Connect with us

Alin Mituța

Alin Mituța anunță că au fost aprobate noile regulamente privind Politica Agricolă Comună: România are alocată o sumă de aproximativ 22 de miliarde de euro

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European a aprobat joi noile regulamente privind Politica Agricolă Comună, după ce în luna iunie a fost găsit un acord în negocierile cu Consiliul, fiind un moment important pentru UE, întrucât noul pachet legislativ va stabili modul în care va fi gestionată una din cele mai importante politici europene, care are alocate 386 de miliarde de euro pentru următorii 7 ani, a transmis eurodeputatul Alin Mituța (USR-PLUS & Renew Europe), într-o declarație pentru CaleaEuropeană.ro.

Deputatul european amintit că în perioada 2021-2027 România are alocată o sumă totală de aproximativ  22 de miliarde de euro (prețuri curente) pentru agricultură și dezvoltare rurală distribuite astfel: 

  • 14 miliarde euro prin Fondul European de Garantare Agricolă (pilonul I, plăți directe)
  • 7 miliarde pentru dezvoltare rurală prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (pilonul II, dezvoltare rurală)
  • 692 de milioane de euro din pachetul de redresare post-Covid NextGenerationEU, pentru perioada 2021-2022

Reforma urmărește ca obiectiv strategic să alinieze noua PAC la obiectivele Pactul ecologic european, a strategiilor de la „De la fermă la consumator” și a Biodiversității, pentru a permite gestionarea durabilă a resurselor naturale și adaptarea politicii agricole la schimbările climatice. În acest context, un set de instrumente va fi oferit fermierilor pentru a-i ajuta să atingă obiectivele PAC în materie de mediu și de climă. În același timp, reforma întărește sprijinul pentru micii fermieri, pentru tinerii fermieri și continuă politica de aliniere treptată a plăților directe începută de reforma Cioloș”, a punctat acesta.

Mai mult, Alin Mituța subliniat că noutatea introdusă în primul pilon al PAC o reprezintă eco-schemele. Acestea vor fi o nouă sursă de finanțare pentru mediu și climă si vor constitui cel puțin 25% din plățile directe. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. Conținutul eco-schemelor va fi stabilit de către statele membre, ceea ce înseamnă că România își va concepe propriile eco-scheme, care pot include practicile de agricultură ecologică, rotația culturilor cu leguminoase sau sistemul de creștere a animalelor pe pășune, agricultura de precizie și nu numai. 

Potrivit acestuia, al doilea pilon al PAC va continua să ofere o gamă variată de instrumente de sprijin pentru angajamente în materie de mediu și climă, consolidarea de cunoștințe, investiții,  inovare și cooperare. 35% din bugetul de dezvoltare rurală al PAC va fi destinat activităților cu impact pozitiv direct pentru mediu și climă. 50%  din plățile pe hectar, care contribuie la menținerea agriculturii în zonele în care aceasta se confruntă cu dificultăți deosebite din cauza constrângerilor naturale (de exemplu, în zonele muntoase), și 100% din plățile pentru bunăstarea animalelor vor fi luate în considerare pentru calculul celor 35%. 

„Noua legislație va include și un sprijin mai mare pentru tinerii fermieri, pentru a stimula reînnoirea generațiilor. Aceasta va aloca tinerilor fermieri cel puțin o sumă echivalentă cu 3% din pachetul lor de plăți directe pentru următoarele intervenții: sprijin complementar pentru venit, investiții și instalare. O altă veste bună pentru fermierii români este convergența plăților, adică echivalarea treptată a subvenției la hectar cu cea din alte state membre, lucru care ar putea însemna o creșterea  de la 170/195,5 euro/ha în 2019/2020 până la 215 euro/ha în 2027”, a detaliat eurodeputatul. 

În ceea ce privește distribuția mai echitabilă a ajutoarelor pentru venit, Mituța a explicat că noua PAC va aborda mai bine nevoile fermelor mici și mijlocii. Noua legislație prevede o plată redistributivă obligatorie de cel puțin 10% din plățile directe, adică cel puțin 10% din valoarea subvențiilor să meargă spre fermele mici şi mijlocii.

