Connect with us

CONSILIUL DE SECURITATE

Afganistan: ONU își reafirmă determinarea de a contribui la ”soluționarea paşnică a conflictului”. Consiliul de Securitate se reunește de urgență

Published

on

© United Nations/ Facebook

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a solicitat duminică talibanilor și tuturor celorlalte grupări de pe scena politică din Afganistan să dea dovadă de cea mai mare reținere, după ce luptătorii mișcării fundamentaliste au cucerit capitala Kabul, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Secretarul general este în mod special îngrijorat de viitorul femeilor şi al fetelor, ale căror drepturi câştigate cu greu trebuie protejate”, se arată într-un comunicat al Naţiunilor Unite.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întâlnească luni pentru a discuta situaţia din Afganistan, a mai anunţat forul internaţional cu sediul la New York.

Această reuniune, la care secretarul general Antonio Guterres va prezenta un raport, va avea loc la ora locală 10:00 (14:00 GMT).

Secretarul general al ONU a evidenţiat duminică nevoile umanitare ale Afganistanului şi a cerut tuturor părţilor să se asigure că ”lucrătorii umanitari au acces nestingherit pentru a oferi asistenţă în timp util, care este crucială pentru a salva vieţi”.

Acesta a adăugat că Naţiunile Unite rămân ”hotărâte să contribuie la o soluţionare paşnică a conflictului”.

În contextul în care trupele internaționale se retrag, talibanii au recucerit Afganistanul într-un timp record și au pătruns duminică în Kabul, în vreme ce președintele pro-occidental Ashraf Ghani a fugit din țară.

Sute de afgani au luat cu asalt aeroportul, încercând să fugă din țară. Trupele americane se află la comanda acestuia pentru a evacua restul diplomaților occidentali.

De altfel, elicopterele au transferat diplomaţi din districtul ambasadelor din capitala Kabul către aeroportul internaţional Hamid Karzai începând de duminică. Pentru a permite plecarea în siguranță a personalului american prin intermediul zborurilor civile și militare, Statele Unite vor suplimenta prezența de securitate la aproape 6000 de soldați.

60 de țări, printre care și România, au solicitat ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită acest lucru, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, în contextul revenirii accelerate la putere a talibanilor.

Anticipând că se va confrunta cu un val de refugiați, Comisia Europeană a subliniat nevoia unei revizuiri rapide a normelor Uniunii Europene în materie de migrație și azil.

NATO a făcut apel duminică a identificarea unei soluții pașnice, ”mai urgente ca oricând”, după ce, anterior, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a precizat la finalul unei reuniuni de criză a ambasadorilor NATO, că ”talibanii nu vor fi recunoscuți de comunitatea internațională dacă vor cuceri Afganistanul cu forța”.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL DE SECURITATE

Sikorski compară, la ONU, răpirea de către Rusia a copiilor ucraineni cu crimele naziste și arată Moscovei imagini ale colaborării sovieto-naziste în invazia Poloniei în 1939

Published

on

© United Nations

Într-un discurs susținut în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski a comparat răpirea de către Rusia a copiilor ucraineni cu crimele Germaniei naziste împotriva copiilor sovietici și polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a reamintit Moscovei de colaborarea sovietică cu Germania nazistă în timpul războiului.

Radosław Sikorski a luat cuvântul la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta situația din Ucraina în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva acestei țări.

Șeful diplomației polone a adresat observațiile ambasadorului rus Vasili Nebenzya, care tocmai ținuse un discurs în care se referea la guvernul ucrainean ca la “regimul neonazist de la Kiev”.

Ministrul polonez de externe a remarcat că „copiii ucraineni sunt ținta Rusiei nu numai cu bombe; mii au fost răpiți și duși în Rusia, unde li se spală creierul pentru a le lua amintirile și identitatea națională”.

Sikorski s-a referit la rapoartele independente care descriu o politică rusă deliberată de răpire a copiilor și apoi de rusificare a acestora, inclusiv în tabere speciale care oferă “educație patriotică rusă”.

El a menționat că anchetatorii ONU au concluzionat că acestea constituie crime de război și că anul trecut Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru deportarea ilegală a copiilor din Ucraina.

Ministrul polonez de externe a explicat apoi că propria sa casă din Polonia se află la doar trei kilometri de locul fostului lagăr de concentrare nazist Potulice, unde au fost închiși mii de copii polonezi și sovietici răpiți. Mulți au murit acolo, dar alții au fost selectați pentru “germanizare” și transferați în vest.

Cu ce diferă ceea ce le faceți copiilor ucraineni răpiți de ceea ce le-au făcut naziștii germani copiilor dumneavoastră și ai noștri?” l-a întrebat Sikorski pe Nebenzya.

El a ținut să sublinieze că membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU ar trebui să fie gardienii păcii. “Aceasta este rușinea Rusiei care nu va fi iertată sau uitată“, a continuat șeful diplomației polone.

Și apropo, din moment ce ambasadorul Nebenzya neagă realitatea colaborării sovieto-naziste în invazia Poloniei în 1939, iată o fotografie a paradei lor comune. Sunt sigur că recunoașteți uniformele sovietice“, a conchis Radoslaw Sikorski.

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

De pe podiumul ONU, Emmanuel Macron solicită “limitarea” dreptului de veto în Consiliul de Securitate în cazuri de “crime în masă”

Published

on

© United Nations

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri la Naţiunile Unite “limitarea” dreptului de veto în Consiliul de Securitate în cazuri de “crime în masă”, în cadrul unei reforme pentru a face mai eficient organismul cheie al ONU, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În timp ce tot mai multe state solicită extinderea Consiliului, doar o reformă a componenţei acestuia “nu ar fi suficientă pentru a-i restabili eficacitatea şi, prin urmare, doresc ca această reformă să facă posibilă şi schimbarea metodelor de lucru, limitarea dreptului de veto în cazul crimelor în masă şi să se concentreze asupra deciziilor operaţionale necesare pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”, a declarat şeful statului francez, în cadrul unui discurs susținut în plenul Adunării Generale a ONU.

Macron a cerut, de asemenea, ca Israelul să înceteze “escaladarea în Liban” şi gruparea libaneză Hezbollah să înceteze tirurile spre Israel și a spus că Franţa va face tot posibilul pentru ca Ucraina să reziste în faţa Rusiei.

State precum Brazilia, India, Japonia și Germania, așa-numitul “G4”, cer extinderea Consiliului de Securitate și includerea lor ca membri permanenți în principalul organism al sistemului Națiunilor Unite, în timp ce alte state, între care și Statele Unite, vor două locuri permanente pentru națiunile de pe continentul african, ca parte a “moștenirii” președintelui Joe Biden.

Consiliul de Securitate este însărcinat cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi are puterea de a impune sancţiuni şi embargouri asupra armelor şi de a autoriza utilizarea forţei.

Când a fost fondată ONU, în 1945, Consiliul de Securitate avea 11 membri, număr care a crescut în 1965 la 15 membri, între care 10 state alese cu mandate de doi ani şi cinci membre permanente cu drept de veto permanent: Uniunea Sovietică (Rusia, după 1991), China, Franţa, SUA şi Marea Britanie.

Orice modificare a apartenenţei la Consiliul de Securitate se face prin modificarea Cartei fondatoare a ONU. Acest lucru necesită aprobarea şi ratificarea de către două treimi din membrii Adunării Generale, inclusiv cele cinci puteri actuale cu drept de veto ale Consiliului de Securitate.

Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, discută anual despre reforma Consiliului de Securitate de mai bine de un deceniu. Dar impulsul în direcţia reformei a crescut în ultimii ani, în condiţiile în care rivalităţile geopolitice au dus la blocaje în consiliu în legătură cu mai multe probleme, în special după ce Rusia – unul din membrii permanenţi cu drept de veto – a invadat Ucraina.

Continue Reading

CONSILIUL DE SECURITATE

“Când te uiți la vecinul tău vezi un dușman de cucerit sau o ființă umană?” Pledoaria unui lider UE pentru reforma ONU: Am acceptat veto-ul a cinci gardieni în schimbul asigurării păcii mondiale

Published

on

© European Union 2024

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a lansat miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, un apel la un leadership orientat către pace în pofida îndreptării spre o nouă lume globală marcată de conflicte.

Aflat pentru ultima dată la ONU în calitate de șef al Consiliului European, Michel s-a adresat Consiliului de Securitate la o sesiune consacrată leadershipului pentru pace.

O lume nouă se naște în afara acestor ferestre. O lume în care cea mai mare armă, cel mai ascuțit cuțit, cel mai rapid avion de război, cea mai grea bombă și cea mai puternică voce câștigă, iar cei pașnici pierd“, și-a început el discursul, amintind de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de conflictul din Orientul Mijlociu ca exemple în care lumea forței brute și a puterii brute fac ravagii.

