Connect with us

INTERNAȚIONAL

Acord între Israel și Hamas pentru încetarea focului în Gaza începând de vineri

Published

on

israel-gaza-rocket_2399203b

Foto: blogs.telegraph.co.uk

Israelul și gruparea islamistă Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea focului pe termen nelimitat în Fâșia Gaza, începând de vineri, ora 03.00 GMT, a anunțat un responsabil israelian sub rezerva anonimatului, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Protagoniștii conflictului “au ajuns la un acord pentru un armistițiu începând de vineri, la 06.00 dimineața (ora locală)”,  a indicat sursa citată.

Hamas, care a respins la începutul săptămânii o primă inițiativă de încetare a focului formulată de Egipt și acceptată de Israel, nu a confirmat încă acordul.

Cele două tabere au convenit asupra unui armistițiu umanitar de cinci ore joi, programat între orele 07.00 și 12.00 GMT. De la declanșarea conflictului, la 8 iulie, peste 230 de palestinieni au fost uciși în bombardamentele israeliene din Fâșia Gaza, enclavă controlată de gruparea Hamas.

Armata israeliană și mișcarea palestiniană Hamas au confirmat încetarea atacurilor joi, la ora 07.00 GMT, conform unui armistițiu din motive umanitare cerut de ONU. Armata ‘suspendă atacurile până la ora 15.00 (12.00 GMT) pentru a respecta un armistițiu umanitar. Dacă Hamas încalcă acest acord de încetare a violențelor, armata va riposta’, au indicat surse militare israeliene.

INTERNAȚIONAL

Ziua ONU | UE, hotărâtă să sprijine în continuare ONU pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă 

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Cu ocazia aniversării a 76 de ani de la înființarea Organizației Națiunilor Unite, Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, a transmis că parteneriatul „puternic și dinamic” între UE și ONU este mai important ca niciodată, se arată în comunicatul oficial.

„ Împreună, trebuie să răspundem crizelor, amenințărilor și provocărilor globale care nu pot fi abordate de o singură țară, fie că este vorba de schimbările climatice și de pierderea biodiversității sau de lupta împotriva pandemiei COVID-19”, a transims șeful diplomației UE.

Raportul Secretarului General al ONU privind Agenda comună cu UE reprezintă o oportunitate de a transforma sistemul ONU și de a-l orienta către aceste obiective: „Prin urmare, UE va continua să se angajeze ca un propulsor al schimbărilor pozitive, într-un moment în care deciziile pe care le vom lua vor determina un progres sau o prăbușire pentru sistemul internațional. Generațiile următoare vor trebui să se confrunte cu implicațiile acțiunilor noastre. Acestea au nevoie de o Organizație a Națiunilor Unite echipată pentru a face față provocărilor viitorului.”

„Cu ocazia Zilei ONU, felicităm ONU și personalul său pentru activitatea vitală pe care o desfășoară în întreaga lume, din Afganistan până în Mali. UE este hotărâtă să continue să sprijine ONU ca forum indispensabil și ca forță motrice în spatele unui multilateralism cu adevărat incluziv și în rețea pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă pentru toți”, a conchis acesta.


Potrivit MAE, Denumirea de Naţiunile Unite a fost folosită pentru prima oară în Declaration by United Nations de la 1 ianuarie 1942, când reprezentanţii a 26 de naţiuni au exprimat angajamentul guvernelor lor de a continua lupta împreună împotriva Puterilor Axei.

ONU a început să existe oficial la 24 octombrie 1945, când Carta Organizaţiei a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi de o majoritate a celorlalţi semnatari. Ziua ONU este sărbătorită la 24 octombrie a fiecărui an.

Secretarul General al ONU este domnul António Guterres – Portugalia (de la 1 ianuarie 2017), ales de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pentru un mandat de cinci ani. 

Sediul principal al ONU se află la New York (United Nations Headquarters). Alte două sedii majore se află la Geneva (United Nations Office at Geneva), în clădirea fostei Societăţi a Naţiunilor (Palais des Nations) şi la Viena (United Nations Office at Vienna), în cadrul Vienna International Centre.

În ultimii ani, ONU şi-a multiplicat activităţile vizând promovarea dialogului intercultural şi inter-religios şi cooperarea pentru promovarea toleranţei, înţelegerii şi diversităţii culturale. Importanţi actori din sistemul ONU, precum UNESCO, Alianţa Civilizaţiilor şi FNUAP, lucrează în acest domeniu. La 17 decembrie 2007, Adunarea Generală a ONU a proclamat anul 2010 drept „Anul Internaţional al apropierii între culturi” (citeşte mai departe – Alianţa Civilizaţiilor).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

De astăzi, cetățenii Croației pot călători în SUA fără viză. Cel mai nou stat UE devine cel de-al 40-lea membru al Programului Visa Waiver

Published

on

© US Embassy Zagreb/ Facebook

Din această sâmbătă, cetăţenii Croaţiei pot călători în Statele Unite fără a obţine viză, potrivit ambasadei americane la Zagreb, informează agenţia de presă MIA și Agerpres.

Decizia în cadrul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) îi include pe cetăţenii croaţi care călătoresc în SUA pentru turism sau afaceri până la 90 de zile, relatează ziarul croat Jutarnji List.

