INTERNAȚIONAL
Alegeri SUA 2020. Regatul Unit consideră că relațiile cu Statele Unite sunt ”în mare formă” și ”vor fi din ce în ce mai bune”, indiferent de rezultatul scrutinului prezidențial
Published
3 years agoon
By
Teodora IonMinistrul britanic de externe, Dominic Raab, a precizat miercuri că relațiile dintre Regatul Unit și Statele Unite sunt ”în mare formă” și și-a exprimat convingerea că legăturile se vor consolida și mai mult, indiferent dacă scrutinul prezidențial american va fi câștigat de republicanul Donald Trump sau de democratul Joe Biden, anunță EFE, citat de Agerpres.
Legăturile cu SUA ”vor fi din ce în ce mai bune”, a apreciat Raab la postul Sky News într-o primă reacție cu privire la alegerile prezidențiale din Statele Unite, refuzând însă să se pronunţe în legătură cu rezultatul acestui scrutin până când nu vor fi numărate toate voturile.
Oficialul britanic a menționat că are încredere în sistemul electoral american și că, deocamdată, rezultatul ”este foarte strâns”, motiv pentru care nu a exclus că ar putea fi nevoie de câteva zile până se va cunoaște învingătorul acestei curse pentru fotoliul prezidențial.
”Vom vedea cum se va termina. Cred că va fi o cursă foarte strânsă. Este posibil să nu avem un rezultat definitiv în câteva ore, ci în câteva zile”, a apreciat Dominic Raab, în contextul în care Guvernul de la Londra se află în tratative cu Washington în vederea stabilirii prevederilor unui acord comercial post-Brexit, care să intre în vigoare după încheierea perioadei de tranziție, la 31 decembrie 2020.
Rezultatul scrutinului prezidențial din Statele Unite va un important impact asupra negocierilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană referitoare la viitoarele relații, care au intrat într-o etapă accelerată în ultima săptămână, dar care, în continuare, cunosc divergențe asupra unor teme majore precum accesul pescarilor europeni în apele britanice, garanţiile cerute Londrei în domeniul concurenţei şi soluţionarea litigiilor în cadrul viitorului acord.
Potrivit fostului ambasador britanic la UE în perioada 2013-2017, Ivan Rogers, oficiali de rang înalt din cadrul guvernelor europene apreciază că prim-ministrul britanic, Boris Johnson, așteaptă rezultatele alegerilor de peste ocean înainte de a lua o decizie hotărâtoare cu privire la a-și asuma riscul de a împinge Regatul Unit spre un scenariu fără acord.
În cadrul unui interviu acordat The Observer, citat de The Guardian, fostul reprezentant permanent al Londrei la Bruxelles a menționat că mai mulți miniștri și oficiali din capitalele europene cu care a discutat îi împărtășesc opinia că Johnson își acordă timp și există șanse ca acesta să opteze pentru un Brexit fără acord dacă prietenul său și susținătorul ieșirii Regatului Unit din UE, Donald Trump, va câștiga în fața democratului Joe Biden, care are rădăcini irlandeze atât pe lina maternă, una dintre familii, Finnegan, fiind din Comitattul Louth, Peninsula Cooley, de la graniţa cu Irlanda de Nord, cât şi paternă, provenind din imigranţi irlandezi care au ajuns în America din pricina Foametei irlandeze din anii 1945-1949.
Așadar, dacă Joe Biden, va deveni cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, premierul britanic Boris Johnson ar putea fi tentat să renunțe la poziția dură și să accepte scenariul unui acord cu Uniunea Europeană, principatul partener comercial al Marii Britanii, din dorința de a nu-i supăra pe americani cu privire la Irlanda, Washingtonul fiind al doilea cel mai important partener comercial al Londrei.
Să nu uităm că atunci când Guvernul britanic a dat publicității, în luna septembrie, proiectul de lege care reglemenează piața internă a Regatului Unit și care a atras după sine lansarea, de către Comisia Europeană, a procedurii de infringement ca urmare a faptului că acesta încalcă Acordul de retragere, în contextul în care mesajele anterioare ale europenilor s-au pierdut într-o ureche surdă , fostul vicepreședinte al Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat că nu va exista un acord comercial între Londra și Washington dacă Marea Britanie încalcă acordul de pace din Irlanda de Nord.
Mesajul lui Joe Biden era complentat de cel transmis de președintele Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, care atenționa la 10 septembrie că ”sub absolut nicio formă” un posibil acord comercial între Regatul Unit și Statele Unite nu va trece de votul Congresului american dacă Londra încalcă Acordul de retragere, încheiat cu Uniunea Europeană, prin modificarea Protocolului revizuit privind Irlanda de Nord.
Acordul comercial între Regatul Unit și Statele Unite necesită aprobarea Congresului american, format din Camera Reprezentanților, dominată în prezent de Partidul Republican, cu 232 de membri din cele 435 de locuri, și Senat, unde Partidul Republican deține majoritate, având 53 de locuri din cele 100.
Trebuie amintit că în luna iulie a anului trecut, mai mulți republicani americani irlandezi din camera superioară a ansamblului legislativ federal au atras atenția că vor bloca un acord comercial dacă Brexit-ul va afecta granița nord-irlandeză și, implicit, Acordul de la Belfast, care a pus capăt la 10 aprilie 1998 conflictului de 30 de ani dintre Irlanda și Irlanda de Nord, ce a avut ca motiv neînțelegerile religioase dintre protestanți, aripa unionistă, majoritară, care dorea unirea cu Marea Britanie, și romano-catolici, tabăra naționalistă ce urmărea o Irlandă unită.
Revenind la negocierile dintre Londra și Bruxelles, este de așteptat ca negociatorii-șefi pentru relațiile post-Brexit, Michel Barnier, respectiv David Frost, să-și informeze administrațiile cu privire la progresul întregistrat în cadrul celor 13 zile de tratative intense purtate atât la Londra, cât și la Bruxelles, dar, potrivit presei britanice, care citează oficiali familiari cu acest dosar, nu există șanse să vedem fumul alb în acest moment.
Astfel, Michel Barnier se va adresa celor 27 de ambasadori la UE, în vreme ce David Frost va avea o întrevedere cu premierul Boris Johnson și cu alți membri ai Cabinetului.
Potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, ”încă nu am reuşit. Mai avem mult de lucru” și ”nu am găsit încă o soluţie pentru pescuit”, unul dintre subiectele cele mai sensibile.
Europenii speră ca până la mijlocul lui noiembrie să ajungă la un acord cu Londra privind viitoarea relaţie post-Brexit cu Londra.
După aproape jumătate de secol de apartenență la Uniunea Europeană, Regatul Unit a părăsit comunitatea europeană la 31 ianuarie 2020, Londra punând astfel în aplicare decizia britanicilor care, în proporție de 52%, față de 48%, s-au pronunțat în favoare Brexit-ului într-un referendum desfășurat la 23 iunie 2016.
În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care Londra va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale atât în UE, cât şi în Regatul Unit.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Șeful Pentagonului și ministrul chinez al Apărării, prima discuție telefonică în aproape un an și jumătate despre chestiuni legate de ”securitatea regională și globală”
Blinken îi asigură pe aliații de la Marea Neagră că pot conta pe sprijinul SUA pentru consolidarea securității și prosperității în regiune
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
Joe Biden condamnă ”în cei mai fermi termeni” atacul Iranului asupra Israelului și îl asigură pe Netanyahu de sprijinul de ”neclintit” al SUA față de securitatea Israelului
SUA, în coordonare cu Regatul Unit, interzic importul de aluminiu, cupru și nichel din Rusia pentru a limita ”capacitatea lui Putin de a duce războiul ilegal împotriva Ucrainei”
Joe Biden se așteaptă ca Iranul să atace Israelul ”în curând” și lansează un apel la adresa Teheranului: ”Nu faceţi asta!”
INTERNAȚIONAL
Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil
Published
7 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonMinistrul german de externe, Annalena Baerbock, a subliniat clar în discuțiile cu premierul Benjamin Netanyahu, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o în Israel după atacul direct al Iranului asupra acestei țări, că nu trebuie permis ca Orientul Mijlociu să alunece într-un scenariu cu un rezultat complet imprevizibil, informează Deutsche Welle.
”Toată lumea trebuie să acționeze acum cu prudență și responsabilitate. Nu vorbesc despre a ceda, ci despre reținere prudentă”, a declarat Baerbock înainte de a părăsi Israelul pentru a participa la o reuniune a miniștrilor de externe din G7, găzduită de președinția italiană, întâlnire în cadrul căreia urmează să fie abordată și chestiunea sancțiunilor asupra Iranului.
