ROMÂNIA
Ambasada SUA organizează concursul “Povestea mea vizuală despre prietenia româno-americană” pentru a celebra 25 de ani de Parteneriat Strategic
Published
1 year agoon

Ambasada Statelor Unite la București a lansat luni un concurs de fotografie destinat marcării a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre SUA și România, a cărui aniversare de un sfert de secol va avea loc pe 11 iulie 2022. Un prim moment pregătitor a avut loc săptămâna trecută, când ministrul de externe Bogdan Aurescu a efectuat o vizită la Washington, la invitația omologului său american, Antony Blinken, vizita prefigurând marcarea, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.
Cele mai relevante fotografii vor fi incluse într-o expoziţie de fotografii pe care Ambasada Statelor Unite o va pregăti anul viitor pentru a sărbători Parteneriatul Strategic, transmite sursa citată într-un comunicat.
“Pe 11 iulie 2022, americanii şi românii vor celebra 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite şi România. De-a lungul acestor ultimi 25 de ani, ţările noastre au conlucrat la întărirea relaţiilor bilaterale, la dezvoltarea democraţiei, la consolidarea prosperităţii şi la asigurarea securităţii pentru cetăţenii noştri. Pentru a sublinia această călătorie democratică plină de inspiraţie, Ambasada S.U.A. la Bucureşti doreşte să sărbătorească realizările noastre comune şi vă invită să participaţi la un concurs dedicat surprinderii şi păstrării amintirilor fotografice ale prieteniei româno-americane de-a lungul ultimilor 25 de ani”, arată sursa citată.
Astfel, misiunea diplomatică americană îi îndeamnă pe cei interesați să participe să își verifice arhiva de fotografii, să o aleagă pe cea preferată şi să o trimită în format electronic.
“Fotografiile trebuie să ilustreze momente memorabile la care dumneavoastră sau familia dvs. aţi fost martori începând cu 1997; ele vor contribui la recunoaşterea şi sărbătorirea unicei noastre prietenii trans-atlantice”, mai punctează Ambasada SUA.
Regulamentul oficial al concursului este următorul
Premiile disponibile sunt:
- Premiul 1: Telefon SAMSUNG A22
- Premiul 2: Tabletă SAMSUNG Galaxy Tab A7
- Premiul 3: Kindle Paperwhite
Se pot acorda premii suplimentare tuturor finaliştilor concursului.
Este posibil ca fotografiile câştigătoare să fie publicate pe pagina de internet şi pe canalele de comunicare socială ale Ambasadei şi ale partenerilor săi. (Vă rog să vedeţi detalii suplimentare în rubrica „Termeni şi condiţii”.
Condiţii de participare:
- Participanţii trebuie să fie cetăţeni români cu domiciliul în România și să aibă vârsta minimă de 18 ani.
- Concursul începe pe 12 noiembrie 2021 şi se încheie pe 3 decembrie 2021, la ora 23:59. Persoana care trimite fotografia va fi considerată participant, singura posesoare a fotografiei şi va fi singura eligibilă pentru câştigarea oricărui premiu.
- Angajaţii Guvernului S.U.A. şi membrii familiilor acestora nu pot participa la acest concurs.
Cum te înscrii:
- Alege o fotografie care ilustrează participarea ta sau a familiei tale la un eveniment relevant prieteniei româno-americane. Fotografiile trebuie să îţi aparţină.
- Trimite fotografiile la infobuch@state.gov cu subiectul „Prietenia româno-americană” în titlul e-mailului, până pe 3 decembrie 2021 la ora 23:59. Te rugăm să foloseşti numele tău complet pentru denumirea fişierelor. Dacă fotografia ta este primită şi acceptată, vei primi un e-mail de confirmare. Dacă nu primeşti o confirmare a înscrierii, sună la 021-200-3693 pentru a afla cum poţi re-trimite fotografia ta.
- Odată trimisă fotografia, ea va fi considerată înscrisă şi nu poate fi înlocuită. Nu se pot înscrie mai mult de două fotografii, însă doar una poate fi premiată. Înscrierea la concurs se consideră o acceptare implicită a Regulamentului Oficial.
- După încheierea perioadei de înscriere, membrii juriului vor avea la dispoziţie două săptămâni pentru a delibera. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii virtuale anunţate via e-mail, iar rezultatele vor fi publicate pe Facebook şi pe pagina de internet a Ambasadei.
Selecţia câştigătorilor şi criteriile de jurizare:
Toate fotografiile vor fi văzute de un juriu.
Criteriile de jurizare sunt următoarele (în ordinea importanţei):
1) Nivelul de reuşită în evidenţierea evenimentelor relevante pentru prietenia şi parteneriatul româno-american;
2) Originalitate.
Cerinţe legate de conţinut:
Fotografiile înscrise trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să nu includă conţinut explicit ori sugestiv sexual sau limbaj neadecvat referitor la vreun grup etnic, rasial, de gen, religios, profesional sau de vârstă ori despre persoanele cu dizabilităţi;
- să nu promoveze sau să prezinte folosirea de alcool, droguri, tutun, arme sau folosirea acestora sau alte activităţi care pot părea periculoase;
- să nu promoveze niciun mesaj sau partid politic;
- să nu defăimeze, să nu reprezinte în mod necorespunzător şi să nu conţină comentarii defăimătoare despre alte persoane, companii sau organizaţii;
- să nu includă utilizarea accentuată de mărci, logouri sau însemne comerciale (precum ambalaje sau interioare/exterioare de clădiri) private şi să nu facă reclamă sau să promoveze vreo marcă sau vreun produs; să nu conţină informaţii de identificare precum numere de înmatriculare, nume de persoane, adrese de e-mail sau adrese de străzi;
- să nu conţină materiale pentru care drepturile de autor sunt deţinute de alte persoane (inclusiv fotografii, sculpturi, picturi sau alte lucrări de artă sau imagini utilizate pe pagini de internet, la televiziune, în filme sau alte medii);
- să nu conţină fără acord materiale care includ nume, portrete, fotografii sau alte indicii care permit identificarea unor persoane în viaţă sau decedate;
- să nu transmită mesaje sau imagini care nu corespund imaginilor pozitive cu care Ambasada S.U.A. la Bucureşti doreşte să se asocieze;
- să nu reflecte şi să nu constituie o încălcare a legii;
- să nu prezinte şi să nu identifice minori fără consimţământul părintelui sau al tutorelui legal.
Termeni şi condiţii:
Înscriindu-te în acest concurs susţii şi eşti de acord cu următoarele:
Tu ai realizat şi înscris fotografia/fotografiile. Ai primit permisiunea persoanei/persoanelor surprinse în fotografie (parte terţă participantă) (în funcţie de situaţie) de a le prezenta în fotografiile înscrise şi toate elementele lucrărilor tale sunt opera ta originală, nu sunt copiate din alte lucrări şi nu încalcă drepturile niciunei terţe părţi. În cazul în care unele dintre elemente au fost create de o terţă parte (parte terţă participantă), fotografia înscrisă atestă că tu deţii toate drepturile asupra acestor elemente şi poţi ceda depturile asupra fotografiei înscrise în concurs. În cazul în care partea terţă participantă este un minor, ai obţinut permisiunea scrisă a părinţilor sau tutorelui legal al minorului.
Tu rămâi proprietarul fotografiilor înscrise însă, odată cu înscrierea, tu şi orice parte terţă participantă acordaţi Ambasadei S.U.A. la Bucureşti drept perpetuu, gratuit, irevocabil, ne-exclusiv să publice, reproducă şi să realizeze creaţii bazate pe această fotografie, să distribuie, să afişeze, să expună, să transmită, să difuzeze, să transpună în format digital sau să folosească în alte moduri şi să permită altora să folosească, în întreaga lume, fotografiile înscrise în concurs în orice mod, formă sau format existent sau care va fi creat, inclusiv în internet, şi pentru orice scop, inclusiv, dar nu doar pentru promovarea entităţilor implicate în concurs şi a concursului, fără necesitatea obţinerii aprobării ulterioare sau a efectuării unor plăţi către participant, inclusiv pentru acea fotografie/acele fotografii neselectate.
Toate fotografiile realizate şi înscrise în concurs trebuie să respecte drepturile de autor, mărcile comerciale, drepturile de confidenţialitate, publicitate sau orice alte drepturi de proprietate intelectuală şi de alt tip ale oricărei persoane şi entităţi. Dacă fotografiile înscrise conţin materiale sau elemente asupra cărora concurentul nu deţine drepturi şi/sau asupra cărora au drepturi terţe părţi, este responsabilitatea participantului să obţină, înainte de înscrierea lucrării, toate permisiunile şi orice acord necesare utilizării şi expunerii fotografiilor înscrise în concurs de către Ambasada S.U.A. la Bucureşti în maniera prezentată în acest regulament oficial. Ambasada S.U.A. la Bucureşti îşi rezervă dreptul de a solicita oricărui participant dovada obţinerii acordului într-o formă pe care o consideră acceptabilă. Înscriindu-se în concurs, toţi participanţii garantează şi susţin că sunt de acord cu înscrierea şi utilizarea fotografiei înscrise în concurs şi cu publicarea acesteia pe pagina de
internet a Ambasadei S.U.A. la Bucureşti şi pe alte pagini de internet sau canale de comunicare socială ale Guvernului S.U.A.
Prin înscrierea în concurs, eşti de acord că Ambasada S.U.A. la Bucureşti nu este obligată să publice fotografiile înscrise de tine, că Ambasada S.U.A. la Bucureşti este singura care decide asupra publicării şi că înscrierea sau publicarea unei fotografii nu garantează că aceasta va fi câştigătoare. Prin înscrierea în concurs, fiecare participant înţelege şi acordă Ambasadei S.U.A. la Bucureşti permisiunea ca fotografiile înscrise să fie publicate pe platformele de comunicare socială (Facebook, YouTube, Twitter etc.) şi pe paginile de internet ale Ambasadei şi ale Guvernului S.U.A. acum şi întotdeauna, oriunde în lume, pentru ca acestea să fie văzute de vizitatorii paginilor. Ambasada S.U.A. la Bucureşti nu este răspunzătoare pentru utilizarea neautorizată a fotografiei de către o terţă parte. Nu se va acorda recunoaştere pentru fotografiile înscrise, iar înscrierea nu creează o relaţie confidenţială şi nu impune Ambasadei S.U.A. la Bucuresti sau instituţiilor afiliate obligaţia de confidenţialitate.
Ambasada S.U.A. la Bucureşti îşi rezervă dreptul exclusiv şi discreţionar de a descalifica orice fotografie înscrisă, pentru orice motiv. Ambasada S.U.A. la Bucureşti nu este obligată să specifice de ce fotografiile înscrise au fost descalificate, menţionând doar că ele au fost considerate ineligibile conform acestui regulament oficial. Mai mult, Ambasada S.U.A. la Bucureşti îşi rezervă dreptul exclusiv şi discreţionar de a nu acorda nici un premiu dacă în perioada de înscriere nu primeşte un număr suficient de fotografii eligibile şi corespunzătoare.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
-
Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie
-
SUA au inaugurat prima garnizoană militară permanentă în Polonia, cu misiunea de a coordona sprijinul pentru forțele americane de pe flancul estic al NATO
-
Putin, pregătit să discute planul de pace între Rusia și Ucraina propus de China. SUA cere lumii să nu se lase păcălită de decizii ale Rusiei, susținute de China, pentru a îngheța conflictul în propriile condiții
-
SUA au pregătit un nou ajutor militar de 350 milioane de dolari pentru Ucraina
-
Casa Albă: O încetare a focului în Ucraina ar servi doar la „ratificarea” câștigurilor teritoriale ale Rusiei
-
Blinken l-a asigurat pe Borrell de sprijinul SUA pentru normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo
CONSILIUL EUROPEAN
La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova
Published
2 hours agoon
March 24, 2023
Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au convenit joi, la Bruxelles, să solicite Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova în scopul de a ajuta această țară în fața tentativelor de destabilizare din partea Rusiei și de a susține parcursul de aderare al Moldovei la UE.
“Uniunea Europeană va continua să ofere Republicii Moldova tot sprijinul relevant, inclusiv pentru a consolida reziliența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie ale acestei țări confruntate cu acțiuni destabilizatoare desfășurate de actori externi, precum și pentru a susține parcursul ei de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European invită Comisia să prezinte un pachet de sprijin înainte de următoarea sa reuniune”, se arată în concluziile adoptate de liderii europeni la summitul european de primăvară.
Această decizie a fost anunțată în avanpremieră de președintele Klaus Iohannis.
Sosind joi la reuniunea Consiliului European, șeful statului a precizat că, prin implicarea României, Republica Moldova va primi un ajutor suplimentar din partea Uniunii Europene, punctând că este “inadmisibil ca această ţară să fie lăsată pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”.
“Un punct special pe care l-aş menţiona: în concluzii, noi am reuşit – colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult – am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea UE şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei“, a spus şeful statului, în cadrul unor declarații de presă susținute la Bruxelles, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European de primăvară.
Amintim că la reuniunea din februarie a miniștrilor de externe din UE, șeful diplomației române Bogdan Aurescu a propus crearea unei misiuni civile a UE pentru R. Moldova, crearea unui centru StratCom pentru combaterea dezinformării și declanșarea procesului privind crearea unui regim de sancțiuni la adresa Rusiei pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova.
Ulterior, Parlamentul European a organizat o dezbatere consacrată situației de securitate din Republica Moldova pe fondul încercărilor de destabilizare din partea Rusiei, demers politic în urma căruia deputații europeni au cerut adoptarea unei rezoluții prin care solicită adoptarea de sancțiuni din partea UE împotriva celor care destabilizează țara.
Potrivit presei de la Bruxelles, Uniunea Europeană urmează să aloce încă 40 de milioane de euro pentru armata Republicii Moldova, pe fondul dezvăluirilor despre eforturile Rusiei de a răsturna guvernul pro-occidental de la Chişinău. Potrivit EU Observer, care citează un memorandum intern al UE, cea mai mare parte a banilor va fi cheltuită pe un “radar mobil de supraveghere cu rază lungă de acţiune la sol”, pentru a ajuta Republica Moldova să îşi controleze spaţiul aerian.
MAREA BRITANIE
A fost lansat forumul bilateral româno-britanic: România invită Marea Britanie să se implice în Inițiativa celor Trei Mări
Published
16 hours agoon
March 23, 2023
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și omologul britanic James Cleverly au deschis joi lucrările primului Forum Bilateral România – Regatul Unit, cu prilejul vizitei oficiale pe care șeful diplomației române o efectuează la Londra și care a culminat cu semnarea Declarației Comune actualizate a Parteneriatului Strategic dintre România și Marea Britanie.
Forumul Bilateral România – Regatul Unit este o inițiativă care va avea loc anual, alternativ la Londra și București, reunind reprezentanți guvernamentali, parlamentari, ai cercurilor academice, din mediul de afaceri și mediul neguvernamental din cele două țări, cu scopul identificării de oportunități de consolidare a cooperării bilaterale, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În alocuțiunea sa în deschiderea evenimentului, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat relevanța specială a Forumului, în noul cadru marcat de momentul istoric pentru relația bilaterală al semnării astăzi, cu prilejul vizitei, de către ministrul Aurescu și secretarul de stat Cleverly, a Declarației Comune actualizate a Parteneriatului Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Astfel, Forumul va deveni o sursă de idei și proiecte menite să valorifice potențialul important al cooperării româno-britanice pe multiple planuri.
Oficialul român a evidențiat potențialul existent în sfera relațiilor economice bilaterale, atât în planul schimburilor comerciale, cât și în cel al investițiilor, îndemnându-i pe cei prezenți să exploreze noi oportunități de cooperare economică și subliniind deschiderea autorităților române pentru facilitarea investițiilor britanice în România.
Totodată, șeful diplomației române a accentuat rolul comunității românești din Regatul Unit în dezvoltarea relațiilor bilaterale, având în vedere dimensiunea semnificativă a acesteia, de peste 1,2 milioane de persoane, precum și gradul înalt de integrare socio-economică, ceea ce face ca limba română să fie a treia cea mai vorbită limbă în Anglia, și contribuția acesteia la dezvoltarea în continuare a societății britanice.
Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit, de asemenea, la războiul din Ucraina, arătând că România și Regatul Unit împărtășesc aceleași poziții de condamnare a agresiunii ruse și susținere substanțială și consecventă a Ucrainei, precum și de sprijinire a Republicii Moldova, țară afectată puternic de consecințele războiului din imediata sa vecinătate. În acest context, ministrul român a reliefat colaborarea româno-britanică foarte bună în domeniul apărării, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO, precum și perspectivele foarte bune ale relațiilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, odată cu semnarea Cadrului Windsor, ce răspunde provocărilor legate de implementarea Protocolului privind Irlanda de Nord.
Ministrul Bogdan Aurescu a informat, de asemenea, că România va găzdui, în luna septembrie a acestui an, Summitul și Forumul de Afaceri ale Inițiativei celor Trei Mări și a reiterat invitația părții britanice de a se implica în susținerea acestui format deosebit de important pentru dezvoltarea conectivității în regiunea Europei Centrale și de Est.
În final, șeful diplomației române a urat succes participanților la Forum și și-a exprimat încrederea că dezbaterile vor permite identificarea de noi proiecte bilaterale în domenii de interes strategic.
REPUBLICA MOLDOVA
Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Parlamentului R. Moldova: Împreună putem trece cu bine peste momentele dificile. Dorim să consolidăm punțile dintre noi
Published
17 hours agoon
March 23, 2023By
Teodora Ion
Premierul Nicolae Ciucă a avut joi o întâlnire cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
În cadrul întrevederii, acesta din urmă a prezentat situația legislativă legată de cele nouă puncte de condiționalitate legate de procesul deschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană și a mulțumit pentru sprijinul acordat de comisiile de specialitate din Parlamentul României.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis aprecieri pentru adoptarea legii ce acordă limbii române statutul de limbă oficială în Republica Moldova și pentru repararea consecințelor generate de regimul sovietic în privința Mitropoliei Basarabiei.
”România sprijină deplin parcursul european al Republicii Moldova, stabilitatea statală și securitatea cetățenilor săi. Anul trecut am demonstrat că stând alături putem trece cu bine peste momentele dificile. Ne dorim să facem mai mult decât atât, să consolidăm punțile dintre noi și să ne dezvoltăm economic împreună, asigurând astfel prosperitate cetățenilor noștri”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Acesta a efectuat joi o vizită la Chișinău unde a avut întâlniri cu premierul Dorin Recean și președinta Maia Sandu, înainte de a se opri și la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din capitala Republicii Moldova, ce aparține de Mitropolia Basarabiei.
Vizita a permis o discuție extinsă despre situația Mitropoliei după restabilirea statutului său și al IPS Petru de Bălți. Problemele clerului din Basarabia și cele ale funcționării adecvate a Mitropoliei într-un sediu decent au fost evaluate în cadrul vizitei care a vizat lăcașul de cult reprezentativ pentru românii basarabeni.
Premierul României a felicitat clerul și a enoriașii pentru munca de aproape 30 de ani pentru ridicarea catedralei unde păstorește preotul paroh Petru Buburuz.

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

Acord istoric al liderilor europeni: UE Va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

A fost lansat forumul bilateral româno-britanic: România invită Marea Britanie să se implice în Inițiativa celor Trei Mări

Subcomisia pentru sănătate publică înființată de Parlamentul European și-a început activitatea. Trei eurodeputați români fac parte din SANT

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președintele Parlamentului R. Moldova: Împreună putem trece cu bine peste momentele dificile. Dorim să consolidăm punțile dintre noi

Spitalele din România, printre cele care au oferit îngrijire celor 2000 de pacienți ucraineni transferați de la începutul războiului prin Mecanismul de protecție civilă al UE

Reconstrucția Ucrainei se ridică la 383 de miliarde de euro, arată un raport comun al Guvernului de la Kiev, Comisiei Europene, Băncii Mondiale și ONU

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

Marea Britanie și România au semnat o nouă Declarație Comună a Parteneriatului Strategic și au lansat prima ediție a forumului bilateral: Vom consolida apărarea pe termen lungă a NATO pe flancul estic și la Marea Neagră

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone
Team2Share


Trending
-
PARLAMENTUL EUROPEAN7 days ago
Parlamentul European este pregătit să negocieze cu Consiliul introducerea unui portofel digital (eID) la nivelul UE
-
Daniel Buda1 week ago
Ursula von der Leyen îi mulțumește lui Daniel Buda pentru ”eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale” ucrainene. Eurodeputatul îi cere acesteia sprijin pentru fermierii români
-
CONSILIUL UE1 week ago
Consiliul UE a decis majorarea plafonului financiar al Instrumentului european pentru pace la 7,9 miliarde de euro până în 2027
-
COMISIA EUROPEANA7 days ago
România, în cooperare cu Comisia Europeană, lansează un proiect-pilot pentru gestionarea migrației
-
ROMÂNIA1 week ago
”România, stat-far al Francofoniei”. Klaus Iohannis: Ne propunem să transformăm România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și funcționarilor publici din țările francofone