Reamintim că în urmă cu patru săptămâni, statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile

Conform unui comunicat al DHS, Mayorkas, în coordonare cu secretarul de stat Antony Blinken, a desemnat Croația ca nou participant la Programul de Visa Waiver (VWP).

Începând cel târziu de la 1 decembrie 2021, Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi actualizat pentru a permite cetățenilor și resortisanților Croației să solicite să călătorească în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile fără a obține o viză americană.

Desemnarea Croației ca participant la VWP reprezintă un pas important în direcția consolidării în continuare a cooperării economice și de securitate de lungă durată dintre Statele Unite și Croația, arată sursa citată.

„Desemnarea Croației ca nou participant la Programul Visa Waiver este o recunoaștere importantă a intereselor economice și de securitate comune ale țărilor noastre. Felicit Croația pentru că a devenit cel de-al 40-lea membru al VWP, după ce a îndeplinit cerințe stricte, și aștept cu nerăbdare să continuăm să cooperăm îndeaproape în ceea ce privește prioritățile-cheie”, a declarat secretarul Mayorkas.

Prim-ministrul croat Andrej Plenković a confirmat luna trecută faptul că cetățenii croați pot călători fără viză pentru SUA și că o decizie ar trebui să fie luată în următoarele câteva zile.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunțat la începutul lunii august nominalizarea Croației în programul Visa Waiver, una dintre ultimele patru țări din Uniunea Europeană, între care și România, care nu fac parte din programul american de exceptare a vizelor pentru a călători pe teritoriul Statelor Unite.

Croaţia a făcut în luna octombrie a anului trecut un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor. Includerea Croației în acest program urmează unei decizii din 2019, când Polonia a fost primită în cadrul Visa Waiver.

După desemnarea Croației în programul Visa Waiver, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză.

Dintre cele patru state, Croația este cel mai nou membru al UE, din anul 2013.

Includerea celor patru țări UE în programul Visa Waiver s-a aflat pe masa discuțiilor și la summitul dintre Uniunea Europeană și SUA din luna iunie, de la Bruxelles, dar și la reuniunea ministerială UE – Statele Unite

„Salutăm progresele înregistrate de Statele Unite și de UE în direcția îndeplinirii de către alte state membre ale UE a cerințelor necesare pentru călătoriile fără viză în Statele Unite”, au consemnat președintele american Joe Biden și liderii Comisiei Europene și Consiliului European.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Turcia: Ambasadorii ai 10 țări, printre care SUA și Germania, vor fi declarați ”persona non grata” de conducerea de la Ankara

Published

on

© Presidency of the Republic of Turkey

Ambasadorii din 10 țări care au făcut apel pentru eliberarea activistului turc Osman Kavala vor fi declarați „persona non grata”, a declarat sâmbătă președintele Recep Erdogan, relatează DW.

Această desemnare este un termen diplomatic care semnifică primul pas înainte de expulzare.

„I-am ordonat ministrului nostru de externe să îi declare pe acești 10 ambasadori persona non grata cât mai curând posibil”, a declarat Erdogan.

Kavala se află în închisoare de la sfârșitul anului 2017, fiind acuzat de finanțarea protestelor din 2013 și de participarea la o lovitură de stat eșuată în 2016, pe care o neagă.

Ambasadorii în cauză sunt reprezentanții la Ankara ai SUA, Germaniei, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Olandei, Noii Zeelande, Norvegiei și Suediei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL6 hours ago

Ziua ONU | UE, hotărâtă să sprijine în continuare ONU pentru o lume mai sigură, mai stabilă și mai prosperă 

Gheorghe Falcă8 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Europa susține proiectele verzi de transport, iar Aradul se dezvoltă în această direcție

U.E.9 hours ago

Mateusz Morawiecki: Voi face totul pentru ca fondurile europene cuvenite Poloniei să nu fie ”blocate”

Corina Crețu9 hours ago

Corina Crețu, apel la conducerea țării să aloce educației 6% din PIB: Pandemia a accentuat decalajul educațional în UE

PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Turcia | Parlamentul European reacționează în cazul ambasadorilor expulzați: UE nu se va lăsa intimidată

U.E.10 hours ago

Viktor Orban, discurs în fața a mii de simpatizanți: Lupt pentru o Europă care sprijină familia formată dintr-un bărbat și o femeie

PARLAMENTUL EUROPEAN11 hours ago

Tinerii europeni au militat pentru o Europă federală în cea de-a doua sesiune plenară a Conferinței privind Viitorul Europei

ROMÂNIA12 hours ago

MIPE: România mai are de îndeplinit 16 condiții favorizante pentru a putea atrage fonduri europene în perioada 2021-2027

INTERNAȚIONAL1 day ago

De astăzi, cetățenii Croației pot călători în SUA fără viză. Cel mai nou stat UE devine cel de-al 40-lea membru al Programului Visa Waiver

INTERNAȚIONAL1 day ago

Turcia: Ambasadorii ai 10 țări, printre care SUA și Germania, vor fi declarați ”persona non grata” de conducerea de la Ankara

NATO2 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN2 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ3 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi3 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi4 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO4 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

Team2Share

Trending