„Sprijinul acordat fermelor mici va fi consolidat prin posibilitatea de a aplica o schemă pentru micii fermieri, un sistem simplificat de ajutor pentru venit care va acorda o plată unică agricultorilor interesați. Aceste scheme pentru micii fermieri au existat şi în trecut, valoarea maximă oferită fiind de 1250 de euro.  Noua reformă prevede, de asemenea, o creștere a fondurilor pentru măsuri care vor permite crearea de noi afaceri și investiții, care să ajute la combaterea abandonului zonelor rurale și stabilirea populației în aceste teritorii. Pe lângă aceasta, noua PAC va permite creșterea competitivității prin intermediul investițiilor în tehnologii moderne și mai eficiente, prin introducerea inovării, digitalizarea agriculturii și  consultanța agricolă obligatorie”, a mai spus el. 

În final, Alin Mituța a declarat că una din noutățile acestei reforme este conceptul de condiționalitatea socială, care va lega plățile PAC de respectarea anumitor prevederi ale dreptului european al muncii, promovând  condiții de muncă mai bune pentru lucrători, sancționând fermierii care o încalcă. Implementarea sa voluntară va începe din 2023 și va deveni obligatorie din 2025.

„O noutate în PAC post-2023 o constituie Planurile Strategice Naționale. Practic, statele membre își vor elabora propriile programe care să combine majoritatea instrumentelor de sprijin finanțate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Așadar, mingea este acum în terenul Guvernului, care va trebui să finalizeze Planul Strategic Național până la finalul acestui an, Comisia Europeană având apoi aproximativ 6 luni la dispoziție în 2022, în care poate cere modificări, înainte de a-l aproba”, a conchis eurodeputatul. 

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța a votat în plenul Parlamentului European raportul Farm to Fork: Această strategie nu este un moft, ci o necesitate economică, climatică și de sănătate

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Alin Mituța (USR-PLUS & Renew Europe) a votat în plenul Parlamentului European raportul „Farm to Fork”, ce își propune să remedieze problema alimentelor produse la tonă, în mod intensiv, ce au în componență produse chimice care  afectează sănătatea, în timp ce micii fermierii locali se străduiesc să-și vândă produsele.

„Această strategie nu e un moft, ci o necesitate economică, climatică și de sănătate. Aruncăm aproape 100 de milioane de tone de alimente în fiecare an, în timp ce mulți oameni nu-și permit o masă decentă. Forțăm permanent limitele solului și ale mediului, dar ne întrebăm de ce avem tot mai multe secete sau inundații”, a declarat Alin Mituța în plenul legislativului european de la Strasbourg. 

 

Astfel, deputatul european a detaliat, pe contul său de Facebook, ce prevede raportul „Farm to Fork”:

  • Protecția solului, a resurselor naturale și sănătății umane prin reducerea utilizării a pesticidelor, a antimicrobienelor și a îngrășămintelor;
  •  Promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare, lucru care va contribui la îmbunătățirea veniturilor fermierilor și promovarea produselor locale de calitate;
  •  Asigurarea unei oferte de produse alimentare suficiente, accesibile și nutritive;
  • Reducerea pierderilor și a risipei de alimente;
  •  Promovarea unui consum alimentar și a unor diete sănătoase;
  •  Susține inițiativa Comisiei care vizează îmbunătățirea etichetării de origine și luarea în considerare a extinderii acesteia la o gamă mai largă de produse;
  • Parlamentul mai solicită Comisiei să propună modificări legislative privind normele de etichetare a mierii, care vor avea ca rezultat o mai bună informare a consumatorilor și să sprijine sectorul apicol din UE;
  •  Solicită îmbunătățirea în mod nediscriminatoriu a politicii UE de promovare a produselor agricole și alimentare, precum și a sistemului școlar al UE și a inițiativei europene privind mesele sănătoase în școli;
  • Posibilitatea pentru statele membre de a scuti de TVA alimentele sănătoase;

„Trebuie să reîntoarcem agricultura în mediul ei natural, în ferme prietenoase cu mediul, folosind în același timp avantajele tehnologiei. Trebuie să sprijinim mai mult adevărații fermieri și micii producători locali”, a mai spus el, în plenul Parlamentului. 

Mai mult, eurodeputatul a subliniat că Parlamentul European invită Comisia și statele membre să se asigure că toate produsele alimentare și furajele importate în UE respectă pe deplin legislația UE relevantă și standardele înalte ale Uniunii.

Potrivit acestuia, raportul reprezintă poziția Parlamentului European de care Comisia Europeană va trebui să țină cont în inițiativele sale legislative și nelegislative, pe care urmează să le prezinte în viitorul apropiat.

„Cred ca este esențial, și am spus asta și în plenul Parlamentului, ca înainte de orice propunere a Comisiei, pe oricare dintre subiectele de mai sus, să avem studii de impact clare și cuprinzătoare. Legiferarea trebuie făcută pe date concrete, informat și cu o viziune clară asupra veniturilor fermierilor, producției și mediului. Agricultura nu se practică la fel în toate cele 27 de state membre, iar viitoarele propuneri legislative vor trebui să fie echilibrate și să țină cont de acest lucru”, a conchis Alin Mituța. 

Parlamentul European salută Strategia „De la fermă la consumator” și subliniază că este important să producem alimente sănătoase în mod sustenabil. Miza este atingerea obiectivelor Pactului verde european, inclusiv a celor referitoare la climă, biodiversitate, poluare zero și sănătate publică.

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Într-o Europă cu o piață unică este crucial să avem și o Uniune a sănătății. Europenii trebuie să aibă acces la servicii medicale peste tot în UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Alin Mituța (USR-PLUS & Renew Europe) coordonează în numele grupului Renew Europe un raport despre cum se poate folosi mai bine politica de coeziune pentru a reduce inegalitățile dintre statele membre UE în materie de sănătate.

Mai mult, deputatul european și-a prezentat poziția pe acest subiect în Comisia pentru Dezvoltare Regională.

„Nu avem de toate în spitalele din România. Din contră, avem mare nevoie de mai mult sprijin european, fie că e vorba de fonduri pentru spitale, de acces la tratamente complexe precum cele pentru mari arși sau pentru boli rare, ori pentru stabilirea unor standarde de calitate minime ale serviciilor medicale peste tot în Uniune”, a scris eurodeputatul, pe Facebook.

Astfel, Alin Mituța a propus:

  •  Crearea unei rețele europene de cooperare în materie de transplant care să fie finanțată din bani europeni. În prezent, există mai multe forme de cooperare regionale în materie de transplant de organe, însă România nu face parte din niciuna din ele;
  •  Replicarea și în alte sectoare, precum sănătatea mintală, a modelului Planului European pentru Cancer, care pune laolaltă resurse din mai multe fonduri într-o abordare la nivel european, pentru lupta împotriva cancerului;
  • Folosirea fondurilor de coeziune pentru accesul la tratamente complexe (exemplu: mari arși) și pentru boli rare prin întărirea și extinderea rețelelor europene de referință.
  • Lansarea de achiziții comune europene, de echipamente și tratamente, de exemplu pentru vaccinuri HPV, tratamente oncologice sau medicamente pentru boli rare.
  • Crearea de standarde minime de calitate a serviciilor medicale, cel puțin pentru investițiile care vin de la nivel european, pentru a crește nivelul acestor servicii către o medie europeană acceptabilă peste tot în UE.

„Pandemia ne-a arătat, încă o dată, că sănătatea nu mai poate fi o preocupare strict națională, ci că trebuie să fie una europeană. Într-o Europă cu o piață unică, în care putem călători, studia sau munci oriunde, este crucial să avem și o Uniune a sănătății. Una care să se asigure că europenii au acces la niște standarde minime de calitate a serviciilor medicale oriunde s-ar afla sau că statele membre colaborează mai bine. Urmează depunerea amendamentelor la raport și apoi negocierea cu ceilalți raportori din partea celorlalte grupuri politice, pentru a ajunge la un compromis”, a conchis eurodeputatul.

Citiți și: Eurodeputații solicită măsuri naționale și europene pentru a garanta pacienților UE acces echitabil la medicamente esențiale și inovatoare

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Este nevoie să aducem Uniunea Europeană mai aproape de oameni. Aceasta este și ideea Conferinței privind Viitorul Europei

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Ideea Conferinței privind Viitorul Europei ține, pe de-o parte de discutarea și explicarea avantajelor Uniunii Europene, iar pe de altă parte contează colectarea feedback-ului de pe teren cu privire la ce se poate face mai bine în Europa de mâine, a transmis marți eurodeputatul Alin Mituța (USR-PLUS & Renew Europe). 

