Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Actul european pentru piețele digitale intră marți în vigoare: Legislația va pune capăt practicilor neloiale ale marilor platforme globale pe piața unică UE

Published

on

© European Union, 2015

Regulamentul Uniunii Europene privind piețele digitale, adoptat în timp record de instituțiile UE și care cuprinde norme pentru controlorii de acces pentru a asigura intrarea în vigoare a piețelor deschise, intră marți, 1 noiembrie, în vigoare, informează Comisia Europeană într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Noul regulament va pune capăt practicilor neloiale ale întreprinderilor care acționează în calitate de controlori de acces în economia platformelor online. Acesta a fost propus de Comisie în decembrie 2020 și aprobat de Parlamentul European și de Consiliu în timp record, în martie 2022.

Regulamentul privind piețele digitale definește situațiile în care o platformă online mare poate fi considerată controlor de acces. Sunt vizate platformele digitale ce reprezintă un loc de întâlnire important al utilizatorilor comerciali cu consumatorii și care, din poziția de care beneficiază, pot acționa ca un organ de reglementare privat, generând astfel blocaje în economia digitală. Pentru a aborda aceste aspecte, Regulamentul privind piețele digitale va defini o serie de obligații pe care acești controlori de acces vor trebui să le respecte, inclusiv interzicerea anumitor comportamente ale acestora. 

Desemnarea controlorilor de acces   

Societățile care operează unul sau mai multe dintre așa-numitele „servicii de platformă esențiale” enumerate în DMA sunt considerate controlori de acces dacă îndeplinesc cerințele descrise mai jos. Sunt vizate: serviciile de intermediere online, cum ar fi magazinele de aplicații, motoarele de căutare online, serviciile de socializare în rețea, anumite servicii de mesagerie, serviciile platformelor de partajare a materialelor video, asistenții virtuali, browserele web, serviciile de cloud computing, sistemele de operare, piețele online și serviciile de publicitate.

Există trei criterii principale pe baza cărora o societate se încadrează în domeniul de aplicare al DMA:

  1. să fie suficient de mare încât să aibă un impact pe piața internă – atunci când societatea realizează o anumită cifră de afaceri anuală în Spațiul Economic European (SEE) și furnizează un serviciu de platformă esențial în cel puțin trei state membre ale UE;
  2. să controleze un canal important prin care întreprinderile utilizatoare intră în legătură cu consumatorii finali – în cazul în care societatea furnizează un serviciu de platformă esențial lunar unui număr de peste 45 de milioane de utilizatori finali activi stabiliți sau situați în UE și anual unui număr de peste 10 000 de utilizatori comerciali activi stabiliți în UE;
  3. să dețină o poziție solidă și durabilă – în cazul în care societatea a îndeplinit al doilea criteriu în ultimii trei ani.

O listă clară a ceea ce este și ceea ce nu este permis 

DMA stabilește o listă de acțiuni permise și acțiuni interzise pe care controlorii de acces vor trebui să le respecte în operațiunile lor zilnice pentru a asigura piețe digitale echitabile și deschise. Aceste obligații vor contribui la deschiderea de posibilități pentru întreprinderi de a contesta piețele și de a rivaliza cu controlorii de acces pe baza calității produselor și serviciilor lor, ceea ce va genera mai mult spațiu de inovare.

Atunci când un controlor de acces adoptă practici precum favorizarea propriilor servicii sau împiedicarea utilizatorilor comerciali ai serviciilor lor să ajungă la consumatori, acest lucru poate împiedica concurența, conducând la mai puțină inovare, la produse sau servicii de o calitate mai scăzută și la prețuri mai mari. Atunci când un controlor de acces se angajează în practici neloiale, cum ar fi impunerea unor condiții de acces inechitabile la magazinul său de aplicații sau împiedicarea instalării de aplicații din alte surse, se poate ajunge în situația ca prețurile plătite de consumatori să fie mai mari sau ca aceștia să fie privați de beneficiile pe care le-ar fi putut avea dacă ar fi avut acces la servicii alternative.

