Connect with us

NATO

Adunarea Parlamentară NATO își începe astăzi lucrările la București. Secretarul general al Alianței și președintele Klaus Iohannis se vor adresa luni parlamentarilor din țările aliate

Published

on

Adunarea Parlamentară a NATO se reunește începând de astăzi și până luni la Palatul Parlamentului din București în cadrul celei de-a 63-a sesiuni care întrunește peste 50 de delegații naționale și la care vor și participa secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis și președinții celor două Camere ale legislativului – Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea.

Discuțiile se vor axa pe teme de actualitate privind securitatea internațională, comisiile de specialitate urmând să adopte mai multe rapoarte care au fost dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară care a avut loc, în acest an, la Tbilisi, în Georgia.

Adunarea Parlamentară a NATO este un for care reunește membri ai parlamentelor din țările membre şi partenere ale Alianței, care se întâlnesc periodic pentru a analiza aspecte de securitate de interes comun, facilitând astfel consensul public și parlamentar în sprijinul politicilor Alianței. Forul asigură dialogul parlamentar din regiunea euro-atlantică cu privire la probleme de securitate, politice, sociale și economice, aducând un plus de transparență în viața politică a NATO. AP NATO ajută mediile parlamentare să cunoască și să înțeleagă probleme actuale de importanță majoră și contribuie la promovarea unor poziții comune în rândul parlamentarilor membri.

Printre subiectele abordate se numără sprijinirea operațiunilor NATO în Afganistan, cooperarea mai strânsă NATO — UE, stabilitatea și securitatea din zona Mării Negre, riscurile instabilității în Asia de Est, criza umanitară din Siria și Irak.

În deschiderea sesiunii plenare de luni, care va fi prezidată de președintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Alli, vor lua cuvântul președintele României, Klaus Iohannis, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Cu această ocazie, va fi prezentat și supus la vot proiectul de buget al Adunării pentru anul 2018, vor avea loc alegeri pentru unele funcții de conducere și vor fi dezbătute și votate rezoluțiile comisiilor de specialitate.

Citiți și Secretarul general NATO vine în România. Jens Stoltenberg va vizita, alături de Klaus Iohannis, brigada multinațională NATO de la Craiova

Participarea secretarului general al Alianței la AP NATO este o tradiție, însă prezența sa în România va constitui și prilejul unor întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și alți înalți oficiali, dar și pentru vizitarea sediului brigăzii multinaționale aliate de la Craiova.

Citiți și Parlamentul României găzduiește Adunarea Parlamentară a NATO, care reunește peste 250 de membri din țările Alianței

România a mai organizat două sesiuni ale AP NATO, în octombrie 1997 și respectiv octombrie 2011.

Potrivit MAE, AP NATO are 266 membri (titulari, cu drept de vot), din parlamentele celor 29 de ţări membre NATO şi 66 delegaţi,(fără drept de vot) din parlamentele a 14 state asociate (Federaţia Rusă, Ucraina, Austria, Azerbaidjan, Suedia, Elveţia, Georgia, Armenia, R. Moldova, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Finlanda, Serbia si Muntenegru). La reuniuni participă si parlamentari din ţări cu statut de observator precum Japonia şi Kazakstan, reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Adunării Parlamentare a OSCE şi ai Adunării Uniunii Europei Occidentale, ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei si ai delegaţiilor mediteraneene asociate (Algeria, Israel, Iordania, Mauritania şi Maroc).

Adunarea îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 5 comisii, respectiv: 1. Comisia pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii; 2. Comisia pentru Apărare şi Securitate; 3. Comisia pentru Economie şi Securitate; 4. Comisia Politică; 5. Comisia pentru Ştiinţă şi Tehnologie. 

Cele cinci comisii vor dezbate o serie de rapoarte pe teme de securitate și apărare, subiectele specifice urmând să fie discutate împreună cu reprezentanți ai guvernelor din țările membre, din lumea academică, reprezentanți ai societății civile și ai NATO.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Summitul NATO din 2025 va avea loc în Olanda, la Haga, anunță secretarul general Jens Stoltenberg

Published

on

© NATO

Summitul Alianței Nord-Atlantice din anul 2025 va avea loc la Haga, în Olanda, a anunțat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un comunicat.

“Sunt încântat să anunț că Summitul NATO din 2025 va avea loc la Forumul Mondial de la Haga, în perioada 24-26 iunie 2025. Suntem recunoscători Olandei pentru că a acceptat să găzduiască această reuniune pentru prima dată. Olanda este membru fondator al NATO și aduce contribuții esențiale la descurajarea și apărarea Alianței. La summitul nostru, liderii vor lua decizii pentru a continua să adapteze și să consolideze Alianța noastră pentru un mediu de securitate în schimbare rapidă. Împreună, suntem mai puternici și mai siguri în NATO”.

Ministrul afacerilor externe, Hanke Bruins Slot, și primarul orașului Haga, Jan van Zanen, au confirmat vineri (24 mai 2024) data și locația.

Summiturile NATO sunt ocazii pentru liderii aliați de a lua decizii cu privire la chestiuni importante cu care se confruntă Alianța.

