Aeronava ”Mircea Lucescu”, primul Boeing 737 MAX care a intrat în flota TAROM: Performanță tehnică, confort sporit și impact redus asupra mediului

TAROM, Boeing și CDB Aviation au marcat sâmbătă preluarea primei aeronave 737 MAX de către compania aeriană națională a României. Modelul 737-8 face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două prin CDB Aviation, și reprezintă primul avion Boeing nou care intră în flota TAROM, informează un comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro

Această livrare marchează un pas important în activitatea operațională a companiei. Reînnoirea flotei reprezintă unul dintre principalele elemente prevăzute în planul de restructurare al TAROM, cu obiective axate pe optimizarea rutelor, creșterea eficienței operaționale și îmbunătățirea experienței pasagerilor. Prin introducerea acestui model de nouă generație, TAROM adaugă în flotă aeronave proiectate pentru performanță tehnică, confort sporit și un impact mai redus asupra mediului.

Cea de-a doua aeronavă Boeing va fi livrată la finalul lunii septembrie, iar următoarele două vor ajunge în 2027.

Confort și performanță de top pentru pasagerii TAROM:

  • Aeronavele 737 MAX contribuie la modernizarea companiei aeriene naționale, cu obiectivul de a asigura o eficiență operațională sporită și o amprentă ecologică redusă.
  • Pasagerii care vor călători cu aeronavele Boeing 737 MAX ale TAROM se vor bucura de interiorul Boeing Sky Interior, care dispune de compartimente pentru bagaje deasupra capului mai spațioase, capabile să găzduiască mai multe bagaje și care se închid prin rotire.
  • Iluminatul cu LED, personalizabil și eficient din punct de vedere energetic, poate simula tranziția de la răsărit la apus, contribuind la crearea unei atmosfere relaxante. Pereții laterali cu design modern și ferestrele cu 20% mai mari decât cele ale concurenței sporesc senzația de spațiu în cabină.
  • Boeing 737-8 face parte dintr-o familie de aeronave cu un singur culoar, proiectate pentru eficiență, performanță și flexibilitate operațională.
  • Modelul este echipat cu motoare CFM International LEAP-1B și winglets de tehnologie avansată, care reduc consumul de combustibil și emisiile cu 20% comparativ cu aeronava pe care o înlocuiește. Un singur motor CFM LEAP-1B poate genera o forță de tracțiune de peste 12.700 kg.
  • Amprenta de zgomot a aeronavei este cu 50% mai mică, ceea ce reduce impactul sonor atât asupra comunităților din proximitatea aeroporturilor, cât și la bordul aeronavei.
© TAROM

„Intrarea primei aeronave Boeing 737 MAX în flota TAROM este un moment esențial în procesul de transformare a companiei. Reînnoirea flotei și creșterea capacității de operare sunt componente esențiale ale planului nostru de restructurare, permițându-ne să obținem o eficiență operațională. Prin integrarea acestui model în flota noastră, TAROM oferă pasagerilor săi o experiență de călătorie superioară. Faptul că aeronava poartă numele lui Mircea Lucescu adaugă și o dimensiune simbolică: vorbim despre ambiție, disciplină și încredere – valori care definesc și acest capitol pentru TAROM”, a declarat Cristian Anghel, directorul general al TAROM.

„Întreaga noastră familie este emoționată și onorată de acest gest. Numele bunicului meu este în continuare la înălțime și grație acestei aeronave care îi poartă numele”, a declarat Matei Lucescu, prezent la eveniment.

Modelul 737-8 completează flota TAROM, asigurând coerență operațională și o eficiență sporită, reducând în același timp consumul de combustibil și emisiile cu 20% comparativ cu alte modele. Ca parte a programului său de reînnoire a flotei, TAROM va utiliza noua aeronavă pentru curse către principalele capitale europene.

„Suntem onorați să vedem TAROM introducând astăzi această aeronavă în serviciu. Acest moment reflectă încrederea pe care compania aeriană a acordat-o familiei 737 și parteneriatului nostru, în timp ce își începe următorul capitol”, a declarat Mario Antonio Ebcim, director de vânzări Boeing pentru Eurasia și India.

„Continuăm să ne respectăm promisiunea privind siguranța și confortul celor peste 1 milion de pasageri care zboară zilnic la bordul aeronavelor acestei familii versatile.” Boeing 737- 8 este deja operat pe scară largă în Europa, de companii, flotele operatorilor europeni includ în prezent peste 200 de aeronave din acest model. Sosirea aeronavei la București a avut loc în prezența conducerii TAROM, a reprezentanților Boeing și ai companiei de leasing operațional CDB Aviation, a familiei Lucescu și a reprezentanților presei.

„Suntem încântați să susținem TAROM odată cu recepționarea primului său avion 737-8 și continuarea strategiei de modernizare a flotei”, a declarat Gavan Daly, Director Comercial pentru EMEA în cadrul CDB Aviation.

„Această livrare evidențiază parteneriatul nostru de lungă durată cu Boeing și angajamentul nostru de a pune la dispoziția TAROM aeronave eficiente, de ultimă generație, care îmbunătățesc performanța operațională și oferă pasagerilor o experiență mai bună.”

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare