslaru17 hours ago

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Vasile Blaga18 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: „La fel ca strategia comună privind vaccinarea, UE are nevoie de o strategie unică în implementarea certificatelor de vaccinare”

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE21 hours ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE23 hours ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache23 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA4 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL5 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending