EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
”Agricultură fără fermieri nu există”, subliniază Victor Negrescu în Parlamentul European: Fermierii din toată Europa și din România au nevoie de sprijinul UE
Published
1 year agoon
By
Teodora Ion
Fermierii din toată Europa și din România au nevoie de sprijinul Uniunii Europene, a solicitat eurodeputatul Victor Negrescu în Parlamentul European, care a organizat miercuri o dezbatere privind situația acestora, în urma protestelor din mai multe țări.
Cu acest prilej, europarlamentarul a cerut ”comisarului European pentru Agricultură, ca reprezentant al Grupului anti-european conservator, din care face parte în România, partidul AUR, să coboare din turnul de fildeș și să discute direct cu fermierii și cu oamenii care trăiesc în mediul rural”.
”Acesta poartă responsabilitatea prezentului eșec și nu trebuie să le mai impună lucruri fermierilor fără să discute cu ei”, l-a acuzat Negrescu, care consideră că ”agricultură fără fermieri nu există”.
Astfel, din în calitatea mea de responsabil pentru bugetul european, acesta a cerut ”fonduri suplimentare pentru agricultură și pentru mediul rural. Am obținut zeci de milioane de euro, dar necesarul este mult mai mare. Din păcate, nu a existat sprijin suficient pentru acest domeniu”, a deplâns Victor Negrescu.
”Trebuie să sprijinim modernizarea agriculturii și să-i susținem mai mult pe tinerii fermieri și pe toți cei care trăiesc în mediul rural. Vrem o viață decentă pentru fermierii europeni”, a conchis Victor Negrescu.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Vicepreședintele PE Victor Negrescu va organiza, în martie, „Romanian Digital Day” în Parlamentul European: Continui să lupt pentru ca economia românească a inovației să devină influentă la nivel european
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun
Victor Negrescu susține îmbunătățirea centrului de informare al Parlamentului European: Îl va face mai accesibil pentru cetățeni
Vicepreședintele PES Victor Negrescu face apel la ”o nouă abordare din partea social-democraților europeni în combaterea extremismului și populismului”: Trebuie să ieșim din defensivă
Eurodeputatul Dan Motreanu: Fondurile europene, esențiale pentru dezvoltarea agriculturii românești. Peste 650.000 de fermieri din întreaga țară au fost sprijiniți pentru a-și susține activitatea
Facilitatea pentru Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, îmbunătățită grație amendamentelor promovate de vicepreședintele PE Victor Negrescu
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării
Published
10 hours agoon
February 7, 2025
Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu generațiile digitale.
„Suntem în generația vitezei, a platformelor sociale, a tehnologiei și acolo trebuie să meargă și școala. Nu spre incultură, false modele, fake news și superficialitate”, a transmis Firea într-o postare pe Facebook.
În contextul dezbaterii privind modificarea planului-cadru pentru liceu, eurodeputata a atras atenția că Istoria și Geografia sunt discipline fundamentale care trebuie să rămână în programa școlară: „Istoria românilor și Geografia României sunt esența națională și trebuie să rămână printre materiile predate tuturor copiilor. Să schimbăm cum și cât predăm, nu ce predăm!”
Discuțiile referitoare la schimbările din sistemul educațional au generat controverse între specialiștii din Ministerul Educației, profesori, academicieni și părinți. Firea consideră că orice reformă trebuie făcută prin echilibru și dialog: „Avem mare nevoie de reformă, dar aceasta se poate face prin dialog și cale de mijloc.”
Referindu-se la dificultățile elevilor, eurodeputata a subliniat că problema nu este legată de numărul de ore alocat diferitelor discipline, ci de modul în care acestea sunt predate: „Mulți dintre elevi au lipsuri… nu pentru că li s-a predat prea multă Istorie sau Geografie și prea puțină Matematică sau Informatică, ci pentru că nu au înțeles ce li s-a predat.”
În calitate de membru al Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, Firea a evidențiat și necesitatea sprijinirii cadrelor didactice: „Am un respect deosebit pentru cadrele didactice, iar acestea au nevoie de sprijin pentru a se reforma personal, pentru a găsi resursele interioare ca să vină la ore cu plăcere și să folosească metode noi de predare.”
În final, Firea și-a reafirmat angajamentul pentru îmbunătățirea educației: „Voi fi mereu adepta schimbărilor în bine ale sistemului de învățământ. Fără o educație de calitate, generațiile următoare sunt pierdute.”
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Vicepreședintele PE Victor Negrescu va organiza, în martie, „Romanian Digital Day” în Parlamentul European: Continui să lupt pentru ca economia românească a inovației să devină influentă la nivel european
Published
13 hours agoon
February 7, 2025By
Andreea Radu
