Alexis Tsipras se declară optimist în privința redresării economiei Greciei: Țara noastră va înregistra o creștere economică anul acesta

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat că Grecia va ieși din recesiune în următorii șapte ani, susținând că anul acesta țara sa chiar ar putea înregistra o posibilă creștere economică, iar anul viitor ar reveni pe piețele internaționale de capital, notează Agerpres.alexis tsipras de pe fb

Tsipras a afirmat în cadrul unui interviu pentru Reuters că veniturile bugetare și intrările de turiști au fost semnificative, iar Grecia ar putea încheia anul 2016 cu o creștere economică de 0,2% — 0,4%, în loc de scăderea de 0,3% prognozată de Eurostat (Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene). Întrebat dacă țara sa ar putea depăși previziunile de creștere ale Eurostat pentru 2017, de 2,7%, el a arătat că deja au fost depășite așteptările anul acesta și probabil anul viitor se va întâmpla același lucru.

Cu toate acestea, prim-ministrul arătat că succesul depinde de mesajele trimise piețelor financiare și de reluarea investițiilor străine. El și-a exprimat speranța că Grecia ar putea fi inclusă în următoarele șase luni în programul de relaxare cantitativă (QE) al Băncii Centrale Europene (BCE), la care nu a avut acces până acum din cauza ratingului slab.

El a mai spus că Grecia spera într-un semnal clar din partea creditorilor privind sfârșitul crizei încă de la sfârșitul lunii mai, dar răspunsul acestora a fost că nu se pot pune de acord asupra măsurilor de reducere a datoriilor și vor să mai aștepte până la sfârșitul anului. „Asta e nedrept pentru Grecia. Sunt convins că parternerii noștri înțeleg și că până la sfârșitul anului vor veni cu o soluție pentru a ne primi în QE, ceea ce va deschide apoi calea pentru o ieșire cu succes a Greciei pe piețe”, a conchis Tsipras.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.