Prime Minister Benjamin Netanyahu met today with British Foreign Secretary David Cameron and with German Foreign Minister Annalena Baerbock.
During the meetings, Prime Minister Netanyahu reiterated that Israel would maintain its right to self-defense. pic.twitter.com/KoJ4soCcHw
— Prime Minister of Israel (@IsraeliPM) April 17, 2024
La rândul său, premierul israelian a mulțumit Germaniei pentru sprijinul manifestat în urma atacului Iranului.
”Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-ați acordat Israelului, în timpul atacului iranian. Este important pentru noi. Este un lucru pe care ar trebui să îl luăm în considerare și noi, printre alte lucruri pe care le vom discuta. Așa că vă mulțumesc”, a menționat Netanyahu.
În discuțiile sale cu miniștrii de externe britanic și germani aflați în vizită, biroul lui Netanhyahu a declarat că acesta ”a respins afirmațiile organizațiilor internaționale privind situația de foamete din Gaza și a spus că Israelul face mai mult decât este necesar” în ceea ce privește ”problema umanitară”.
El a mai spus că Israelul ”își va rezerva dreptul de a se proteja”, a precizat biroul.
”Vreau să fie clar – ne vom lua propriile decizii, iar statul Israel va face tot ce este necesar pentru a se apăra”, se arată în declarația biroului său.
Reuniunea miniștrilor de externe din UE are loc într-un context al inflamării tensiunilor în Orientul Mijlociu după ce Iranul a atacat direct Israelul cu drone și rachete.
Așa se face că miniștrii de externe din UE au avut marți o reuniune de urgență în format de videoconferință în cadrul căreia au abordat acest subiect, România, prin șefa diplomației sale, Luminița Odobescu, profitând de context pentru a sublinia importanța coordonării cu SUA, Marea Britanie și partenerii regionali pentru dezescaladare.
Tema va fi abordată și de șefii de stat sau de guvern, care se reunesc zilele acestea la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, și despre agenda strategică a Uniunii Europene.
În preambulul acestor întâlniri, reprezentanții țărilor din Occident în frunte cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, dar și președintele României, Klaus Iohannis, au lansat apeluri la reținere pentru a nu escalada și mai mult situația din zonă, afectată deja de conflictul dintre Israel și Hamas.
NATO
Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO
Published
10 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonReprezentanți ai Universității din București au participat, în calitate de special guests, la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă (Civil Protection Group) al NATO, care s-a desfășurat la sediul NATO din Bruxelles în perioada 15 – 16 aprilie 2024.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, evenimentul a reunit reprezentanții tuturor țărilor NATO și partenere și a fost dedicat evoluțiilor și dezvoltărilor la nivel NATO în domeniul rezilienței.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuții despre agenda Comitetului pentru Reziliență al NATO cu privire la aspectele civile în dezvoltarea conceptului de apărare colectivă, precum și informări și discuții privind instrumentele și capacitățile de evaluare a formelor și aspectelor rezilienței în domeniile de interes strategic.
Universitatea din București a fost reprezentată la eveniment de două cadre didactice ale Facultății de Administrație și Afaceri, prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică și prof. univ. dr. Elena Druică.
În ultimii patru ani, Universitatea din București a desfășurat, în colaborare cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, un program de cercetare asupra rezilienței care a implicat dezvoltarea exploratorie a unor instrumente pentru evaluarea rezilienței societale în fața unei game variate de provocări, incluzând crize, șocuri și evoluții destabilizante, atât la nivel intern, cât și extern. Coordonată de prof. univ. dr. Dragoș – Paul Aligică, această abordare inovatoare în direcția cercetării aplicate a fost considerată de autoritățile și experții organizației transatlantice ca fiind de o relevanță specială pentru agenda NATO și de interes aplicat pentru toate țările membre și partenere.
„Participarea Universității din București la întâlnirea plenară a Grupului de Protecție Civilă al NATO a fost un moment care a marcat din nou recunoașterea internațională a calității cercetărilor noastre și a contribuției noastre la dezvoltarea conceptelor și analizelor aplicate de reziliență societală. În ultimii patru ani, în colaborare strânsă cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, am dezvoltat o linie inovatoare de cercetări aplicate care contribuie semnificativ la evaluarea și îmbunătățirea capacității de protecție în fața unor riscuri și provocări la nivel național și internațional, reflectând încă o dată aplicabilitatea practică a cercetărilor realizate de experții noștri pentru politicile și deciziile publice”, a remarcat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.
Prototipul unui instrument de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de către echipa de cercetători a UB a fost prezentat în cadrul sesiunii plenare și a fost primit cu mare interes de participanți, ceea ce a demonstrat succesul colaborării instituționale între UB și structurile naționale de profil, precum Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București.
Rezultatele prezentate la Bruxelles reflectă angajamentul și contribuția României la promovarea parteneriatelor strategice, concretizând, încă o dată, angajamentul Universității din București pentru cercetarea de vârf.
CHINA
Șeful Pentagonului și ministrul chinez al Apărării, prima discuție telefonică în aproape un an și jumătate despre chestiuni legate de ”securitatea regională și globală”
Published
12 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonȘeful Pentagonului și ministrul chinez al Apărării, Lloyd Austin și Dong Jun, au avut marți prima convorbire telefonică în format de videoconferință după aproape un an și jumătate, într-o nouă dovadă că cele două superputeri doresc să menține liniile de comunicare deschise, în pofida tensiunilor care continuă, anunță AFP și EFE, citate de Agerpres.
Convorbirea, care a durat mai mult de o oră și în care partea chineză a pus accentul pe ”construirea unei relaţii militare care să evite conflictele şi confruntările”, are loc în contextul în care SUA dorește și depune eforturi în direcția consolidării alianței militare cu alte țări din regiunea Asia-Pacific pentru a stăvili influența Chinei.
”Secretarul Austin a subliniat importanța respectării libertății de navigație în largul mării, garantată de dreptul internațional, în special în Marea Chinei de Sud. De asemenea, a discutat despre războiul neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la recentele provocări din partea Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC)”, precizează Pentagonul într-un comunicat, care stipulează că temele abordate au fost cele legate de ”securitatea regională și globală”.
În egală măsură, Austin a reiterat că ”Statele Unite rămân angajate față de politica de lungă durată privind o singură China, care este ghidată de Legea privind relațiile cu Taiwanul, de cele trei comunicate comune SUA-China și de cele șase asigurări, și a reafirmat importanța păcii și a stabilității peste strâmtoare”.
De cealaltă parte, Dong Jun a pus accentul pe importanța unei ”cooperări deschise şi pragmatice şi a acumulării graduale a încrederii reciproce”, pentru a ”deveni un pilon de stabilitate pentru dezvoltarea relaţiilor” între cele două ţări, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez postat pe reţeaua de socializare Wechat.
Biden și Jinping au convenit atunci asupra unei serii de măsuri de consolidare a încrederii, inclusiv asupra reluării comunicării militare la nivel înalt, prima discuție în acest domeniu având loc la 22 decembrie între șeful Statului Major american Charles Brown și generalul chinez Liu Zhenli.
Aceast dialog din decembrie, anul trecut, a fost succedată la scurt timp, mai precis în ianuarie 2024, de cea de-a 17-a discuţie de coordonare a politicii de apărare între SUA şi China, prin vocile lui Michael Chase, asistenul adjunctului secretarului Apărării pentru China, Taiwan şi Mongolia, și a generalului-maior Song Yanchao, director adjunct al biroului comisiei militare centrale pentru cooperarea militară internaţională.
Ulterior, la începutul lunii aprilie a acestui an, a avut loc o rundă de discuții la nivel de lucru privind Acordul consultativ militar și maritim (MMCA), pentru a totul să culmineze cu dialogul la nivel de miniștri.
Concrete & Design Solutions
Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării
Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți
Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă
ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest
Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO
Colaborare Cluj – Eindhoven în domeniu inovării și IT. Primarul Emil Boc: Fiecare oraș dorește să își consolideze avantaje competitive. În cazul nostru, un avantaj de necontestat este reprezentat de universități
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Zi istorică pentru viitorul energiei românești: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea energiei eoliene offshore
- ROMÂNIA5 days ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA2 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
- ROMÂNIA1 week ago
ICI București este un element important din apărarea informatică a țării, subliniază președintele Senatului, Nicolae Ciucă, într-o întâlnire cu directorul general al institutului