Europa de Est are un potențial enorm în domeniul digital, însă, din păcate, piața comună europeană rămâne fragmentată, iar numeroase bariere persistă între statele membre, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
„Chiar dacă avem exemple de succes, este în continuare dificil pentru companiile digitale din România să aibă acces la un contract direct cu o autoritate dintr-un alt stat membru UE sau cu instituțiile europene”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.
Acesta a propus, în cadrul evenimentului organizat de CEE Digital Coalition, la care a participat și directorul general responsabil din Comisia Europeană, patru măsuri-cheie și anume:
- tratamentul corect al tuturor companiilor care participă la licitații publice și scoaterea barierelor nejustificate între statele membre;
- un acces mai ușor la drepturile de proprietate intelectuală, reducerea birocrației și combaterea monopolurilor asupra certificărilor;
- reforma sistemului de capital și financiar european pentru a permite accesul mai ușor la o finanțare la costuri reduse;
- implicarea reală a companiilor în implementarea acordurilor comerciale.
„Continui să mă lupt pentru ca economia românească a inovației, care are o mare valoare adăugată, ce reprezintă 6% din PIB, să devină influentă la nivel european. Organizez, în luna martie, o nouă ediție a Romanian Digital Day la Parlamentul European”, a conchis Victor Negrescu.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun
Published
1 day agoon
February 6, 2025By
Teodora Ion
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a participat la dezbaterea IciLEurope, găzduită de France 24, în cadrul căreia a subliniat importanța dialogului pentru identificarea soluțiilor pragmatice astfel încât viitorul relațiilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană să fie unul mai bun.
”Au trecut cinci ani de la Brexit, iar în tot acest timp am văzut efectele nefaste pentru britanici dar și cum cooperarea economică și de securitate dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană au fost afectate semnificativ. Astăzi, mai mult ca oricând, este esențial să găsim o cale de mijloc, agreată de cele două părți, pentru a reconstrui încrederea și colaborarea de care avem cu toții nevoie”, a precizat eurodeputatul.
Victor Negrescu și-a exprimat încrederea că ”actual guvern laburist”, cu care a avut numeroase discuții, ”este pregătit să conducă acest proces și să ne ofere un nou impuls relațiilor noastre bilaterale”.
Europarlamentarul a punctat, de asemenea, importanța protejării cetățenilor europeni și români care trăiesc în Regatul Unit.
”Ei merită ca drepturile lor să fie respectate și să trăiască fără temeri sau incertitudini. Am subliniat aceste aspecte în numeroasele întâlniri avute cu autoritățile britanice și europene responsabile. România și întreaga Uniune Europeană trebuie să rămână unite în demersul de a apăra interesele tuturor cetățenilor noștri, indiferent unde aleg să-și construiască viitorul”, a amintit oficialul european.
Ziua de 24 iunie 2016 a fost emisarul a două vești neașteptate: cetățenii britanici au decis, în proporție de 51.89%, ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, iar țara a rămas fără prim-ministru în urma deciziei artizanului Brexitului, David Cameron, de a-și da demisia din fruntea Guvernului.
Britanicii fuseseză astfel invitați, pentru a doua oară în mai puțin de 50 de ani, să se pronunțe cu privire la problema aderării/rămânerii la/în Uniunea Europeană.
Prima consultare a cetățenilor a avut loc în 1975, când labursitul Harold Wilson, din dorința a scăpa de opoziția anti-europeană din propriul partid, a hotărât convocarea unui referendum privind apartenența țării la un club în care tocmai intrase după un decediu de negocieri.
La 5 iunie 1975, cetățenii britanici s-au pronunțat printr-un ”Da” răsunător pentru Europa. 17.378.581 (67.23%) au votat pentru rămânerea în Comunitatea Europeană, strămoșul Uniunii Europene, comparativ cu 8.470.073 (32.77%), cei care s-au pronunțat împotrivă.
După un travaliu al negocierilor care a durat ani, ieșirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană s-a produs la 31 ianuarie 2020, după ora Bruxelles-ului, 1 februarie 2020, după ora Londrei, cu addendumul că a existat o perioadă de tranziție, până la 31 decembrie 2020, care a permis acestei țări să se bucure de piața unică și uniunea vamală.
Mai mult, cel mai recent sondaj YouGov arată că sprijinul britanicilor pentru ieșirea Regatului Unit din UE a scăzut la un minim post-referendum de 30%.
În prezent, Marea Britanie depune eforturi pentru a-și consolida cooperarea strategică cu Uniunea Europeană, semnând o declarație comună în acest sens.
Astfel, Londra va găzdui în această primăvară un summit destinat resetării relațiilor post-Brexit.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Marcel Ciolacu, discuții cu FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate investițională și de reformă prin PNRR, convergentă obiectivului de aderare la OCDE în 2026

