Acţiunile europene au scăzut la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni, urmând tendinţa negativă a bursei de pe Wall Street

Acţiunile celor mai mari companii europene au scăzut joi la cel mai redus nivel din ultimele peste 20 de luni, urmând tendinţa negativă a bursei de pe Wall Street, vânzările fiind declanşate de îngrijorarea provocată de creşterea randamentelor titlurilor Trezoreriei SUA, transmite Ziare.com, citând Reuters.

Toate sectoarele sunt tranzacţionate în scădere în Europa, iar cele mai afectate sunt titlurile companiilor din sectorul tehnologic, care au continuat declinul accentuat al acţiunilor de profil din SUA.

Indicele sectorului tehnologiei din Europa. SX8P a coborât cu 2,4%, chiar dacă acţiunile Ingenico au avansat cu 8,5% după ce Natixis a anunţat că analizează o fuziune între divizia sa de plăţi cu această companie financiară şi de plăţi.

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 1,4%, la cel mai redus nivel atins după ianuarie 2017. Toţi indicii de referinţă din Europa au scăzut cu peste 1%.

Sectoarele considerate sigure în perioadele incerte, cum este cel al sănătăţii au scăzut la rândul lor, dar mai puţin, înregistrând performanţe superioare pieţei.

Acţiunile Bayer au urcat cu 5,6% după ce divizia Monsanto a obţinut dreptul, printr-o decizie preliminară în justiţie, pentru un nou proces referitor la plata unor despăgubiri de 250 de milioane de dolari într-un proces din SUA legat de un pesticid.

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.