„Un lucru este clar. E mare nevoie să aducem UE mai aproape de oameni, să se vadă în viața de zi cu zi, să se înțeleagă concret ce face, de ce e importantă, cum poate ajuta cetățenii și care sunt avantajele de a trăi aici”, a scris deputatul european, pe Facebook.

În acest sens, Alin Mituța  a vorbit la Young Leaders for the Future Of Europe, un eveniment la care au participat tineri primari și consilieri locali din toată Europa, organizat de EU40, platforma eurodeputaților pro-europeni sub 40 de ani și European Committee of the Regions, în cadrul EURegionsWeek. 

„Trebuie să spun că e o satisfacție mare să vezi că lucrurile la care lucrezi sunt văzute, recunoscute și au un impact. Recenta caravană prin țară, pe care am organizat-o în septembrie atrage interesul deja la evenimentele la care vorbesc, în Bruxelles și nu numai, fiind văzută ca un model de bune practici în direcția apropierii concrete a UE de cetățeni”, a transmis acesta. 

În urmă cu două săptămâni, Caravana „Cu Europa ajungem departe”, lansată de Alin Mituța a ajuns la final, după 2000 de kilometri parcurși, 12 opriri și opt dezbateri pe mai multe teme, printre care sănătatea, agricultura, tranziția verde, fonduri europene pentru orașe.

În cadrul intervenției sale, Alin Mituța le-a povestit participanților despre ceea ce a făcut în luna septembrie, în România și le-a arătat ghidul fondurilor europene pe care l-a publicat.

Reamintim că eurodeputatul a lansat pe 18 septembrie un Ghid al Fondurilor Europene pentru perioada 2021-2027, dedicat actorilor locali din mediul urban și rural din România, de la instituții publice, până la mediul privat și ONG-uri. Ghidul prezintă o imagine ușor de cuprins a tuturor oportunităților de finanțare de la Uniunea Europeană, sub forma unei Carte Integrate.

Alin Mituța a fost numit membru al delegației Parlamentului European la plenara Conferinței privind viitorul Europei, ce a avut loc pe 19 iunie, fiind unul dintre cei trei români care gestionează această responsabilitate

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Pandora Papers: Parlamentul European solicită să se demareze anchete aprofundate

ENGLISH10 hours ago

Romania among EU countries providing free access to the fewest innovative medicines. How will HTA improve the situation

ROMÂNIA11 hours ago

România, printre țările UE care asigură acces gratuit la cele mai puține medicamente inovatoare. Cum va îmbunătăți situația noul HTA european

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Summitul UE: Ciocnirea dintre Varșovia și Bruxelles pe tema primatului dreptului european își face loc pe agendă. Angela Merkel și Emmanuel Macron fac apel la compromis și dialog

U.E.13 hours ago

Viktor Orban consideră planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice o „fantezie utopică care duce la creșterea prețurilor energiei”

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Parlamentul European cere Comisiei Europene să comunice cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său și să facă publice contractele de achiziție

ROMÂNIA14 hours ago

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA: Ne vom adapta împreună cu România pentru a ne proteja economiile și popoarele de amenințarea cibernetică

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliul European: Șeful statului solicită includerea energiei nucleare și a gazului pe lista investițiilor verzi și sprijinirea R. Moldova în problema gazelor și a energiei

COMUNICATE DE PRESĂ15 hours ago

Compania Leviatan Design, în TOP 10 firme de arhitectură și proiectare din România

ROMÂNIA16 hours ago

Solidaritatea europeană: Austria și Franța oferă României medicamente, ventilatoare și echipamente medicale pentru a lupta în continuare împotriva pandemiei

POLITICĂ17 hours ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu18 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi21 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi21 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi2 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

U.E.3 days ago

Franța face apel la ”fermitate” împotriva încercărilor Poloniei de a pune ”sub semnul întrebării proiectul european”: Tratatele noastre nu reprezintă o simplă bucată de hârtie

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Supremația dreptului UE în Polonia: PE solicită Comisiei Europene declanșarea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept

Team2Share

Trending