Etapele următoare 

Odată cu intrarea sa în vigoare, DMA va intra în etapa crucială de punere în aplicare: va începe să se aplice în termen de șase luni, adică începând cu data de 2 mai 2023. În termen de două luni de la această dată, adică cel târziu până la 3 iulie 2023, dacă îndeplinesc pragurile stabilite în DMA, potențialii controlori de acces vor trebui să notifice Comisiei serviciile lor de platformă esențiale.

După ce Comisia va primi notificarea completă, va avea la dispoziție 45 de zile lucrătoare pentru a evalua dacă întreprinderea în cauză îndeplinește pragurile și pentru a o desemna drept controlor de acces (termenul pentru ultimele notificări posibile împlinindu-se la 6 septembrie 2023). După desemnarea ca atare, controlorii de acces vor avea la dispoziție șase luni – adică până la 6 martie 2024 – pentru a se conforma cerințelor prevăzute în DMA.

Pentru a pregăti punerea în aplicare a DMA, Comisia colaborează deja în mod proactiv cu părțile interesate din acest sector pentru a asigura respectarea efectivă a noilor norme. În plus, în următoarele luni, Comisia va organiza o serie de ateliere tehnice cu părțile interesate pentru a evalua opiniile terților cu privire la respectarea obligațiilor pe care le au controlorii de acces în temeiul DMA. Primul dintre aceste ateliere va avea loc la 5 decembrie 2022 și se va axa pe dispoziția privind autofavorizarea.

Comisia lucrează, de asemenea, la un regulament de punere în aplicare care va conține dispoziții privind aspectele procedurale ale notificării. 

Context 

Împreună cu propunerea referitoare la Regulamentul privind serviciile digitale, Comisia a propus, în decembrie 2020, DMA pentru a aborda consecințele negative care decurg din anumite comportamente ale platformelor online ce acționează în calitate de controlori de acces pe piața unică a UE.

DMA va fi pus în aplicare prin intermediul unei arhitecturi solide de supraveghere, în cadrul căreia Comisia va fi singura autoritate de asigurare a respectării normelor, în strânsă cooperare cu autoritățile din statele membre ale UE. Comisia va fi în măsură să impună sancțiuni și amenzi de până la 10 % din cifra de afaceri mondială a unei întreprinderi și de până la 20 % în cazul unor încălcări repetate. În cazul încălcărilor sistematice, Comisia va fi în măsură să impună și măsurile corective comportamentale sau structurale necesare pentru a asigura eficacitatea obligațiilor, inclusiv interdicția de a efectua achiziții suplimentare.

În cele din urmă, DMA conferă Comisiei competența de a efectua investigații de piață care vor asigura faptul că obligațiile prevăzute în regulament sunt actualizate în contextul realității în continuă evoluție a piețelor digitale.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană va prezenta propuneri pentru ca ”oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume să aleagă Europa” și pentru a descătușa potențialul excepțional al pieței unice europene

Published

on

© European Union 2025 - Source : EP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că ”în orice criză există și oportunitate”, iar cheia prosperității este de a ”ne face ordine în propria gospodărie și să facilităm afacerile chiar aici, în Europa”, valorificând potențialul excepțional al pieței unice europene.

Aceasta a participat la Congresul Partidului Popular European, desfășurat anul acesta la Valencia la scurt timp după ce Spania, Portugalia și regiuni din Franța au experimentat o pană de curent fără precedent și după ce, anul trecut, Bucureștiul a fost gazda evenimentului politic în cadrul căruia Ursula von der Leyen a primit sprijinul din partea PPE pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene și cu ocazia căruia au fost trasate linii de acțiune pentru viitorul Uniunii Europene. 

”În fiecare criză există și o oportunitate. Nu numai că piața noastră unică este cea mai mare din lume, deoarece deschiderea sa către lume este mult mai mare decât cea a SUA sau a Chinei, dar suntem, de asemenea, campioni mondiali la exporturi în raport cu PIB-ul. Companiile noastre au nevoie de piețele globale. În acest moment de criză, este profitabil faptul că Europa este fiabilă și previzibilă”, a evidențiat von der Leyen, fără a omite că Uniunea Europeană are cea mai extinsă rețea de acorduri de liber schimb – 76 la număr – lucrând acum la acorduri cu India și Indonezia, dar și cu Emiratele Arabe Unite și cu Thailanda, lista de exemple reliefând caracterul global al demersului european și fiabilității comerciale a UE în lume.

