Minskul ar fi gata să întrerupă tranzitul de gaze către Europa dacă noile sancțiuni ale Occidentului vor pune în pericol Belarusul, a declarat președintele țării, Alexandr Lukașenko, într-un interviu acordat postului de televiziune turc TRT, relatează EFE, preluat de Agerpres.
„Dacă sancțiunile pe care ei le impun sau le vor impune în viitor ne împing într-o situație disperată și nu avem altă cale de a răspunde sancțiunilor lor cu alte măsuri, atunci vom folosi și această măsură strictă”, a declarat acesta în timpul interviului, citat de agenția BelTA.
În cadrul ședinței de guvern din 11 noiembrie, Lukașenko amenințase că va întrerupe tranzitul de gaze către Europa prin gazoductul transnațional Yamal-Europa, dacă Bruxelles-ul își va extinde sancțiunile împotriva Minskului.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin a înțeles răspunsurile dure ale președintelui belarus la adresa Europei privind disponibilitatea de a suspenda tranzitul de gaz rusesc, adăugând însă că șeful statului rus se așteaptă în continuare ca „nimic să nu împiedice Rusia să continue să-şi îndeplinească impecabil angajamentele stabilite în contractele în vigoare” pentru furnizarea gazelor către Europa.
La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele rus Vladimir Putin l-a atenţionat pe omologul său belarus că oprirea tranzitului de gaze către UE va dăuna serios sectorului energetic european „şi nu va ajuta la dezvoltarea relaţiilor noastre cu Belarus”, relatează Agerpres. Pe de altă parte, preşedintele Lukaşenko a evidenţiat în declaraţia dată luni acordurile de integrare între Rusia şi Belarus, susţinând că uniunea acestor două ţări „va fi mai avansată şi mai stabilă” decât cea a Uniunii Europene.
Statele occidentale au adoptat mai multe serii de sancţiuni împotriva Belarusului după reprimarea manifestaţiilor opoziţiei care au contestat legitimitatea alegerilor prezidenţiale din august 2020 și după atacul hibrid organizat de regimul de la Minsk împotriva granițelor estice ale UE prin instrumentalizarea migranților din Orientul Mijlociu.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, măsurile restrictive impuse de UE vizează un număr de 17 persoane și 11 entități.
Decizia vizează membri importanți ai sectorului judiciar, inclusiv ai Curții Supreme și ai Comitetului de Control al Statului, precum și ai canalelor de propagandă, care contribuie la continuarea represiunii împotriva societății civile, a opoziției democratice, a organelor de presă independente și a jurnaliștilor.
Decizia vizează, de asemenea, funcționari politici de rang înalt ai regimului Lukașenko, precum și companii (cum ar fi Belavia Airlines), operatori de turism și hoteluri care au contribuit la incitarea și organizarea traversărilor ilegale ale frontierei prin Belarus către UE, participând astfel la instrumentalizarea migrației în scopuri politice.
Măsurile restrictive ale UE privind Belarusul se aplică în prezent unui număr total de 183 de persoane și 26 entități. Cei desemnați fac obiectul înghețării activelor, iar cetățenilor și întreprinderilor din UE li se interzice să le pună fonduri la dispoziție. În plus, persoanelor fizice li se aplică o interdicție de călătorie, care le împiedică să intre pe teritoriul UE sau să îl tranziteze.