Summitul NATO din 2024 va avea loc la Washington, D.C., între 9 și 11 iulie.

Continue Reading

NATO

Viktor Orban anunță că Ungaria lucrează la “redefinirea” statutului de membru NATO pentru a nu fi nevoită să participe la sprijinul aliat pentru Ucraina

Published

on

© NATO/ Flickr

Ungaria lucrează la “redefinirea” statutului de membru al NATO pentru a putea renunța la sprijinul tot mai puternic al alianței militare pentru Ucraina, a declarat premierul Viktor Orban.

Oficiali militari și avocați ungari lucrează deja la încercarea de a găsi un nou concept care să diferențieze țara de alți membri ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, a declarat Orban într-un interviu acordat vineri la radioul de stat și citat de Bloomberg.

“Avocații și ofițerii noștri muncesc din greu pentru a vedea cum poate Ungaria să-și mențină statutul de membru NATO astfel încât să nu fie nevoită să participe la acțiuni NATO în afara teritoriului NATO”, a declarat Orban.

Guvernul de la Budapesta este deja un contributor important în cele două misiuni ale alianței în afara teritoriului său – în Irak și în Kosovo. Membrii NATO au, de asemenea, opțiunea de a renunța la orice misiune militară, chiar dacă este întotdeauna încurajată o participare cât mai largă.

Comentariile lui Orban au fost făcute în contextul în care alianța elaborează un pachet de sprijin pentru Ucraina, pe care îl va prezenta la summitul liderilor săi de la Washington din iulie. Se așteaptă ca măsurile să includă un rol mai mare al NATO la nivel operațional în coordonarea livrărilor de arme și a antrenamentelor pentru forțele Kievului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a propus, de asemenea, ca aliații să pună laolaltă un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina pentru următorii cinci ani, însă mulți aliați au respins aceste planuri de când au fost propuse inițial.

Continue Reading

NATO

Un cetățean român a fost arestat pentru trădare după ce a furnizat Ambasadei Rusiei la București imagini cu obiective militare NATO

Published

on

© MApN

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, el fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate lângă Tulcea, dar şi imagini cu un convoi militar care se deplasa spre Ucraina.

“Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, începând cu anul 2022, acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă”, anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.

Procurorii au sesizat Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală şi ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE2 hours ago

Țările UE solicită Comisiei Europene o nouă strategie cuprinzătoare pentru piața unică până în iunie 2025: Piața unică este încă fragmentată, iar marii actori își impun propriile reguli

NATO2 hours ago

Summitul NATO din 2025 va avea loc în Olanda, la Haga, anunță secretarul general Jens Stoltenberg

U.E.5 hours ago

UE pregătește modificarea taxelor vamale pentru coletele de sub 150 de euro pentru a contracara volumele uriașe de colete Shein și Temu, acuzate că nu respectă legislația europeană

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

România și R. Moldova își reactualizează cooperarea militară, miniștrii apărării celor două țări semnând un protocol de amendare a acordului bilateral din 2012

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul Apărării evidențiază nevoia unui sprijin ”ferm” pentru Ucraina și R. Moldova și necesitatea unei abordări cuprinzătoare a securităţii în regiunea Mării Negre

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan a lansat consultările interministeriale asupra Cadrului național de competențe digitale, inițiativă ambițioasă realizată cu sprijinul Băncii Mondiale

ROMÂNIA7 hours ago

MAE: Un diplomat din cadrul Ambasadei Rusiei a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

CONSILIUL UE7 hours ago

Statele membre solicită o politică spațială ambițioasă pentru consolidarea competitivității UE: Sectorul spațial va juca un rol din ce în ce mai important în autonomia strategică a Europei

CONSILIUL UE7 hours ago

Consiliul UE a adoptat noul Cod al frontierelor Schengen pentru a securiza granițele și a aborda migrația clandestină

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Reuters: Oameni din anturajul lui Putin susțin că liderul de la Kremlin dorește încetarea focului în Ucraina pe actualele linii ale frontului

U.E.1 day ago

Îmi doresc o Europă puternică, prosperă, care protejează, răspunzând așteptărilor tinerei generații, subliniază Ursula von der Leyen în dezbaterea Eurovision

U.E.1 day ago

Candidatul Socialiștilor Europeni la șefia CE, Nicolas Schmit: Ceea ce mă interesează pe mine cel mai mult este să îmbunătățesc condițiile de viață ale tuturor cetățenilor europeni

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

R. Moldova are ca obiective principale obiective asigurarea păcii pe termen lung în regiune şi salvarea vieţilor prietenilor şi vecinilor ucraineni, subliniază premierul Dorin Recean

ROMÂNIA1 day ago

România își propune să fie unul dintre cei mai importanți actori ai procesului de reconstrucție a Ucrainei, având resursele și hotărârea pentru a ajuta această țară să renască, a subliniază premierul Marcel Ciolacu

INTERNAȚIONAL3 days ago

România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”

INTERNAȚIONAL4 days ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

SUA4 days ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

ROMÂNIA6 days ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA1 week ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

Trending