Chiar dacă ”piața noastră unică este un port sigur pentru întreprinderile europene, un loc în care acestea se pot dezvolta puternic înainte de a porni pe piețele globale”, vitalitatea sa ”este frânată de prea multe bariere naționale, fragmentare și birocrație”, a deplâns președinta Comisiei Europene.

”Acesta este motivul pentru care am introdus – faimosul – (n.r. pachet) omnibus, pentru a simplifica și accelera. Avem atât de multe oportunități acum, dar trebuie să le profităm. Să luăm exemplul unei întreprinderi digitale nou-înființate care dorește să se dezvolte pe piața unică europeană; în loc să se confrunte cu o singură normă, aceasta se confruntă cu peste 270 de autorități de reglementare din toate statele membre, active în rețelele digitale. Această fragmentare este factorul-cheie pentru care rămânem în urmă. Dacă am elimina toate obstacolele comerciale din interiorul Uniunii noastre, am putea crește PIB-ul nostru cu până la 10 %. Așadar, prieteni, este timpul să rupem lanțurile. Europa a fost leagănul inovării, haideți să eliberăm inovarea europeană și să stimulăm din nou spiritul antreprenorial al Europei”, a fost îndemnul lansat de Ursula von der Leyen.

Pentru a apăra atuurile și valorile Uniunii Europene, președinta Comisiei Europene a anunțat că va lansa propuneri pentru ca ”oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume să facă din Europa casa lor, să aleagă Europa”.

”Noi nu ne invadăm vecinii și nu îi pedepsim. Dimpotrivă, există douăsprezece țări care doresc neapărat să devină membre ale Uniunii Europene, adică aproximativ 150 de milioane de oameni. În Europa, copiii pot merge la școli bune, indiferent de venitul părinților; dezbaterile controversate din universitățile noastre sunt binevenite; considerăm că libertatea științei și a cercetării este fundamentală, nu numai pentru că este o valoare esențială pentru noi, ci și pentru că astfel prosperă excelența și inovarea. Acesta este motivul pentru care Europa este deschisă celor mai buni și mai inteligenți. Acesta este motivul pentru care vom face propuneri pentru a-i ajuta să <<aleagă Europa>>. Pentru că ne dorim ca oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume să facă din Europa casa lor – și să facă din Europa din nou casa inovării”, a dezvăluit von der Leyen.

La finalul lunii ianuarie, Comisia Europeană a prezentat Busola pentru competitivitate, prima inițiativă majoră a acestui mandat, care oferă un cadru strategic și clar pentru orientarea activității Comisiei.

Busola stabilește o abordare și o selecție de măsuri emblematice pentru a transpune în realitate imperativele stabilite în raportul Draghi:

  • Eliminarea decalajului în materie de inovare
  • O foaie de parcurs comună pentru decarbonizare și competitivitate
  • Reducerea dependențelor excesive și creșterea securității. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană mobilizează 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană și a elimina lacunele în materie de capabilități

Published

on

© European External Action Service

În cadrul ediției din 2024 a Fondului european de apărare (FEA), Comisia Europeană investește 910 milioane de euro pentru consolidarea unei industrii de apărare europene puternice și inovatoare, informează comunicatul oficial. 

Aceste investiții vizează eliminarea principalelor lacune în materie de capabilități – cum ar fi mobilitatea forțelor și apărarea cu drone – prin inovare și colaborare între știința și industria europeană. În plus, pentru prima dată, industriile ucrainene de apărare pot fi asociate la proiectele FED.

Cooperarea consolidată dintre industria de apărare ucraineană și cea europeană se bazează pe eforturile de informare depuse de Biroul UE pentru inovare în domeniul apărării de la Kiev pentru a promova legături mai strânse și pentru a integra în continuare Ucraina în baza industrială europeană de apărare, consolidând obiectivele comune în materie de securitate și inovare.