Premierul britanic și omologul său olandez au discutat despre cooperarea împotriva crimei organizate și a migrației ilegale

Cancelarul german Olaf Scholz respinge „complet” planul lui Trump pentru Gaza: Nu este corect

Ungaria preferă să achite o amendă de 1 milion de euro pe zi decât să primească imigranți din țări terțe

NATO-DIANA | ICI București a prezentat la Defence and Security Days 2025 soluții avansate de securitate cibernetică

Sesiunea plenară a PE din februarie. Trei ani de război în Ucraina, Busola Competitiviății UE și tarifele administrației Trump, subiectele principale

O fabrică de trenuri din Germania va fi transformată pentru a produce tancuri. Olaf Scholz: Vrem ca armata să fie capabilă să apere țara și aliații de toate amenințările viitoare

Reacția UE după ce Donald Trump a impus sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale: Sancționarea CPI amenință independența instanței. UE își menține angajamentul de a pune capăt impunității

Eurodeputata Gabriela Firea pledează pentru adaptarea metodelor de predare la realitățile actuale din domeniul tehnologiei și comunicării

Germania înregistrează un excedent comercial record cu SUA, alimentând tensiunile cu Donald Trump

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

PE marchează Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului printr-o ședință solemnă dedicată celor șase milioane de victime. Povestea violoncelistului Pál Hermann, ucis de naziști, a răsunat în hemiciclu

În fața Curții de Justiție a UE, Ursula von der Leyen se angajează să exploreze noi căi pentru a proteja tratatele și valorile atemporale ale Uniunii într-o lume aflată în schimbare

MNIR, detalii despre furtul artefactelor din tezaurul dacic: Jaful nu este comun, fiind primul incident din Europa în care s-a folosit explozibil în cazul unui muzeu
Trending
- U.E.1 week ago
Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali
- SUA1 week ago
Kaja Kallas a convenit cu Marco Rubio să mențină “presiune maximă” asupra Rusiei pentru “o pace justă și de durată în Ucraina” și să întărească cooperarea UE-SUA privind provocările ridicate de China
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Liderii europeni se întrunesc într-un summit al apărării UE – NATO – Regatul Unit: Klaus Iohannis va pleda pentru o responsabilitate crescută a UE în domeniul apărării
- ROMÂNIA3 days ago
Un raport oficial francez confirmă “manipularea pe scară largă” a alegerilor din România, primele alegeri democratice majore din Europa anulate din cauza ingerințelor străine