Connect with us

INTERNAȚIONAL

Acord între Senatul SUA și Casa Albă pentru un plan de relansare de 2.000 de miliarde de dolari: ”Va fi cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite”

Published

on

© The White House/ Flickr

Liderul majorităţii republicane din Senatul american, Mitch McConnell, a anunţat miercuri că s-a ajuns la un acord cu privire la un plan “istoric” de 2.000 miliarde de dolari cu democraţii şi cu Casa Albă pentru relansarea economiei Statelor Unite, puternic lovită de pandemia provocată de noul coronavirus, transmite AFP.

“După zile de discuţii intense, Senatul a ajuns la un acord între cele două partide cu privire la un plan istoric de sprijin în faţa acestei pandemii. Vom aproba acest text mai târziu în cursul zilei de astăzi”, a declarat senatorul republican Mitch McConnell în hemiciclul Senatului, conform Agerpres.

Conform NBC News, McConnell a mai adăugat că ”în practică” acesta este un ”nivel de investiții de război pentru națiunea noastră”.

Acordul va trebui aprobat ulterior şi de Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, înainte de a fi promulgat de preşedintele Donald Trump.

”Acest plan va reprezenta cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite destinat economiei reale”, a declarat marţi seară consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow. ”Avem nevoie urgent de această lege pentru a întări economia, a injecta lichidităţi şi a stabiliza pieţele financiare pentru a traversa această perioadă dificilă”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

Măsurile includ ajutoare distribuite direct americanilor, credite pentru întreprinderile mici şi pentru marile companii, cum sunt cele din sectorul aerian, precum şi mai multe resurse financiare pentru spitale, a indicat Larry Kudlow.

Reamintim faptul că peşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat săptămâna trecută un plan destinat trimiterii “imediate” de cecuri către cetăţenii americani, în ideea de a limita şocul economic provocat de criza coronavirusului, fiind vorba despre sume de peste 1.000 de miliarde de dolari.

Anterior, presa americană a relatat că Administraţia Trump va cere Congresului SUA să aprobe un plan de relansare economică în valoare de 850 miliarde dolari pentru a opri prăbuşirea economică provocată de pandemia de coronavius. Acest potențial pachet financiar urmează altor măsuri excepționale luate în ultima săptămână.

Rezerva Federală și Trezoreria SUA au anunțat noi măsuri excepţionale pentru creşterea lichidităţii pieţelor financiare, în valoare de peste 500 de miliarde de dolari.

De asemenea, Rezerva Federală a lansat tot arsenalul său monetar, cu o reducere a dobânzii de referinţă cu un punct, până la 0 % şi o injecţie de lichiditate de 700 miliarde dolari în active, pentru a încerca să stopeze scăderea pieţelor financiare şi teama faţă de o frânare a economiei mondiale.

Pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în regiunea Wuhan din China în luna decembrie a anului trecut, a devenit provocare globală, afectând 192 de țări și teritorii. Cele mai multe cazuri de infectare sunt înregistrate încă în China (peste 81.000), care se află pe o curbă descedentă a cazurilor de infectare. La nivel mondial, sunt peste 420.000 de cazuri de infectare, dintre care peste 19.000 de decese și peste 109.000 de cazuri vindecate.

Între timp, Europa a fost declarată epicentrul acestei pandemii de către Organizația Mondială a Sănătății, iar toate țările Uniunii Europene au cazuri active de infectare cu virusul SARS-COV-2. De asemenea, numărul deceselor din Europa l-a depășit pe cel din Asia, unde au apărut primele cazuri de infectare cu Covid-19. Totodată, Italia a depășit China la numărul de decese.

În Europa, cele mai afectate țări sunt Italia (peste 69.000 de cazuri și peste 6.000 de decese), Spania (peste 42.000 de cazuri și peste 2.900 de decese), Germania (peste 33.000 de cazuri și 159 decese) și Franța (peste 22.000 de cazuri și peste 1.100 de decese).

În Statele Unite sunt peste 55.000 de cazuri și peste 780 de decese, iar în Marea Britanie peste 8.000 de cazuri și peste 400 de decese.

Evoluția pandemiei de COVID-19 la nivel mondial este disponibilă aici.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru 6 octombrie

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în data de 6 octombrie, începând cu ora 13:00, “pentru a analiza problematici care privesc apărarea țării și securitatea națională”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în data de 6 octombrie a.c., începând cu ora 13:00, pentru a analiza problematici care privesc apărarea țării și securitatea națională”, potrivit sursei citate.