Aceste investiții din cadrul FEA vor stimula industria europeană de apărare, în conformitate cu Planul ReArm Europe/Readiness 2030 al Comisiei pentru consolidarea capabilităților paneuropene de apărare și cu Cartea albă comună privind pregătirea europeană în materiede apărare 2030, definind o nouă abordare a apărării și identificând nevoile de investiții.

„Propunerile selectate sprijină dezvoltarea unor capabilități critice, cum ar fi sistemele de apărare aeriană și antirachetă și vehiculele aeriene fără pilot, care vor permite forțelor armate europene să răspundă amenințărilor emergente și să ne protejeze cetățenii, fie prin consolidarea apărării noastre colective, fie prin sprijinirea partenerilor noștri, cum ar fi Ucraina, în eforturile lor de a se apăra împotriva agresiunii străine”, a declarat Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare.

Rezultatele cererii de propuneri FED 2024

Cu un buget de 7,3 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, FEA este principalul instrument al UE de sprijinire a cooperării în domeniul cercetării și dezvoltării în domeniul apărării. Promovează colaborarea între întreprinderile de toate dimensiunile și instituțiile de cercetare din UE și Norvegia. În plus, FEA impulsionează transformarea și extinderea ecosistemului de apărare al UE, având în centrul său Sistemul UE de inovare în domeniul apărării (EUDIS).

sumă dedicată de 45 de milioane EUR din investițiile din acest an sprijină tehnologiile disruptive, menite să modifice sau să înlocuiască în mod semnificativ produsele, conceptele și capabilitățile existente în domeniul apărării, adesea prin introducerea simplității, a confortului, a accesibilității sau a raportului cost-eficacitate. Nouă dintre proiectele selectate vizează furnizarea de tehnologii disruptive, cum ar fi proiectul METASTEALTH, care dezvoltă materiale stealth de generație următoare.

Proiectele nou selectate includ, de asemenea, UAS mici din Ucraina, care se concentrează pe dezvoltarea de sisteme aeriene avansate, bazate pe IA. Alte exemple includ proiectul ENGRTII, care reunește peste 45 de actori industriali și organizații de cercetare pentru a dezvolta următoarea generație de giravioane europene până în 2030. Un alt proiect, EUROSWEEP, va crea un sistem european autonom comun de deminare.

FED a contribuit, de asemenea, pentru prima dată la obiectivele platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” (STEP), inițiativa Comisiei de a stimula dezvoltarea și producția de tehnologii critice în UE, cu un total de 15 teme aferente cererilor de propuneri.

 Toate propunerile care au îndeplinit standardele de calitate necesare în cadrul acestor cereri de propuneri au primit o marcă STEP , care contribuie la atragerea de fonduri publice și private suplimentare. Lista completă a acestor proiecte va fi publicată pe portalul STEP în săptămânile următoare.

În urma selecției propunerilor câștigătoare, Comisia va începe acum pregătirea acordului de grant cu consorțiile, cu scopul de a semna acorduri înainte de sfârșitul anului. Proiectele rezultate vor avea un rol esențial în conturarea viitorului apărării europene, în promovarea unui ecosistem de apărare colaborativ și inovator și în consolidarea capabilităților strategice ale UE în următorii câțiva ani.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ministrul Apărării, întâlnire la Bruxelles cu Roberta Metsola și Kaja Kallas: Regiunea Mării Negre are importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică și relevanță economică majoră pentru UE

Published

on

© colaj foto - MApN

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire la Bruxelles cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul discuțiilor cu Înaltul Reprezentant al UE a fost reconfirmată viziunea comună privind necesitatea consolidării rolului Uniunii Europene ca actor strategic în vecinătatea estică.

Ministrul Angel Tîlvăr a subliniat faptul că România împărtășește  poziția exprimată de Înaltul Reprezentant referitoare la continuarea sprijinului acordat Ucrainei și Republicii Moldova, precum și la importanța menținerii unei perspective europene clare pentru aceste state, dar și pentru țările din Balcanii de Vest.

Un punct central al dialogului l-a constituit situația din regiunea Mării Negre, pe care România o consideră un spațiu de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică și de relevanță economică majoră pentru Uniune.