 

El s-a adresat indirect Rusiei, ca țară purtătoare de război, și altor state care sprijină starea de conflict la nivel regional în lume.

“Uitați-vă în jos la mâinile voastre. Vedeți degete făcute pentru a apăsa pe trăgaciul unei arme? Sau mâini făcute pentru a construi un pod, o școală, un spital? Și când te uiți la vecinul tău, vezi un dușman de cucerit? Sau o ființă umană? Cu toții suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă în afara acestor ferestre. Dar unii în mod clar mai mult decât alții“, a evidențiat președintele Consiliului European.

Acesta s-a îndreptat și către principala soluție pe care mai mulți lideri și mai multe state o văd pentru viitorul arhitecturii globale și anume reforma Consiliului de Securitate al ONU.

Un loc permanent în acest Consiliu de Securitate nu este un privilegiu, ci o responsabilitate – o responsabilitate gravă conferită doar la cinci națiuni: să fie gardienii păcii mondiale. Astăzi, unii dintre acești membri nu sunt la înălțimea responsabilității lor. În 1945, lumea dorea pacea cu orice preț. Am acceptat dreptul dumneavoastră de veto în schimbul asigurării păcii mondiale“, a subliniat Michel.

În opinia lui, Consiliul de Securitate trebuie reformat, pentru a-l face mai incluziv, mai legitim și mai eficient, denunțând în continuare invazia Rusiei în Ucraina, acțiunile Hamas împotriva Israelului, suferința provocată de israelieni palestinienilor și noua escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu prin atacurile în Liban.

Consiliul de Securitate este însărcinat cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi are puterea de a impune sancţiuni şi embargouri asupra armelor şi de a autoriza utilizarea forţei.

Când a fost fondată ONU, în 1945, Consiliul de Securitate avea 11 membri, număr care a crescut în 1965 la 15 membri, între care 10 state alese cu mandate de doi ani şi cinci membre permanente cu drept de veto permanent: Uniunea Sovietică (Rusia, după 1991), China, Franţa, SUA şi Marea Britanie.

Orice modificare a apartenenţei la Consiliul de Securitate se face prin modificarea Cartei fondatoare a ONU. Acest lucru necesită aprobarea şi ratificarea de către două treimi din membrii Adunării Generale, inclusiv cele cinci puteri actuale cu drept de veto ale Consiliului de Securitate.

Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, discută anual despre reforma Consiliului de Securitate de mai bine de un deceniu. Dar impulsul în direcţia reformei a crescut în ultimii ani, în condiţiile în care rivalităţile geopolitice au dus la blocaje în consiliu în legătură cu mai multe probleme, în special după ce Rusia – unul din membrii permanenţi cu drept de veto – a invadat Ucraina.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA14 hours ago

Marcel Ciolacu, discuții cu FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate investițională și de reformă prin PNRR, convergentă obiectivului de aderare la OCDE în 2026

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Premierul britanic și omologul său olandez au discutat despre cooperarea împotriva crimei organizate și a migrației ilegale

U.E.15 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz respinge „complet” planul lui Trump pentru Gaza: Nu este corect

U.E.16 hours ago

Ungaria preferă să achite o amendă de 1 milion de euro pe zi decât să primească imigranți din țări terțe

SECURITATE16 hours ago

NATO-DIANA | ICI București a prezentat la Defence and Security Days 2025 soluții avansate de securitate cibernetică 

PARLAMENTUL EUROPEAN17 hours ago

Sesiunea plenară a PE din februarie. Trei ani de război în Ucraina, Busola Competitiviății UE și tarifele administrației Trump, subiectele principale

U.E.17 hours ago

O fabrică de trenuri din Germania va fi transformată pentru a produce tancuri. Olaf Scholz: Vrem ca armata să fie capabilă să apere țara și aliații de toate amenințările viitoare

CONSILIUL EUROPEAN17 hours ago

Reacția UE după ce Donald Trump a impus sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale: Sancționarea CPI amenință independența instanței. UE își menține angajamentul de a pune capăt impunității

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI17 hours ago

Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării

SUA17 hours ago

Germania înregistrează un excedent comercial record cu SUA, alimentând tensiunile cu Donald Trump

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ6 days ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA7 days ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.1 week ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

COMISIA EUROPEANA1 week ago

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare

ROMÂNIA2 weeks ago

MNIR, detalii despre furtul artefactelor din tezaurul dacic: Jaful nu este comun, fiind primul incident din Europa în care s-a folosit explozibil în cazul unui muzeu

Trending