Ultima reuniune CSAT a avut loc la finalul lunii mai, când membrii Consiliului au analizatat noua Strategie Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, au aprobat Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă și au decis reducerea numărul de efective militare române care vor participa, în anul 2021, la misiunile și operațiile în teatrele militare globale.

Ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt conduse de președintele Klaus Iohannis, care ocupă și funcția de președinte al CSAT, iar componența CSAT îi cuprinde pe prim-ministrul Ludovic Orban, vicepreședintele CSAT, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul finanțelor, Florin Cîțu, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Gabriel Vlase, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Ion Oprișor, și secretarul CSAT, generalul Mihai Șomordolea.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministrul Bogdan Aurescu a prezidat reuniunea statelor OCEMN: România, angajată activ în stimularea cooperării regionale în regiunea extinsă a Mării Negre

Published

on

© Bogdan Aurescu/ Twitter

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a prezidat vineri, în marja segmentului la nivel înalt al celei de-a 75-a Sesiuni a Adunării Generale ONU, reuniunea informală, în format videoconferinţă, a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) din statele membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

La reuniune au mai participat miniștrii afacerilor externe din Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Moldova, Federația Rusă și Republica Turcia și adjuncți ai miniștrilor de externe din Grecia, Georgia, Albania, Bulgaria, Serbia și Ucraina. Invitat special al reuniunii a fost Comisarul european pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi.

Dezbaterile din cadrul Consiliului Ministerial informal s-au concentrat asupra modalităților în care OCEMN poate răspunde eficient și coordonat pe dimensiunea regională de cooperare în vederea gestionării implicațiilor socio-economice ale crizei generate de pandemia de COVID-19. Reuniunea a reprezentat, deopotrivă, și un moment de bilanț de etapă al principalelor activități și inițiative ale Preşedinţiei-în-Exerciţiu a României la OCEMN pe parcursul primului semestru al anului curent.

În intervenția sa, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reconfirmat angajamentul activ al României pentru stimularea cooperării regionale în regiunea extinsă a Mării Negre, consecvent unei agende substanțiale pe dimensiunea economică a cooperării, precum și ca modalitate de promovare a stabilității și prosperității în această regiune de interes strategic pentru România.

Șeful diplomației române a evidențiat că, în baza acestui angajament constructiv şi ca expresie a responsabilității sale la nivel regional, România a decis prelungirea, cu titlu excepțional, a mandatului naţional de Președinție-în-Exercițiu și pentru semestrul al II-lea al anului 2020, ca urmare a obținerii de către România a acordului tuturor statelor membre asupra unei soluții-pachet de natură să asigure continuitatea președințiilor-în-exercițiu ulterioare. Demersurile susținute întreprinse de România pentru identificarea unei formule consensuale de asigurare a continuității mandatelor viitoare de conducere ale Organizației, începând cu 1 ianuarie 2021, au condus, astfel, la deblocarea impasului instituțional prin agrearea următoarelor Președinții, asumate succesiv de Albania, Georgia și R. Moldova.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a susținut, totodată, valoarea adăugată a cooperării economice interguvernamentale la nivel regional, în sprijinul eforturilor naționale de redresare socio-economică în urma crizei pandemice. Șeful diplomației române a subliniat că provocările actuale reprezintă un test al solidarității și, implicit, al capacității statelor membre OCEMN de cooperare și coordonare pe palier regional, cu scopul realizării unui răspuns eficient la această criză.

Ministrul Aurescu a evidențiat asistența macrofinanciară oferită de UE în sprijinul statelor partenere din cadrul Parteneriatului Estic și Balcanii de Vest, cu obiectivul combaterii pandemiei și redresării socio-economice, inițiativă ce reflectă atât solidaritatea UE față de statele partenere, cât și importanța acordată de Uniune dezvoltării sustenabile a regiunii Mării Negre per ansamblu. De asemenea, a menționat și sprijinul – financiar și ca asistență medicală – semnificativ pe care România l-a oferit, pe linie bilaterală, unor state membre OCEMN, precum Republica Moldova.

Pe dimensiunea cooperării la nivelul OCEMN, ministrul Bogdan Aurescu, a indicat importanța necesității formulării unor priorități de acțiune inovatoare în cadrul OCEMN și a eficientizării coordonării între statele membre în vederea gestionării consecințelor socio-economice ale pandemiei la nivel regional, prin încurajarea schimbului de bune practici sau prin lansarea unor formate mai flexibile de cooperare în cadrul OCEMN.

Ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat sprijinul continuu al României pentru dezvoltarea pragmatică și flexibilă a interacțiunii OCEMN – UE, care contribuie la consolidarea dimensiunii comune de acțiune în regiune vizând implementarea de proiecte concrete în domenii sectoriale, prin valorificarea oportunităților oferite de politicile, inițiativele și instrumentele financiare alocate de UE pentru dezvoltarea sustenabilă la Marea Neagră. A accentuat relevanța pentru regiune a impulsionării cooperării pragmatice inițiate în cadrul Agendei Maritime Comune la Marea Neagră și a Agendei Strategice de Cercetare şi Inovare la Marea Neagră, documente adoptate la București, în mai 2019, pe perioada Președinției române a Consiliului UE.

În concordanță cu priorităţile de agendă ale Preşedinţiei-în-Exercițiu române în ce privește obiectivul de impulsionare a interacţiunii OCEMN-UE, la reuniunea informală a Consiliului Ministerial a participat şi comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi, care a prezentat activităţile Comisiei Europene în planul cooperării concrete cu OCEMN.

Discursul complet al ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în limba engleză se regăsește aici.

România este stat fondator al OCEMN și a preluat mandatul de Președinție-în-Exercițiu la data de 1 ianuarie 2020, pentru a șasea oară de la instituționalizarea Organizației, în anul 1992. Mandatul a fost prelungit, în condiții excepționale, până la 31 decembrie 2020, în scopul asigurării continuității președințiilor-în-exercițiu ale organizației.

Sub motto-ul ,,Bridging Shores Enhancing Cohesion”, Președinția-în-Exercițiu a României a acționat în cursul anului 2020 în vederea impulsionării cooperării orientate spre rezultate tangibile pentru regiune, mai ales în contextul confruntării acesteia cu provocările fără precedent legate de pandemia de COVID-19.

Astfel, România s-a implicat activ, în colaborare cu Secretariatul Organizației și cu statele membre, pentru stimularea încrederii reciproce și încurajarea unui dialog autentic și constructiv, creșterea profilului și relevanței Organizației, dezvoltarea unei cooperări flexibile și pragmatice între OCEMN și UE, acordând o atenție deosebită domeniilor cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii: transporturi și conectivitate; protecția mediului înconjurător; schimbări climatice și energie verde; competitivitate.

Procesul de Cooperare la Marea Neagră a fost lansat prin semnarea Declarației de la Istanbul, la 25 iunie 1992, cu obiectivul de a accelera dezvoltarea economică și socială a statelor membre, cu scopul realizării unui grad superior de integrare în economia europeană și mondială, prin intensificarea cooperării multilaterale și folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică și complementaritatea economiilor naționale.

La 5 iunie 1998, statele participante au semnat Carta OCEMN, marcând transformarea inițiativei politice într-o Organizație internațională cu caracter regional. În prezent, OCEMN cuprinde 12 state membre, respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Ucraina și Serbia.

Continue Reading

SUA

Sondaj YouGov: Barack şi Michelle Obama sunt cele mai admirate personalităţi din lume în 2020

Published

on

© Barak Obama - Facebook

Barack şi Michelle Obama sunt cele mai admirate personalităţi din lume, conform unei anchete realizate de institutul de sondare a opiniei publice YouGov publicat vineri, informează DPA și Agerpres.

Conform YouGov, este pentru prima dată când fostul preşedinte american ajunge pe prima poziţie în topul celor mai admiraţi bărbaţi din lume de când a fost lansată iniţiativa, în 2014, detronându-l pe fondatorul Microsoft, miliardarul Bill Gates, care ocupă acum cea de-a doua poziţie în topul celor mai admiraţi bărbaţi.

Michelle Obama se află în fața actriței Angelina Jolie și a Reginei Elisabeta aII-a, pe lista celor mai admirate femei din 2020.

© YouGov

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA1 week ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru1 week ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș1 week ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

U.E.1 week ago

Grecia: Președintele Consiliului European îndeamnă statele membre să se mobilizeze pentru primirea de migranți după incendiul din tabăra Moria

U.E.2 weeks ago

Statele membre din sudul UE susțin îndemnul Franței la sancțiuni economice suplimentare împotriva Turciei

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, amendament care prevede alocarea a 10% din planurile de redresare economică ale statelor din UE pentru măsuri care vizează tinerii

Advertisement
Advertisement

Trending