Citiți și: Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”

În contextul elaborării noii Strategii a UE pentru Marea Neagră, ministrul Tîlvăr a reiterat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui activ la eforturile comune de securizare și stabilizare a regiunii.

Ministrul Apărării a salutat eforturile operaționale ale Uniunii Europene în sprijinul statelor partenere, în special în cele din vecinătatea imediată, dar și în cele din alte teatre de operații mai îndepărtate, eforturi pe care România le va susține in continuare.

A fost evidențiată contribuția țării noastre la misiunile și operațiile UE din Bosnia-Herțegovina, Republica Centrafricană, în cadrul cărora România asigură comanda forțelor, precum și eforturile în cadrul misiunii EUMAM de instruire și asistență militară pentru Ucraina.

De asemenea, discuțiile au abordat publicarea documentului strategic „Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare” și lansarea Inițiativei SAFE, proiecte salutate de România ca pași esențiali pentru consolidarea capacității de răspuns a Uniunii Europene în domeniul apărării.

În dialogul cu Roberta Metsola, Angel Tîlvăr a evidențiat rolul esențial al Parlamentului European în sprijinirea unei viziuni strategice comune în domeniul apărării și securității Uniunii Europene, subliniind importanța acțiunii coordonate a Comitetului pentru Afaceri Externe, arată MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

De asemenea, oficialul român a apreciat angajamentul solid al Parlamentului pentru consolidarea politicii externe și de securitate comune, precum și sprijinul constant acordat Ucrainei, Republicii Moldova și statelor din Balcanii de Vest.

Ministrul Apărării a subliniat și contribuția esențială a Parlamentului European în asigurarea cadrului legislativ și bugetar necesar pentru finanțarea industriei europene de apărare, prin mecanisme precum Programul European pentru Industria de Apărare (EDIP) și inițiativa SAFE (Security Action for Europe).

În context, ministrul Tîlvăr a prezentat eforturile României în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comune, prin participarea activă la toate misiunile și operațiile UE, evidențiind deținerea comenzii în cadrul misiunii EUFOR Althea, din Bosnia și Herțegovina și a misiunii EUTM RCA, din Republica Centrafricană.

Un subiect major abordat a fost importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și a Uniunii Europene, în contextul amenințărilor multiple, inclusiv de natură hibridă, propagandă și dezinformare.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.41 minutes ago

UE recunoaște că decuplarea de giganții tehnologici americani este „nerealistă” în viitoarea sa strategie digitală internațională (Politico)

PPE2 hours ago

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European pentru un al treilea mandat consecutiv: Voi continua să apăr interesele României

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Premierul Estoniei afirmă că țara sa este pregătită să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina: „Securitatea Ucrainei este securitatea Europei”

ROMÂNIA3 hours ago

Guvernul a adoptat actul normativ de eliminare a birocrației în domeniul construcțiilor pentru a accelera dezvoltarea țării

U.E.3 hours ago

Social-democrații germani aprobă acordul de coaliție cu CDU/CSU, deschizând calea pentru ca Friedrich Merz să devină noul cancelar. Co-liderul SPD Lars Klingbeil va deveni vicecancelar și ministru de finanțe

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

PPE a adoptat o rezoluție prin care cere ca agricultura să fie finanțată în mod adecvat, iar sprijinul să fie distribuit echitabil între țările UE, anunță Dan Motreanu

ROMÂNIA4 hours ago

Ministrul Apărării: România, ca membru al NATO și al UE, beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie și de oportunități de consolidare a capacităților de apărare fără precedent

SĂNĂTATE4 hours ago

Săptămâna Europeană a Imunizării. Cum sprijină Comisia Europeană statele UE să crească rata de vaccinare 

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Trump l-a felicitat pe Carney pentru victoria electorală după ce premierul canadian a numit SUA un vecin “uneori ostil”: Vom colabora ca națiuni independente și suverane

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană va prezenta propuneri pentru ca ”oamenii de știință și cercetătorii din întreaga lume să aleagă Europa” și pentru a descătușa potențialul excepțional al pieței unice europene

ROMÂNIA6 days ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO1 week ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA2 weeks ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA3 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA3 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO3 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA3 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA4 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Trending